luni, 21 iunie 2010

Aprinde un betisor parfumat si evadeaza in alta lume!

"Folosirea esenţelor parfumate datează din timpurile biblice, iar originea lor se presupune a fi Egiptul, unde răşinile şi lemnul unor arbori importaţi din Arabia şi coastele Somaleze se foloseau în cadrul ceremoniilor religioase. Ele erau de asemenea folosite de faraoni, în scopul înlăturării mirosurilor neplăcute, pentru a îndepărta demonii şi pentru a gratifica prezenţa zeilor. Babilonienii foloseau pe scară largă esenţele parfumate în timpul divinaţiilor, ca ofrande aduse oracolelor. 







Esenţele parfumate au fost aduse în Israel în secolul al V-lea Î.C., păstrând de asemenea rolul de ofrandă religioasă. De aici ele s-au răspândit spre Grecia, Roma şi India, unde şi hinduiştii şi budiştii, le ard încă şi astăzi în cadrul ritualurilor şi festivalurilor lor. Esenţele parfumate au fost unul dintre darurile făcute copilului Iisus, de către cei trei înţelepţi din Est. 

Această artă elegantă nu doar creează un sentiment de linişte şi o altă dimensiune a stării de graţie, ci deschide şi o lume nouă pentru conştiinţa temporală şi spirituală. Practicanţii moderni ai aceste elegante arte folosesc astăzi beţişoarele parfumate pentru a îmbunătăţi ambianţa birourilor şi căminurilor lor, pentru a-şi întâmpina oaspeţii într-un mod plăcut, pentru a sărbători cum se cuvine un eveniment deosebit, pentru a relaxa şi calma corpul şi mintea după o zi solicitantă şi pentru a-şi detensiona nervii obosiţi înainte de culcare. 

Din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat, conştient sau inconştient, ca prin folosirea de arome plăcute să aducă îmbunătăţiri mediului lor înconjurător şi aspectului lor. În Japonia, Koh-ul (Esenţele parfumate de înaltă calitate) nu doar realizează efectiv acest lucru, ci au şi puterea de a emoţiona, de a-i aduce confort şi de a-l inspira pe cel care le foloseşte", noteaza magazinul online betisoareparfumate.ro

Eu personal ma regasesc in descrierea de mai sus pentru ca sunt dependenta de mirosurile frumoase, incepand cu fumul parfumat al betisoarelor, aburul mancarurilor si pana la vaporii de parfum care ma imbraca mai bine decat orice haina. Imi place sa simt un miros placut atunci cand intru intr-o incapere sau sa-mi gadile narile un parfum diafan al cuiva care se afla in preajma mea. 


Betisoarele PARIS CAFE din stanga degaja o nota fina de ciocolata, scortisoara si cafea de iti creste glicemia numai dintr-un betisor :) 
 

N-as putea trai fara macar un parfum pe etajera, indiferent cat de apriga ar fi criza, fara un odorizant de masina, unul de camera si un manunchi generos de betisoare parfumate de buna calitate asezate langa lumanarelele parfumate. Imi place sa merg la Bam Boo, ador aromele care ma invaluie fie si cand trec prin fata magazinului din mall si sunt fericita ca nici macar nu trebuie sa ma rog de concubinul meu sa ma pasuiasca timp de cateva minute pentru ca si lui ii place acolo :)

Ba chiar, daca stau bine sa ma gandesc este mult mai pasionat decat mine de betisoarele parfumate. El m-a facut sa inteleg ca sunt diferente mari intre betisoarele de 3 lei pachetul si cele de 30. Strambam din nas cand vedeam "preturi exagerate", credeam eu, la un manunchi de bete cu ceva pasta aromata pe ele :) Insa nu este deloc asa.  Exista o diferenta colosala intre betisoare si, daca primele degaja un fum uneori inecacios, celelalte nu. Sunt doar parfumate si iti patrunde aroma lor pana in cele mai ascunse cotloane ale creierului. Da, fix asa le simti. La serviciu aveam o cutie de betioare de duzina cumparate de la un boutique si imi placea tare mult sa aprind macar unu pe zi in birou, insa primeam vizite foarte dese de la colegi care ma rugau insistent sa le stingggggg!!!! :)

Se plangeau ca ii ustura nasul, ochii, ca fumul este inecacios si ca nu se pot concentra din cauza lor. Sa fiu sincera, nici mie nu imi placea prea mult senzatia, insa acceptam ideea ca degaja un oarecare parfum, chiar si de scurta durata fiind. Aveam unele pe care scria Forest, insa numai miros de padure nu simteam noi :))

Intr-o zi, i-am parfumat cu un betisor cu aroma de cedru din gama Morning Star de la Nippon Kodo. O cutie cu 50 de betisoare costa 15 lei, insa va asigur ca merita toti banii. Aroma lor are puterea sa te teleporteze din biroul calduros si sufocant intr-o oaza de liniste din mijlocul unei paduri de conifere. Senzatia nu poate fi descrisa in cuvinte si trebuie sa incercati pe narile voastre, nu sa ma credeti pe cuvant :)
Nu numai ca nu mi-a mai zis nimeni sa-l sting, dar ma intrebau toti "A ce miroase???" si isi varau nasucul in birou pentru a lua parfum si la pachet! Am reusit astfel sa anihilez si fumul de tigara care ma inconjoara din toate directiile si sa parfumez toata firma pentru ca aburul de cedru s-a infiltrat pe sub usi, in toate birourile. Pare o reclama ieftina, insa va asigur ca nu este deloc asa!

Mai exista un sortiment care imi place foarte mult, WAKE UP cu lime, bergamota si piper roz, deosebit de fresh care pare capabil sa-ti alunge toate supararile acumulate peste zi si sa te relaxeze mai ceva ca un masaj executat de doua maini dibace de thailandeza.
Imi place sa aprind betisoare si acasa, iar zilele trecute, dupa o afumare ca la carte la o terasa unde un burtos fuma cu pofta un trabuc urias, am fost foarte fericita cand am ajuns acasa si am simtit inca de la intrare un parfum delicat de musetel, rozmarin si levantica. Iubitul meu aprinsese 1 betisor din pachetelul Calm Night si unul din Comfortable Time, ambele Nippon Kodo- compania situata pe locul 1 in productia de arome parfumate, cu o traditie de peste 400 de ani. 

Cum se fabrica 
Nippon Kodo Este una dintre puţinele companii de pe piaţa esenţelor parfumate care foloseşte materie brută şi ingrediente de cea mai bună calitate, care continuă tradiţia de sute de ani de a produce aproape totul, manual.
În timpul procesului de fabricaţie, gumele şi răşinile naturale provenite din lemnul preţios, ingredientele florale şi alte ingrediente organice brute sunt puse împreună în containere speciale, pentru a fi mixate. Amestecul este turnat în maşini speciale care extrudează pasta rezultată, în fire lungi pentru beţişoarele parfumate sau în forme pentru conuri sau spirale. Beţişoarele parfumate, conurile şi spiralele sunt tăiate egal şi depuse cu grijă şi meticulozitate în forme de lemn pentru a se usca.
cum_se_fac_2
De aici ele sunt duse într-o încăpere cu temperatură şi umiditate controlată printr-un sistem ingenios de paravane de lemn şi ferestre, care permit o cantitate potrivită de aer şi lumină. Produsele rămân aici pentru o anumită perioadă de timp pentru a se întări, apoi ele sunt puse în cutii cu un design special. De aici cutiile pleacă spre departamentul de marketing şi, de acolo pe calea aerului sau a apei, spre rafturile magazinelor, spre oamenii care vor să se bucure de aromele deosebite ale acestor minunate produse.

Materiale folosite

Materiale folosite Ingredientele principale sunt aduse din toate colţurile lumii. Acestea sunt selectate, şi sunt alese cele mai fine, pentru a obţine cele mai bune arome.

Tabu
Este un copac ce creşte în Taiwan şi China, a cărui scoarţă este transformată în pulberea, care va forma baza amestecului pentru beţişoarele parfumate.
tabu
Jinkoh
Un arbore preţios şi rar ce creşte doar în unele zone din Cambogia, Vietnam şi Indonezia. Este din familia Daphne, iar răşina lui se găseşte extrem de rar, doar în unii arbori bătrâni.
jinkoh
Santal
Un copac ce creşte în India, Indonezia şi Australia, al cărui lemn dă o aroma uşor dulceagă beţişoarelor parfumate.
sandalwood
Benzoin
Se obţine din răşina arborelui Styracaceae ce creşte în Tailanda, Vietnam, şi în Indonezia, în Insula Sumatra, şi este cel care menţine parfumul beţişoarelor.
benzoin
Arborele de Scorţişoară
Importat din China acum mai bine de 250 de ani, scorţişoara se obţine din coaja uscată a speciei Lauracae. Scorţişoara este folosită în medicină, cosmetică, şi ca un condiment în alimentaţie. În Egiptul antic, scorţişoara împreună cu alte ingrediente, se folosea la îmbălsămarea mumiilor.
cinnamon
Cuişoare
Se obţin prin uscarea bobocilor anumitor flori care se găsesc în Asia de Sud-Est, şi care au fost aduse în Europa pe legendara Cale a Mătăsii. Sunt folosite în industria parfumurilor şi în alimentaţie.
clove
Cochilii de scoici
Scoicile a caror cochilii sunt folosite fac parte din Clasa Gasteropode, Subclasa Prosobranchia şi se găsesc în apele Chinei şi Mării Roşii. Pulberea rezultată se foloseşte pentru o păstrare mai bună a parfumului beţişoarelor.
conch shells
Nard
Specie de plante erbacee originare din regiunea munţilor Himalaya (Nardostachys); este o plantă cu rădăcină scurtă si groasă, fibroasa si foarte aromată.
nard
Opopanax
În vechime se folosea mai ales în ceremoniile religioase, apoi în medicina populară a Europei şi Orientului Mijlociu. Are o notă balsamică şi este un condiment cu un miros puternic.
opopanax
Anason
Este fructul în formă de stea al unui copac din familia Illiciaceae, ce creşte în Sud-Estul Chinei şi în Vietnam. În bucătăria Asiatică se foloseşte ca şi condiment, dar este de asemenea folosit în medicina naturistă, ca stimulent ai procesului digestiv.
star anise
Borneol/Camphol
Este o substanţă cristalizată obţinută din frunzele arborelui de camfor, copac ce se găseşte în pădurile ploioase din Sudul Malayeziei, Sumatra şi Borneo. Este un antiseptic folosit în industria farmaceutică.
borneol
Olibanum (Tamaie)
Este o răşină ce se extrage din copaci ce se găsesc în pădurile Etiopiei, Sudanului şi Somaliei. Din această răşină se obţine foarte cunoscutul Olibanum sau Frankincense, ce este folosit pe larg în industria parfumului European.
tamaie


Stiati ca...
  • Cuvântul parfum vine din franceza veche (per fumar), literal “par fumer”, care pare să indice că arta parfumului îşi are originile în arderile de esenţe parfumate, practicate în Orientul Mijlociu.
  • Folosirea esenţelor parfumate se cunoaşte de pe timpurile biblice, găsindu-şi originea în Egipt, unde lemnul înmiresmat provenea din Arabia, şi era folosit în cadrul ceremoniilor religioase şi funerare.
  • În Japonia, arderea esenţelor parfumate este o artă, este o Cale spre iluminare. Există numeroase şcoli care păstrează vie Antica Ceremonie a Esenţelor Parfumate (Koh-Do), în cursul căreia aromele esenţeor parfumate constituie bazele contemplării, meditaţiei, reculegerii şi inspiraţiei.
  • În lume, esenţele parfumate au devenit astăzi pentru foarte multe persoane, un element şi o sursă de seninătate şi bună dispoziţie, de pătrundere în nivele de conştiinţă din ce în ce mai subtile. Într-un anume fel, putem spune că esenţele parfumate dau posibilitatea deschiderii omului către o dimensiune superioară, către lumea trezirii spirituale, spre intuiţie.
  • Simţul olfactiv are o particularitate care-l face diferit de celelalte simţuri, şi care este aceea că prin miros, neuronii ataşaţi simţului mirosului se refac, se reînnoiesc, spre deosebire de cei ai văzului, ai măduvii, ai creierului, care odată distruşi, nu se mai refac niciodată.
  • Există mai multe modalităţi de a face casa mai primitoare. Esenţele parfumate, cu volutele efemere ale parfumului degajat, participă din plin la decorul interior, creând o atmosferă plăcută, mai ales dacă sunt însoţite de o muzică relaxantă.
  • Arheologii israelieni au descoperit într-o grotă situată pe malul Mării Moarte, un ulei parfumat ce data din Antichitate, şi care se presupune că era folosit pentru ungerea regilor.
  • Cleopatra folosea perne umplute cu petale de trandafir pentru a avea un somn liniştit.
  • Aromaterapia se foloseşte din Antichitate ca panaceu în cadrul bolilor grave, a infecţiilor şi a indispoziţiilor.
  • Parfumul de mentă reduce stresul şi insomnia.
  • Unele mirosuri dezagreabile se folosesc în cazul unor persoane obeze pentru a le reduce apetitul.
  • Mirosul sau parfumul pe care-l emană o persoană, face ca aceasta să fie plăcută sau neplăcută, să ne atragă, sau să o respingem instinctiv.

Betisoare parfumate Nippon Kodo puteti cumpara din magazinul online BETISOARE PARFUMATE.RO 


Iata cateva exemple de betisoare pe care le puteti gasi acolo:
-Clasice: Morning Star (15 lei) cu scortisoara, santal, levantica, iasomie, vanilie, cedru, mosc, pin, ceai verde, ambra si patchouli si New Morning Star (18 lei) - Star Grass, Star Bloom, Star Earth, Star Aqua. 

- Traditionale: KA-FUH (19 lei)- Copacii proaspăt înfloriţi sunt mângâiaţi de un vânt uşor şi proaspăt. Aromele acetei game te ajută să îţi imaginezi, cum lumina soarelui este filtrată de ramurile şi frunzele unei păduri răcoroase după o ploaie de vară. [Ka-Fuh] sunt fabricate din ingrediente selecte de către cei mai mari artizani ai beţişoarelor parfumate. Din aceasta gama, preferatele mele sunt cele cu prun alb, aqua si hinoki.  
MAINICHI-KOH (13 lei) - Mainichi-koh este cel mai iubit beţişor parfumat de către poporul japonez din 1912 şi până în ziua de astăzi. Este foarte cunoscut, are durata de producţie cea mai mare şi este cel mai bine vândut în Japonia. 

- Moderne: Herb&Earth- Herb and Earth sunt beţişoare parfumate cu măduva formată dintr-un băţ de bambus care arde cu mai puţin fum decât cele indiene, lăsându-te să te bucuri mai mult de aroma parfumată. Ele vor aduce în casa ta atingerea ideală a unei arome pure. (cedru, vanilie, bergamota, tamaie, trandafir)  Kayuragi sunt ceva mai scumpe, 55 lei, pentru ca vin intr-o cutie foarte draguta de lemn, colorata ca un kimono.  Au arome de iasomie, aloe, santal, wisteria (foto dreapta).
 
Pentru cei care prefera aromele exotice, orientale, exista Arabian Night  cu Chihlimbar Gri, Garoafa, Trandafir, Silk Road Dream cu tamaie, fenicul, jinkoh.


In gama Beach and Sea se gasesc Tequilla Sunrise cu aloe, bergamota si lime si Coconut Sky cu nuca de cocos, vanilie, mosc alb.

 
zuza G spunea...

Mariana, imi pare rau ca ti-am sters din greseala comentariul! daca vrei, mai trimite o data, daca nu, iti multumim pentru aprecieri si chiar te sfatuiesc sa incerci betisoarele astea si nu vei regreta!:)

Anonim spunea...

Spuneam ca si mie imi plac betisoarele, numai ca sotul meu nu ma lasa sa aprind ca spune ca il sufoc. nu am incercat pana acum din astea scumpe, insa parca as fi dispusa sa investesc ceva mai bun. poate il fac si pe el sa indrageasca parfumul lor pana la urma.
mariana

Anonim spunea...

ce bine suna descrierea celui cu ciocolata si cafea..hmm...deja mi s-a facut pofta:)))

Payday loans spunea...

Wow,nice, one of the best read posts so far.

adelina spunea...

Vreau si euuuuuuu!!! ador betisoarele, uleiurile parfumate si tot ce tine de mirosurile frumoase! am acasa o colectie de betisoare, dar nu din astea de firma:)) unde se gasesc?

fan betisoare spunea...

Adelino fata... betisoarele astea se gasesc doar in Papua Noua Guinee ... e cam greu sa ajungi pana acolo sa iti cumperi... insa cred ca daca dai click pe un link, pe care, daca ai fi citit textul cu atentie, l-ai fi observat cu siguranta, te va duce pe site-ul importatorilor din Romania... mai precis www.betisoareparfumate.ro . ai acolo sectiunea Contact , suni , ceri detalii despre produse , te duci , cumperi si te bucuri pe urma de ele. Succes !

adelina spunea...

Bine, bine, "fan betisoare"! Nu trebuie sa-mi rupi gatul acum!:)) Mi-ar placea mie sa ma duc in Papua Noua Guinee dupa betisoare! Multumesc pentru extra-informatii!

fan betisoare spunea...

Eu am incercat si va recomand toata gama Naturense(Inspired Mind in special), Kayuragi - Osmantus si Bitter Orange ( geniale , dar cam scupme) , si toata gama Fragane Memories (wake up , tequila sunrise, arabian night, paris cafe, coconut sky, silk road dream si mountain breath sunt preferatele mele) ... din punctul meu de vedere, astea sunt cele mai reusite . sunt cam scumpe, insa merita fiecare banut . O sa simtiti diferenta ! Daca cele ieftine scot fum de zici ca arzi pene de gaina , la toata gama Nippon Kodo nu veti simti decat o aroma superba, fara pic de fum inecacios. Nu e o avere 15-20lei , insa veti vedea diferenta. Si eu am fost sceptic la inceput in ceea ce priveste pretul diferit fata de ce se gaseste la noi pe piata, insa m-am convins de ce e asa. Nu ezitati sa le incercati !

Narcisa spunea...

betisoarele astea sunt geniale . eu am cumparat din gama Naturense (22ron/cutia cu 40 betisoare) , Inspire Mind si Calm Night si o cutie de Kayuragi Osmanthus - le aprinzi si poti sa inhalezi fumul scos fara sa te usture nasul si ochii...si asta pt ca nu e fum , e un abur parfumat. GENIAL ! Incredibila diferenta fata de cele de prin magazinele de la noi , de la care efectiv ma usturau ochii cand le aprindeam. Vi le recomand cu incredere ! Sunt foarte multe modele . E greu sa te hotarasti ce aroma/combinatie sa cumperi , pt ca toate sunt superbe.

Anonim spunea...

Si eu sunt fan betisoare parfumate!! Imi plac la nebunie cele cu miros de brad pe care le am acasa! Nici nu stiam de firma asta si nu credeam ca pot fi atat de diversificate, dar m-ati facut curioase zuzelor si la salariu le voi testa si eu! ana

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search