Apa trece, pietrele raman...

Atunci cand ti se intampla ceva ingrozitor sau cand pierzi pe cineva, ai tendinta sa spui ca niciodata n-ai sa-ti mai revii. Ca nu poti trece peste si ca viata ta nu poate continua in felul acesta. Este incredibil sa vezi ca POTI. Ca poti uita, ca poti supravietui, desi sufletul iti este facut arsice si ca o parte din el nu mai este. Plangi, urli, suferi, insa uiti in cele din urma. Este incredibil sa observi cum viata isi urmeaza cursul ei, cum grijile cotidiene si tumultul care ne inconjoara acopera lipsa unui om.


Sambata noapte, un om a murit. Nu prieten foarte apropiat, ci coleg si chiar mai mult de atat. Am petrecut impreuna o vacanta superba, am glumit in fiecare zi in ultimii trei ani si poate ca asta ne-a facut existenta mai frumoasa la birou.
In clipa in care am auzit vestea, am refuzat sa o accept si poate ca am vrut sa cred ca este o gluma foarte proasta. Am ramas socata cateva minute, am plans si abia m-am chinuit sa termin ceea ce incepusem pentru ca la noi, timpul, ne este cel mai mare dusman si trebuie sa ne facem treaba contra cronometru. Nici macar moartea unui coleg nu poate amana ceva.
Am vorbit despre el, ne-am amintit, am ras, am plans, abia dupa program. In timp ce stateam in fata calculatorului si scriam despre Adelina Varciu sau mai stiu eu ce aberatii, gandul meu nu se putea abtine si zbura spre el. Ma gandeam ca vineri am vorbit si ne-am urat "weekend placut", iar acum nu mai este..
Astazi, la serviciu, am impresia ca nimeni nu simte lipsa lui. Nu stiu de ce. Poate ca nu avem timp. Poate ca fiecare are treaba, poate ca fiecare are grijile lui, probleme lui sau poate ca durerea este in suflet, nu pe chip. Am impresia ca fiecare isi vede in continuare de ale lui, se fac glume, unii rad in hohote prin birouri, altii s-au imbracat in negru, altii colorat. Parca nu s-ar fi intamplat nimic. Poate ca nimeni nu vrea sa accepte ca omul asta nu mai este si ca a avut un motiv intemeiat pentru care astazi nu a venit la serviciu. Si chiar are. Si nici maine nu va veni. Maine va pleca de tot...
Avea 52 de ani, un suflet chiar mai tanar, si a facut infarct. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, "sefu'"!