Tu ce crezi apropo de intrebarea din titlu?
Ai putea rezista intr-o relatie platonica, rece, fara afectiune, tandrete si, de ce nu, sex? Te-ai confruntat cu asa ceva?
Cum te comporti intr-o relatie si cum ti-ar placea sa fii tratata? Te tii ca raia de om:), esti lipicioasa si pupacioasa sau spui "daca face el ceva bine, daca nu, stau la distanta pentru ca nu-mi place/ nu pot sa-mi expun sentimentele"? Poti sa iubesti pe cineva "suficient de mult"? Exista vreodata prea mult?
o tema de discutie foarte variata...eu una n-as putea sa stau intr-o relatie in care nu exista atractie, subiecte comune..n-as putea sa stau cu o persoana pentru care nu simt nimic..si mai ales sa construim o casa impreuna...n-as suporta atingerile lui si probabil orice gest m-ar irita...eu sunt in zodia fecioara..si poate stiti sau daca nu va voi spune eu:))..ma atasez foarte repede de cineva, persoana respectiva trebuie sa stie cum sa-mi intre pe sub piele, pentru ca eu sunt foarte rece, nu-mi arat sentimentele (foarte rar se intampla sa exprim ceea ce simt), si poate ca persoana de langa mine s-ar gandi ca sunt indiferenta si ca stau cu el doar ca sa spun ca am prieten...sunt genul de persoana care nu-mi place sa fiu controlata, sa fiu interogata la fiecare 10 min ce fac si unde ma duc...am nevoie de un gram de libertate ca sa pot avea o relatie frumoasa si de lunga durata...din cauza ca sunt dificila...de multe ori m-am lovit de un perete...acel perete fiind chiar prietenii/amicii lui...vazand ca eu sunt mai rece cu el sau ca nu sunt atat de pupacioasa in public, au inceput sa-si bage coada, si uite asa sa incheiat o relatie (nu foarte lunga)...cam atat..sper ca nu v-am plictisit:))..pupici:*
Anna, cum sa ne plictisesti?:) Chiar iti multumesc pentru destainuire:* Eu sunt opusul tau, genul "bot in bot toata ziua daca se poate", dar imi trebuie si un partener pe masura pentru ca altfel ma enervez si consider, asa cum ai spus ca ti s-a intamplat si tie, ca respectivul nu are nici un sentiment pentru mine. Poate ca gresesc, dar sunt foarte afectuoasa si imi place sa mi se raspunda la fel... Nu se intampla mereu asa, insa, dar este bine si atunci cand se poate :)
nu sunt genul bot in bot, intr-un loc public cand sunt si prietenii nostri, nu stiu ...poate ca asa am fost eu crescuta, sau sunt mai rusinoasa...chestia asta imi place cand suntem doar noi 2 si atat:))..
o relatie platonica e doar o prietenie care vrea sa para mai mult decat e. n-as putea niciodata sa stau intr-una
Anna, bot in bot nu la propriu pentru ca nici mie nu-mi place sa fac chestia asta la coada la paine:)) Ma refeream la gesturi tandre, la imbratisari, la apropieri...adica daca ies undeva, nu-mi place sa stam unul la 7 m de altul :) Mie nu-mi este rusine sa-mi pup iubitul de fata cu prietenii nostri sau sa-l tin in brate si chiar daca m-ar arata cineva cu degetul, sincera sa fiu, nu ma intereseaza :)
Iar la tine, este bine ca se intampla si cand sunteti doar voi doi, poate chiar asta este cel mai important. Nu trebuie sa demonstrezi nimic nimanui pentru ca unii asa ar putea cataloga gesturile voastre de afectiune facute in public! Hai, iubiti-va mult! :P
Iri, de acord cu tine! Unii poate ca incearca sa se pacaleasca singuri, insa cat ai incerca sa crezi ca te afli intr-o relatie fericita si linistita, daca ea este una lipsita de afectiune si de dragoste, inclusiv cea trupeasca :), numai relatie fericita nu e aia...
bine n-am zis 7 m:))))...dar mai sunt cuplurile de tip "senvis":)) daca ma intelegi..in fine..:D...deocamdata imi este foarte bine singura:D:)
E foarte greu sa renunti la o relatie care nu te mai satisface, mai ales daca dureaza de mai mult timp, pentru ca intervine obisnuinta, dependenta, comoditatea, poate frica de singuratate sau ca nu vei gasi pe altcineva mai bun.
Eu pot sa zic ca sunt intr-o astfel de relatie, din pacate,de 6 ani chiar. Toti ne invideaza pentru relatia noastra in care parem atat de fericiti si chiar se asteapta sa ne casatorim, insa pe mine ma ingrozeste gandul asta.
N-a fost asa dintotdeauna: in primii 3-4 ani eram chiar foarte indragostiti si n-as fi putut sa-mi imaginez restul vietii fara el. Dar in timp sentimentele s-au cam pierdut, iar acum suntem mai mult prieteni decat iubiti. Nu mai sunt indragostita de el, nu ma mai atrage, iar activitatile noastre impreuna se limiteaza la imbratisari si sarutari. Si totusi nu pot renunta la el, chiar daca nu ma simt implinita, si nu pentru ca n-as putea renunta sau pentru ca n-as putea fi cu altcineva, ci pentru ca m-ar durea sa-l stiu pe el cu altcineva, dupa ce a fost atata timp doar al meu. Apoi, el ma iubeste si nu vrea sa ma piarda, iar eu tin mult la el si nu vreau sa-i fac rau. Daca l-as putea iubi asa cum imi doresc, ar fi barbatul perfect pentru mine.
Ar fi multe de spus, insa vroiam doar sa va fac o idee despre ce se intampla in relatiile de genul asta si de ce alegem sa suferim, cand ar fi trebuit sa-i punem capat relatiei de mult timp chiar.
Adry
Ufff, Adry, ce rau imi pare cand aud astfel de cazuri! Am si in jurul meu asa ceva, din pacate si este atat de trist...
Unde crezi ca s-a rupt firul? Chiar nu poate fi refacuta legatura? Ma gandesc ca daca ai fost atat de indragostita, iar el este un barbat ok, poate ii spui ce ai vrea sa faca, cum sa se poarte, nu stiu...sa repare ruptura...
Cred ca totusi mai simti ceva pentru el din moment ce nu te poti rupe. Poate ca mai exista sanse :)
Exista diferite etape de evolutie. Poate sunt necesare toate. Eu am trecut prin mai multe. M-am simtit si grozav singura si ma simt minunat indragostita. Am fost si intr-o relatie in care n-am vibrat din fiecare mm al corpului meu. Am fost si intr-o relatie (scurta ce-i drept) in care el era un mitocan. Din ambele am plecat. Fara regrete. Stiam ca nu era cazul sa "atarn" acolo. Apoi, am fost o perioada de 2 ani singura si m-am simtit minunat:am calatorit, am iesit, mi-am terminat studiile, am citit.Va jur ca nu m-am simtit nicio clipa deprimata. Asta simteam, eram impacata cu mine insami, nu aveam nevoie de un barbat oarecare doar ca sa fie acolo. Apoi a aparut el...Si din nou totul e minunat, doar ca e o altfel de minunatie. Eu cred ca am avut nevoie de celelalte etape ptr a ma bucura in deplinatatea sensului de ceea ce am acum. Cred ca nimic nu este la intamplare. Totul ni se-ntampla cu un cop. :)
Cristiana
Ai vrea sa postezi un banner de`al meu ca sa`mi faci reclama si in schimb, eu sa fac la fel pentru blogul tau.? =D
raspunde`mi te rog la blogul meu. ^^
Tocmai asta sper si eu, ca mai exista o sansa de a schimba ceva. Imi este greu sa renunt la el dupa atata timp in care mi-a fost alaturi si sunt dispusa sa fac orice pentru a salva relatia asta. Doar ca e destul de greu. Ne cunoastem de 8 ani si nu ma mai poate surprinde cu nimic, nici macar nu mi se mai pare amuzant sau interesant ceea ce spune. Apoi e atat de aiurea ca el, desi am vorbit de multe ori despre ceea ce simtim si despre ce se intampla cu relatia noastra, se comporta ca si cum totul ar fi ok, ba chiar ar vrea sa ne casatorim ca poate o sa se schimbe situatia asta. Ma rog... asta n-o sa se intample pana nu ne rezolvam problemele.
Voi ce-ati face daca ati fi in situatia mea?
Adry
@ Cata, sigur ca da :)
@ Adry, daca ma intrebi pe mine, eu merg pana la capat intotdeauna, taras pe coate, pe genunchi, cu ultimele puteri merg pana in panzele albe:) Cu conditia sa cred in relatia respectiva si sa iubesc omul acela, dar din ceea ce imi spui tu, nu prea mi se pare a fi iubire. Poate ca nu iti dai seama si confunzi "mi-e greu sa renunt la el" - ceea ce inseamna, poate, comoditate si obisnuinta- cu "il iubesc" :)
Ufff...nu stiu daca sunt cel mai bun sfatuitor pentru ca eu sunt intr-o relatie ABSOLUT NEOBISNUITA de mai bine de 5 ani si cred ca s-ar putea face cu usurinta o telenovela de succes din povestea noastra :)) Cu toate ca ne-am certat de muuuulte ori, ne-am si despartit cu scandal, de fiecare data :), eu il iubesc pe prostovan, ma face sa rad, atunci cand doarme si ma uit la el ma cuprinde asa o duiosie si-o dragoste.. ca pentru un bebelus frumos. Cateodata imi vine sa-i dau cu ceva in cap, atat de tare ma scoate din sarite, dar daca spune in momentul ala o prostie si ma face sa rad, am uitat tot si imi vine sa-l imbratisez:)
Chiar astazi m-a scandalizat maxim, inainte sa plec la munca, dar cand am ajuns acasa si i-am vazut fata de caine plouat, m-a cuprins iertarea si dragostea pentru nemernic :P
In fine...poate ca ar trebui sa vorbim pe mail pentru ca n-as vrea sa ma citeasca tot poporul :)))
Te pup!
@ Adry, la un consilier de relatii ati fost? Sau un psiholog.... eu am fost la un pas sa apelez si am gasit foarte multe pareri pro consilier/psiholog. Poate va ajuta sa deblocati problema, sa identificati greseala si sa o reparati:) Ar fi pacat sa se termine pentru ca mie nu-mi pare a fi gata sa moara relatia voastra:)
Da, ne-am gandit la asta si chiar vrem sa mergem dupa Pasti. Eu chiar nu mai vad nici o alta solutie.
Relatia noastra n-o sa moara niciodata definitiv, pentru ca avem atatea amintiri impreuna, apoi este una din persoanele la care tin cel mai mult. Insa m-am saturat sa ma simt tot timpul singura si trista, dar nici nu pot fi atat de egoista si sa ma despart de el, fara sa-mi pese de ce-a fost intre noi.
Adry
hmm...am stat si am citit posturile....m-a cuprins o dorinta de a spune si eu ceva , insa acum parca nu mai vreau nu stiu de ce. In fine, vroiam mai mult sa spun despre prietenul meu (amic, eu sunt baiat :P). Nici nu stiu de unde sa incep....el are 22....ea....31....diferenta de ani e mare insa la inceput se iubeau ..cel putin asa credeam, dupa cateva luni a aparut un bebe..si s-a schimbat situatia..s-au mutat impreuna, si pana la urma s-au casatorit ...acum dupa 2 ani imi e mila de el. Se cearta mereu, imi spune, cand mai ies cu el , ca nu mai suporta , ca mereu se cearta , nu mai are timp sa faca nimic si ii vine sa divorteze dar nu poate, probabil ii e frica...chiar vroia sa stea la mine cateva zile sa scape de ea...acum ei stau impreuna cu parintii lui ..si e cearta si cu parintii lui ...cum sa scapi de o casatorie in care ai un copil , in care tu esti un copil si de care parintii tai depind cumva (pt ca stau cu chirie si pun toti bani). oare ce ar putea face? ma scuzati ca am scris atat.
@ Adry, dar nu cred ca e vorba de egoism daca vrei sa fii fericita! La urma urmei, tu traiesti viata ta, nu pe a altora. Poate ca ar trebui sa ne pese mai putin de ce spun altii, iar daca a fi fericit inseamna egoism, atunci poate ca ar trebui sa fim egoisti. Dar atata timp cat mai ai sentimente frumoase pentru el, chiar daca nu sunt de iubire pasionala :), poate ca lucrurile se vor rezolva. Daca el merita o sansa, ar fi bine sa i-o dai, si lui, si voua...si poate perioada asta neagra va trece si veti fi fericiti ca la inceput:) Se mai intampla si minuni :)
@ Anonim, bine ai zis "copil cu copil" cand te-ai referit la sitiatia prietenului tau :( Prima mea reactie a fost "da' ce-i trebuia, domnule, nevasta cu mult mai mare decat el plus copil pe deasupra, el fiind atat de mic?", dar daca stau sa ma gandesc, te loveste soarta cand te astepti mai putin si viata ta ia o cu totul alta turnura decat te-ai fi asteptat vreodata...
Pai cred si eu ca iese scandal pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, diferenta de varsta isi spune cuvantul si nepotrivirile ies la iveala. Mai ales daca in preajma mai sunt si altii, daca a mai aparut si un copil. Pe unii, un copil ii leaga si le rezolva problemele de cuplu, intre altii impune o prapastie denetrecut.
Dar daca ar pleca sa locuiasca singuri undeva? Poate ca nu isi permit, dar poate le-ar prinde bine macar o scurta perioada in care sa fie numai ei doi..
Dar daca ar lasa copilul cu bunicii si ar pleca o saptamana undeva? Nu neaparat in strainatate, desi ar fi mai bine sa fie foarte departe de tot si toate, dar macar pe undeva pe la munte...nu stiu... Sa aiba timp sa-si analizeze relatia, sa vada ce-ar fi de facut, poate ca au nevoie sa se regaseasca, iar intr-un mediu in care este mereu scandal, nu cred ca vor putea face asta...
Da, ai dreptate, e greu sa iesi dintr-o casnicie in care este un copil, dar nu imposibil! Un copil merita toate sacrificiile din lume, dar nu mi se pare corect ca la 22 de ani sa vezi viata atat de negru, de pesimist si sa nu ai nici o bucurie. Poate ca bebelusul le mai aduce zambete, dar se pare ca nu suficiente.
Care este tema principala a scandalurilor lor? Ca trebuie sa fie un repros principal in ambele tabere.. El ce spune? Ce s-a schimbat? Cum s-a schimbat ea? Presupun ca au fost indragostiti initial daca au putut trece de bariera varstei. Unde s-a rupt?
Pai din ce mi-a spus ..ea sare mereu cu gura pe el ..cica "nu face indeajuns de multe treburi" el pleaca dimineata la munca, pe la 5 , si vine cam pe la 14-15 ..foarte obosit , si normal ca nu ii mai arde sa mai faca ceva. plus ca se mai joaca cateodata o ora , doua ..si asta o supara rau. el mi-a spus ca e singurul lui loc unde se poate refugia. La inceput a fost bine...dupa un timp cica s-a mai racit relatia , apoi a aparut copilul si a inceput sa ii intareasca si sa ii faca mai responsabili ...parerea mea e ca ea vrea prea mult de la el. probabil ca e un lucru bun insa la varsta lui nu ii poti cere prea multe. eu mereu cand i-am vazut certandu-se o vedeam pe ea cum tipa la el ca e lenes, ca de ce nu face asa , ca nush ce...acum am inteles ca nu mai fac nici sex deoarece ea nu mai simte placere....ei cred ca nu a cusut-o bine la nastere.ii voi spune lui sa stea de vorba serios cu ea , sa vada ce ii irita , si sa lase de la fiecare , presupun ca asa ar mai calma spiritele
Trimiteți un comentariu