sâmbătă, 23 aprilie 2011

"Sper ca Gabi Cristea sa nu fie suparata pe mine! N-am vrut sa fac rau!"

Libertatea se lauda astazi ca are interviu exclusiv cu Mirela Boureanu-Vaida, noua prezentatoare a emisiunii "Nora pentru mama", insa a aparut inca de saptamana trecuta un interviu exclusiv in ziarul Puterea cu actrita care i-a luat locul Gabrielei Cristea.
Iata-l:


Cum ai primit propunerea de a prezenta “Noră pentru mama”?

Anul ăsta nu mai lucrasem în televiziune şi nu credeam că se mai poate întâmpla ceva în acest sens. Propunerea a venit rapid, am fost întrebată dacă vreau să ţin locul cuiva pentru câteva zile şi nu m-am gândit nici o secundă că voi închide sezonul. Eu am crezut că voi ţine locul Gabrielei pentru o săptămână şi a fost o provocare pentru mine. La “Noră pentru mama” sunt pusă în postura de a descoase oamenii, însă este un reality-show pe care nu l-aş fi înţeles niciodată dacă nu aş fi fost implicată direct. Este altceva decât am mai făcut până acum, sunt tineri necunoscuţi care stau împreună nouă luni, netrecuţi prin viaţă, între care, din lucruri aparent banale, se pot naşte tensiuni majore. Tot ce se întâmplă este real şi asta mi-a plăcut foarte mult.

Erai telespectator al emisiunii?

Ştiam despre ce este vorba, dar nu pot să spun că eram un privitor devotat. Nu eram la curent cu toate mişcările şi cu toate schimbările care se petrec acolo în ritm alert şi a trebuit să recuperez tot ce se întâmplase în şapte luni, ceea ce nu este foarte uşor. Dacă mi-ar fi spus cineva că trebuie să fac asta până la sfârşitul sezonului, poate nu m-aş fi antamat la aşa ceva pentru că este foarte grea situaţia mea. Este o emisiune care a ajuns la maturitate nu datorită mie, este un lucru pe care cineva l-a construit şi eu a trebuit să-l preiau, iar responsabilitatea este foarte mare pentru că multă lume te compară.

Te afectează comentariile răutăcioase pe care le fac fanii Gabrielei Cristea?

Şi eu am cont de Facebook şi primesc în fiecare zi foarte multe mesaje care spun cu totul altceva decât ce se vede pe diverse forumuri. Eu cred că fanii adevăraţi, care nu pot privi emisiunea fără Gabi, profită şi îşi spun oful, dar am primit şi alte păreri din partea unora care spun ca emisiunea este importantă şi concurenţii, nu prezentatorul. Mulţi mă încurajează şi îmi spun să nu pun la suflet criticile urâte care se fac la adresa mea. Eu îi înţeleg şi pe unii, şi pe alţii, şi mi-am propus să nu-i judec pentru că şi eu, dacă aş fi în situaţia celor de acasă, poate aş gândi la fel. Nu vreau să fiu comparată cu nimeni şi nu vreau să mi se pună etichete. Eu sunt altfel şi dacă vrea cineva să mă vadă, să mă vadă aşa cum sunt, nu să mă compare cu Gabriela. Este că atunci când eşti fan înfocat al unei echipe de fotbal şi, indiferent dacă se schimbă antrenorul, tu ţii cu echipa aia pentru ce este ea, pentru satisfacţiile pe care ţi le aduce, nu pentru antrenor.

Vezi in continuare si restul interviului!


De ce crezi că unii fani ai emisiunii au reacţionat atât de urât?

Nu ştiu, pentru că nu a fost nimic premeditat. Eu am ajuns la “Nora pentru mama” în urma unor discuţii care au durat mai mult timp şi am crezut că va fi doar pentru o săptămână în care ei îşi vor rezolva problemele. N-am ştiut că se va întâmpla aşa şi aş vrea să înţeleagă toată lumea că eu nu am nici cea mai mică vină. Este o provocare pentru mine, o onoare şi îmi face plăcere să fiu acolo, dar viaţa mea dinainte, viaţa artistică, continuă şi acum şi va continua şi după finalul sezonului în curs al “Nora pentru mama”. Nu vreau să creadă nimeni că eu am venit să iau cuiva emisiunea pentru că aveam de făcut, înainte de asta, foarte multe lucruri. Emisiunea asta este doar un plus de experienţă pentru mine şi o provocare. O veritabilă necunoscută care lucrează într-un teatru de revistă, care cânta şi îşi face treaba la spectacole, nu poate lua locul cuiva care este imaginea unei televiziuni de patru ani şi care apare pe post zi de zi, timp de nouă luni. Cei care fac comentarii răutăcioase, ar trebui să se gândească la faptul că au fost nişte probleme, iar eu am fost soluţia finală, dar cu cât este mai greu, cu atât mă incita mai mult jocul ăsta. Vreau să demonstrez că n-am vrut să fac rău nimănui şi că intenţionez să-mi fac meseria cât de bine pot. 

Cum a primit familia ta vestea că vei prezenta această emisiune?

Mama mea este învăţătoare şi nu poate urmări “Noră pentru mama”, dar ştie emisiunea şi a avut aceeaşi teamă că şi mine: să nu mă judece lumea greşit. Ca şi mine, are şi ea încredere că oamenii văd lucrurile aşa cum sunt şi nu pornesc cu idei preconcepute. Încerc să iau asta ca pe un rol foarte greu de jucat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci. Soţul meu, deşi ne vedem foarte puţin în această perioadă, este cel mai mare fan al meu şi mi-a spus că întotdeauna mă va susţine în absolut tot ceea ce decid eu să fac. Este lângă mine zi şi noapte, îmi ţine loc şi de mama, şi de tată, şi de gospodină, numai să fiu eu bine şi să-mi fac treabă cât mai bine.

Cu Gabriela Cristea ai vorbit până acum?

Nu, şi cred că este foarte supărată. Sper că nu pe mine, pentru că ştie foarte bine situaţia, este cerebrală, o respect foarte mult şi cred că este un foarte bun om de televiziune care a reuşit, pentru mulţi ani, să ţină în atenţia publicului o emisiune de mare succes. Şi formatul emisiunii este bun, însă succesul “Noră pentru mama” se datorează Gabrielei în foarte mare măsură. Nu am vorbit cu ea până acum pentru că discuţiile despre viitorul emisiunii nu s-au purtat între noi două, ci între ea şi cei cu care avea contract. Eu nu sunt decât un om care trebuie să ducă mai departe acest sezon şi dacă nu aş fi fost eu, altcineva s-ar fi aflat în locul meu. Sper ca Gabriela să nu fie supărată pe mine, deşi foarte mulţi fani au ceva cu mine, concret, şi îmi trimit mesaje urâte, însă eu le mulţumesc. Chiar dacă îmi critică prestaţia la emisiune, asta înseamnă că o urmăresc şi acest lucru mă bucură. 

Dacă ţi s-ar oferi salariul Gabrielei, unul foarte mare din câte s-a vehiculat, ai accepta să prezinţi şi sezoanele următoare?

Nu ştiu, pentru că la mine banii au venit întotdeauna după foarte multă muncă, iar în acest caz, banii ar fi ultimul lucru pe care l-aş lua în calcul. Trebuie să dau mult ca să pot cere mult, iar acum e prea devreme să se poată pune problema asta.


Ramona spunea...

Nu imi place deloc Mirela! In afara faptului ca se vede ca este totalmente nepregatita si nu de putine ori i se intampla sa nu isi gaseasca exact cuvintele prin care vrea sa transmita un lucru absolut normal, ceea ce este o problema serioasa pentru un om de televiziune, care, odata facut pentru aceasta meserie, ar trebui sa gaseasca mereu solutii rapide si exprimate corect gramatical, se vede ca este un tip de persoana peste care se poate trece extrem de usor, nu poate controla concurentii atunci cand este cazul, nu isi face respectata prezenta acolo de catre ei si este si o persoana prefacuta. Din pacate, nu corespunde formatului emisiunii si orice ar face nu o va putea inlocui pe Gabi Cristea, intrucat nu are pregatirea, perspicacitatea si prestanta celei din urma.

Laura spunea...

Nu urmaresc emisiunea cu pricina, dar adevarul este ca am vazut in editiile online ale ziarelor, persoane care spuneau ca nu se vor mai uita daca schimba prezentatoarea, ca aceasta din urma, aleasa, nu se ridica la nivelul celeilalte si tot asa. Nu cred ca i-a fost si nici nu cred ii e usor deloc.

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search