Eu nu am copii, dar zuza O spunea AICI cat de mult s-a schimbat viata ei, nu in bine ci in foarte bine, de cand a venit pe lume micutul si frumosul David. Nu simte oboseala si nici noptile nedormite, rare ce-i drept, pentru ca Davidutz este un copil bun si cuminte si isi face in liniste treaba lui de copil. Nu plange, nu creeaza probleme parintilor si nu le acapareaza noptile. El rade si aduce muuulta fericire celor care l-au adus pe lume.
In schimb, in unele cupluri, am auzit ca aparitia unui copil produse rupturi. Aduce, odata cu ganguritul lui de bebe frumos, certuri, plansete, despartiri.
Printesa urbana aduce in atentie o astfel de problema si se intreaba daca acolo unde apare un copil dispare o dragoste. Iata cateva pasaje:
"Nu vreau să nu mai fim doi pentru că ne-am iubit atît de mult încît n-am mai putut trăi fără să fim mai mulţi. Nu vreau să îmi strîng în braţe copilul în timp ce-l înjur printre dinţi pe tac-su. Şi nici să-i zimbesc boţului meu de om în timp ce mă încrunt pe la spatele bărbatului pentru care cu un an în urmă mi-aş fi dat viaţa, convinsă că El e totul pentru mine. Nu vreau să mîngîi un fund moale de bebeluş cu o mînă în timp ce cu cealaltă îmi sun amicul avocat să-l întreb cît m-ar costa partajul.
E suficient să arunc un ochi în jur ca să constat că trei vin cu preţul a doi. Că majoritatea părinţilor încetează să mai fie cupluri de oameni care se iubesc şi devin oameni care iubesc acelaşi pui de om.
Mi-e foarte clar că de-asta sîntem aici, că de-aia citim, creştem mari, suferim şi stăm treji nopţile. Ca să ne înmulţim. Să facem viaţă. Numai că în 9 cazuri din 10, unde apare un copil dispare o dragoste. Şi nu ştiu dacă schimbul e unul tocmai corect.
Visăm la bătrîneţi tihnite în doi, la ţinut de mînă pe aleile cimitirului în căutare de loc de veci la umbră de nuc, la croşetat şosete de lînă în timp ce el joacă şah cu vecinul. Şi în toată dorinţa asta de bine răsare nevoia de pîntec umplut. De două perechi de ochi înlăcrimaţi care privesc boţul roz veşnic mişcător şi gînguritor. Puţini oameni ştiu să se iubească fără să-şi dorească şi copii. Aşa sîntem. Problema e că imediat ce ni se împlineşte dorinţa, ni se desplineşte iubirea. Sau cel puţin aşa pare din exterior.
Unde văd copil, aud şi despre probleme. Că ea nu doarme. Că el nu se implică. Ea e extenuată. El vine prea proaspăt de la muncă. Ea se simte urîtă. El vede copilul frumos, pe ea nici c-o mai vede vreun pic. Ea stă în casă legată de copil. El pleacă în delegaţii, la peşte, la meciuri în deplasare şi nu înţelege de ce ea mai are nevoie şi de altceva, că doar bărbat bun are, copil sănătos are, nu asta şi-a dorit? Somn puţin, sex deloc, romantism preschimbat în Avem o oră liberă, hai să dormim! Hai! concedii amînate, petreceri ratate, cariere abdandonate, certuri, vorbe neadevărate, plecări şi reveniri, adultere, minciuni, frustrări."
Articolul complet, AICI
Voi ce credeti? Sunteti parinti? Daca da, cum s-a schimbat viata voastra? Daca nu, va este teama sa aduceti pe lume un copil din cauza motivelor expuse mai sus?
Vad ca nu ti-a raspuns nimeni la acest articol...Eu nu am copii si nici nu vreau prea curand...si chiar cred ca dispare o dragoste cand apare alta. Eu nu ma pricep sa ma joc cu copii, sa comunic cu ei, nu stiu cum sa ma port cu ei, parca ma pierd cand imi lasa cineva in grija un copilas...de aceea mi-e greu sa ma imaginez mama..dar sper sa fiu intr-o zi, si sper sa fiu una buna perfecta :(
Federova, iti doresc sa fii o mama exemplara!:) Nici eu nu ma pricep in treaba asta cu bebelusii, insa de la prietenele mele am inteles ca atunci cand vei avea un copil, vei sti exact ce trebuie sa faci. Nici eu nu simt ca este momentul sa apara un copil in viata mea.. Iubesc copiii si imi place sa stau in preajma lor, dar nu sunt pregatita pentru al meu. Probabil ca vei simti atunci cand trebuie sa se intample minunea asta...
Da, sa speram ca odata cu ei se vor naste si simturile materne ;)), daca nu...am pus-o :))
da, mie chiar mi-e frica sa duc pe lume un copil din cauza motivelor mentionate mai sus!
poate asta ma face egoista sau poate nu sunt inca la varsta la care instinctul matern sa "take over"...
dar chiar cred ca tot ceea ce a scris Printesa se poate intampla si se intampla in 75% din cazuri.
...de unde rezulta rata divorturilor din ultimii zeci de ani...poate societatea s-a schimbat, poate noi ca oameni am ajuns sa avem altfel de vise si altfel de ambitii in acesta noua societate. poate inainte finalitatea oricarei relatii romantice era in mod cert intemeierea unei familii si perpetuarea genelor. insa acum, poate aceste deziderate nu mai corespund nevoilor mele sau ale Lui, sau ale amandurora....sau poate corespund, dar mult-mult mai tarziu :)
pentru ca sunt atatea de facut, atatea de vazut, atatea altele de realizat...maturizarea vine mai tarziu in epoca noastra :)
Nu sunt deloc, dar DELOC de acord cu ce zice tipa asta in articol. Nici nu stiu de ce i l-ai publicat :( Cred ca e o egoista si jumatate!!!! Fetelor, dupa ce o sa aveti copii o sa vedeti pt prima oara ce inseamna dragostea fara margini, infinita! Eu am noroc ca am un sot exemplar si un tata extraordinar. Dar si singura daca as fi fost mi-as fi iubit copilul la fel de mult, cel mai mult! Orice femeie e pregatita sa fie mama, chiar daca nu-si da seama. Eu am un puiut mic de sase luni si jumatate si deabia astept sa-i aduc pe lume o surioara sau un fratior. Mi-am dorit copii de cand ma stiu. Renunt la orice pt puiul meu care ma face cel mai fericit om din lume. Si cum v-am mai povestit prin postari, inainte aveam o viata destul de cosmopolita, cu vacante lungi, distractii, deplasari lunare in strainatate.... Deci nu am fost vreo gospodina care vroia neaparat sa nasca... Acum, insa, imi petrec timpul cu baiatul meu frumos! Ah, fetrlor, baremi cand esti insarcinata, traiesti cele mai frumoase clipe, in ciuda greturilor, a picioarelor umflate si a multelor de kilograme in plus. Unde mai pui ca te rasfata toata lumea :D
sincer iti spun, de asta imi e frica si mie :(
am vazut asta in prea multe cupluri si nu-i deloc placut sau incurajator...pe de alta parte, mi se pare ca analizam prea mult situatia, bunicii nostri au trecut prin asta, parintii la fel, si da, stiu ca acum sunt alte vremuri dar si ei tot oameni sunt si cam tot de aceleasi probleme s-au lovit...
cred ca depinde f mult si de cuplu, sunt atatia factori de luat in calcul incat e tare greu sa te gandesti cum va fi..
si degeaba zici "eu nu o sa..." fiindca pusa in fata situatii implinite putem reactiona cu totul altfel..
iubitul meu isi doreste tare mult copii, daca ar fi dupa el, si maine ne-am apuca sa-i facem :D
mie mi se pare ca-s prea mica totusi, desi mama tot la 23 de ani m-a facut :D
pana la urma, ce o da dumnezeu :)
Ps: va scriu din parc, in timp ce David doarme, iar eu stau la taclale cu mama Zuzei G care imi spune pt a mia oara cat de mult isi doreste un nepotel de la fiica ei cea "nepregatita" :P
Zuza O, stiuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!! Mama e disperata dupa copii. Din pacate, nu i-am mostenit disperarea asta :))) Imi plac bebelusii, chiar si copiii mai mari (desi unii ma enerveaza maxim:P), am pus umarul la crestearea verisorilor mei, dar...nu stiu...nu simt ca sunt gata sa aduc si eu pe lume unul. Nu ma trec fiorii maternitatii zilele astea, deci timpul trece si sunt constienta ca voi regreta mai tarziu ca nu am facut un copil mai devreme...
Daca as sti ca voi avea un bebe cuminte si bun ca al tau si ca atunci cand va creste va fi destept ca Raisa, poate ca as face si eu unul:)
Ah, si daca as avea o casa frumoasa, a mea, un inel de logodna pe deget si bani cat sa nu-mi fie teama ca nu am cu ce-l creste, maine as face un copil!:)
Zuzi, eu stiu ca tu esti foarte fericita si foarte norocoasa, cu un sot iubitor, simpatic, glumet, tata exemplar pentru Davidutz, dar sunt cupluri care au imbulinat-o cand au devenit parinti.
Nu au stiut sa gestioneze ceea ce trebuia sa fie o fericire maxima si, in loc sa-i uneasca, venirea copilului i-a separat:(
Daca se pastreaza un echilibru in toate nu are de ce sa dispara iubirea. E adevarat sunt multe cazuri in care apar probleme si cumva chiar le inteleg dar sunt 100% convinsa ca apar numai acolo unde erau deja probleme. Recunosc ca am avut ceva frustrari legate de fizic sau o depresie dupa ce am nascut, dar am avut toata sustinerea sotului. La randul meu nu am uitat ca sunt si sotie nu doar mama, am avut grija sa ne pastram micile obiceiuri ce ne fac viata frumoasa: cafeau de dimineata chiar daca acum ne trezim mult mai devreme pana sa se trezeasca pitica, iesirea de sambata seara etc Dar daca oboseala, depresia post natala, lipsa sexului pe o perioada de cel putin 6 saptamani, lipsa timpului petrecut cu prietenii, etc apar pe teren deja sensibil unde cuplul nu se cunoaste suficient, nu se iubeste, nu comunica...apar certuri care duc la divort. II multumesc lui Dumnezeu ca fetita noastra a venit cand trebuie si unde trebuie sa ne implineasca si sa ne uneasca si mai mult
chicandchip, si eu cred la fel: venirea copilului este o problema pentru cei care deja aveau dezechilibre in relatie!
Este chiar foarte adevarat!!!!!! Vorbesc in cunostinta de cauza! Stiu cum este pt ca am trecut prin asa ceva si este foarte greu!!!!!Dar viata merge inainte orice ar fi, mai ales ca am un copil de crescut!
In majoritatea cazurilor:Aparitia sau disparitia dragostei in cuplu nu are legatura cu aparitia sau neaparitia unui copil.O spun din experienta traita (si alte documente).Este o asa de vasta ......dragoste(iubire)-fidelitate-nevoia de a face sex -etc.E greu de definit si dragostea.Exemple frecvente,cazuri clasice,in perioada de graviditate a sotiei pe care o iubeste sincer, sotul isi gaseste o femeie.Pt ca metabolismul isi cere drepturile lui.Sotia afla iese scandal,cerere de divort.Ce a facut barbatul? Nu a fost fidel cateva luni.Asta inseamna ca nu o mai iubeste?
Totul depinde de relație.
Într-adevăr, în perioada sarcinii, plus lehuzia, plus perioada de după... bărbații de multe ori nu mai văd în parteneră o potențială parteneră de sex și atunci apar eventual primele infidelități.
Și uneori nu e neapărat nevoia sexuală, ci prin faptul că femeia se concentrează mai mult pe copil, iar el caută atenție, mângâiere în altă parte.
Apoi pe măsură ce mai crește copilul apar disensiuni în cuplu pe baza unor decizii legate de acesta... și orice ceartă sapă în relație.
Iar, cum zicea un psiholog, înainte de copil cuplul își trăia dragostea direct, după, prin copil. Și atunci se câștigă ceva, se și pierde ceva.
Problema e că... femeia care a trecut cu bine prin asta, nu știe că se poate și mai rău. Și la naștere, sunt femei care rămân traumatizate pe viață după, de le trebuie luni de tratament psihologic să facă sex măcar, d-apoi alți copii, și altele uită în 2 secunde cum au copilul în brațe.
Și chiar ar cam trebui ca să nu fim mereu așa... definitivi. Fiecare femeie și fiecare relație e diferită, așa că (,) ceea ce s-a întâmplat cuiva, se poate să nu se întâmple tuturor.
Unele relații merg mai prost, altele mai bine.
Să nu uităm că și unor cupluri le merge mai ușor (unde mai ajută bunicii), altora mai greu (eventual soțul are și două slujbe).
Sunt multe ecuații.
Premizele să meargă prost sunt... dar fiecare și le manageriază cum poate.
Trimiteți un comentariu