Anca Pandrea si Iurie Darie sau dragostea care nu imbatraneste niciodata

Astazi am vorbit cu dumneaei vreo jumatate de ora si mi-a facut mare placere. Este o doamna amabila, calda, zambitoare si amuzanta, imsa cea mai mare calitate a sa este sufletul curat. Traieste intr-un glob de cristal in care totul este senin si frumos, in care domneste dragostea si intelegerea, traieste numai cu si pentru dragul ei, Iura. Glasul ii tremura si sunt convinsa ca avea lacrimi in ochi, atat de emotionata era cand rostea "n-o sa permit nimanui sa mi-l supere pe puiul meu, Iura, pe sufletul si viata mea, dragoastea vietii mele, Iura" si accentua foarte puternic consoanele, cumva cu dintii inclestati.
Era in gradina impreuna cu domnul Iurie Darie si catelul lor cu trei picioare pe care cineva li l-a lasat la poarta, aproape mor, in urma cu cativa anit. Sunt oameni atat de frumosi, si la suflet, si la chip, care traiesc la o distanta de cativa ani lumina de rautatile si invidiile din jur. Oamenii astia sunt puri, sunt flower-power :), sunt pozitivi, nu le pasa de nimeni si nimic in jur, in sensul de barfa si rautati spuse cu mana la gura. Cred ca au un suflet mare amandoi, cred ca sunt genul care te-ar lua in casa daca le bati la usa intr-o noapte ploioasa de toamna si te-ar aseza la masa, in fata unui bol cu supa fierbinte.
Sunt atat de indragostiti unul de celalalt si degaja o energie atat de pozitiva in jurul lor. M-a incercat un sentiment de tristete cand am inchis telefonul. M-am gandit ca sunt batrani, mai ales domnul mare actor (81 ani) si ca nu mai au mult timp la dispozitie unul pentru celalalt. M-am gandit ca o dragoste ca a lor este atat de rara, incat este nedrept sa dispara vreodata.

Doamna Anca Pandrea imi spunea ca "Iura al meu face gimnastica in gradina, la soare" si catre el "asa iubirea mea, bravo copilul meu, bravo mami", iar domnul Darie venea si o saruta din cand in cand, iar pe ea o simteam radiind de fericire. Cati dintre noi traiesc asa? Nici nu vreau sa fac referire aici la episodul acela al fotografiilor pentru ca am incercat sa-i inteleg si partial am reusit. Analizand la rece, din afara, si fara a-i cunoaste, fara a avea habar despre dragostea imensa care-i uneste, crezi ceea ce a crezut aproape toata lumea care s-a trezit comentand rautati pe la colt de strada sau prin colturi de ziar.
Eu cred ca ei nu constientizeaza ca timpul a trecut, ca nu mai sunt tinerii vigurosi de alta data, si aici ma refer doar la aspectul fizic pentru ca sufletul le este atat de tanar, atat de vioi si erotismul dintre ei refuza sa capituleze. Si timpul chiar nu a trecut peste dragostea lor, iubirea lor nu are nici macar un rid, nici macar unul de expresie. Nu are nevoie de creme antirid si nici de pomezi miraculoase pentru ca este adolescenta inca, are prospetimea unei ploi parfumate de vara, catifelarea unei piersicute si este luminoasa ca un rasarit de la malul marii. Si la ce bun ca eu am 28 de ani, dar le invidiez iubirea? Cu ce ma ajuta ca nu am riduri, daca le invidiez stralucirea din privire atunci cand se uita unul in ochii celuilalt?

Oare cati dintre noi pot spune cu maxima sinceritate ca au o relatie perfecta? Ca si-au intalnit jumatatea sufletului lor si ca se vad iubind cu aceeasi intensitate si peste 40 de ani? Cati dintre noi vor avea lacrimi in ochi atunci cand vor strange in brate partenerul de viata, peste 40 de ani? Cati vor spune "sunt in stare sa fac rau oricui il va face pe dragul meu sa sufere"? Cine va mai radia de fericire peste 40 de ani atunci cand partenerul doar il priveste? Va spune cineva, cu lacrimi in ochi si glas tremurand, "el este dragostea si sufletul meu, pentru el traiesc", la 40 de ani de la prima intalnire?
Viata lunga, norocosilor!