joi, 4 noiembrie 2010

Noile parfumuri Dior

Christian Dior surprinde universul parfumurilor in aceasta toamna printr-o abordare couture, o noua versiune a parfumului J'adore cu esente pretioase, prin sapte creatii exclusive in seria "La Collection Couturier Parfumeur". La fel ca Chanel, Dior are azi propriile câmpuri de iasomie si trandafir in sudul Frantei, iar noua linie exprima gustul pentru un lux pur, esential, departe de originalitatea ostentativa. Noile creatii sunt inspirate din viata lui Christian Dior, dar si de ingrediente / acorduri regasite deja in parfumurile Dior de succes. Ele se alatura celorlalte creatii ca Eau Noire, Bois d'Argent si Ambre Nuit.

Mai putin cunoscuta in viata lui Christian Dior este relatia sa cu parfumurile si in special cu Grasse, mirificul oras din sudul Frantei unde isi are originea aceasta industrie. In anii 30 familia lui cumpara o casa iar aici Christian descopera florile, culturile de trandafir si iasomie, in timp ce sora lui devine un furnizor al industriei locale de parfumuri. In acest paradis inmiresmat, el cumpara in anii 50 un domeniu aflat pe o colina de chiparosi, unde dainuieste un mic castel Dior, un parc de 50 de hectare. Aici se stoca recolta de trandafiri si se refugia Dior dupa fiecare colectie si tot aici, aproape de Grasse, l-a cunoscut pe celebrul parfumier care a semnat capodopera Diorissimo.
Detalii in continuare!



Dior se relanseaza in parfumeria de lux anul acesta prin J'adore l'Or, versiunea magnifica a parfumului deja clasic, in care s-au folosit esentele rare de trandafir intens si profund si iasomie puternica si animalica, ambele de la Grasse, special de la domeniul Manon.
"Pentru aceasta esenta aproape de extractul de parfum, conceputa ca J'adore pentru seara, am imaginat un acord floral mai cald, mai oriental, gratie unei note ambrate cu vanilie care dezvolta senzatii invaluitoare, puternice si tactile pe piele". Daca J'adore l'Absolu era versiunea magnifica a lui J'adore, J'adore l'Or este chintesenta sa. Asemenea unei spirale, parfumul patrunde in esenta sa folosind extracte extrem de pretioase de trandafir, iasomie, ylang ylang, champaca. Este foarte dens cu o nota de piersica savuroasa, asociata moscului teribil de senzual si santalului oriental, punctat de vanilie. Aminteste de bogatia florala din parfumurile Chanel, dar nu este intamplator intrucat cel care dirijeaza azi creatia parfumurilor Dior a fost pâna recent mâna dreapta a parfumierului de la Chanel. 
Leather Oud, parfumul senzatie al liniei, este o creatie puternica, lemnoasa, indecent de senzuala si grea. Lemnul de oudh, folosit deja in Fahrenheit Absolute, si mirosul de piele din unele parfumuri clasice Dior sunt original combinate intr-un adevarat parfum semnatura. Mirosul lemnului sacru, ars ca tamâie in templele orientale, a servit drept inspiratie si a adus note animalice cu fatete de miere, ambra si mosc necivilizat. Fumuri inecacioase de lemn de agar, tamâie si balsamuri care fumega pe altar ne poarta in alte dimensiuni. Ale luxului, fireste!

Mitzah este un omagiu adus muzei lui Christian Dior, cea vesnic investmantata in leopard si cu o esarfa prinsa la incheietura. De o teribila senzualitate, parfumul ambrat cu note picante si o tenta florala rozata, opulent si pretios, ne poarta in atmosfera de odinioara a saloanelor Dior, cu blanuri, miresme grele si tulburatoare, aparitii divine de un desavarsit rafinament. Este greu si opulent, oriental teribil in care ambra triumfa inconjurata de scortisoara, coriandru si patciuli.

Granville este parfumul peisaj al colectiei, inspirat de atmosfera normanda care inconjoara orasul unde se afla casa natala a lui Dior. Peisajul abrupt de coasta, padurea de chiparos, marea si natura salbatica au fost capturate in acest parfum care are un puternic suflu aromatic, dominat de cimbru si rosmarin. Pin, brad si mandarine completeaza peisajul rece si sec care evoca vantul puternic de la marginea oceanului in localitatea numita si "Monaco al Nordului" la inceputul veacului trecut.
New Look 1947 este "parfumul lenjerie" din linia couture si ceea ce eu numesc "new nude look" - notele delicate si fine ale irisului pudrat asociate cu notele cremoase precum caisele ale florilor albe. Este o interpretare moderna a florii de tuberoze, foarte delicata, pudrata, cremoasa si florala, diferita de opulenta altor parfumuri, similara cu pasiunea pentru nuantele pastel a
lui Dior. Prin fateta sa pudrata cu trandafir, iris, violete, asociate cu iasomie si ylang -ylang pe un fond dulce de benzoe si vanilie, acest parfum evoca notele "cosmetice" - pudra, cremele si rujurile de buze din prezentarea primei colectii New Look.

Vetiver este un omagiu adus uneia dintre cele mai populare esente masculine, un "vetiver extraordinar" intr-o interpretare purista, fara note secundare si aspectul brutal al ingredientului natural. In parfumul liniar si concis ca un taior Dior gri, nota lemnoasa seaca este asociata nuantelor foarte amare de grapefruit si in mod original cafelei negre de tip Robusta. Evoca cluburile masculine ale anilor 30 din Paris si poate spiritul dandy, recent omagiat printr-o expozitie la Muzeul Dior de la Granville.

Milly-la-Forêt, inspirat de o padure aflata lânga Paris cu o rezervatie de plante medicinale, dar si de linia de bijuterii exclusive de la Dior Joaillerie, este un parfum extrem de usor, aproape imperceptibil, bazat pe un acord dominant floral moscat. Un mosc cu senzatie de bumbac si o plimpare intr-o padure matinala au fost inspiratia pentru acest parfum.

Cologne Royale este interpretarea unei note clasice, un buchet de citrice dominat de lamâie, bergamot, flori de portocal, mandarine asezate pe un fond suav de moscuri albe transparente. Are o nota originala de menta care creeaza senzatia unui ceai racoritor servit in Maroc insa este cea mai putin interesanta creatie a liniei.

Dior-Granville

 scrie de pentru Fashion & Beauty
Ema, Brasov spunea...

Tocmai ce admiram reclamele despre produs din Harpers Bazaar UK, decembrie 2010 :)

Ella Gheorghiu spunea...

Woooow,abia astept sa le miros!Ador parfumul "J'adore".Ma bucur ca ati scris despre aceasta lansare caci habar nu aveam...:)
Ma intreb acum, oare cand vor aparea si la noi sau au aparut deja?

Zuzele spunea...

Si eu abia le astept pentru ca parfumurile Dior sunt preferatele mele! Le iubesc pe toate!
Nu cred ca au aparut la noi. Merg destul de des la Sephora si nu le-am vazut pana acum. Chiar o sa dau o tura sambata pe la mall sa vad ce si cum:)

Ella Gheorghiu spunea...

Am mers eu ieri si la Sephora si nici nu stiau nimic despre noile parfumuri marca Dior.

Zuzele spunea...

Da, si eu am fost la Plaza si ridicau din umeri. Inca nu au ajuns la noi parfumurile noi, dar ele prea se uitau cu o fata de zici ca le spusesem ca a aterizat un OZN pe mall. Apropo, si una imi spune:"daaaa, este unul nou, Miss Dior Cherie" :)))

Unknown spunea...

Buna ziua.
Multumesc frumos pentru acesta ocazie de a promova un producator roman de parfumuri, El Divino Romania.
EL DIVINO produce o gama variata de parfumuri si parfumuri de corp, after shave for men si spray de corp din arome de fructe cu extracte naturale.
Mai multe detalii pe pagina web :
http://www.el-divino.ro

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search