(Nu) ca La Mama acasa

Cand eram mici, eu cu frate-miu, radeam mereu de tata cand manca slanina. Nu doar ca radeam. Incepeam cu scandal, cu maimutareli, ne prefaceam ca ni se face rau, de alerga mama dupa lamaie ca tot acuzam o greata teribila. Nu intelegeam cum poate manca cineva asa ceva. La fel si cu pastrama de oaie la gratar. Noua ni se pareau atunci mancaruri imposibil de mancat. Ei bine, acum amandoi mancam si una si alta, cu mare pofta chiar. Mai mult, alergam - si nu doar prin oras, ci ne-am extins si la nivel national!- dupa cea mai buna slanina si pastrama cea mai delicioasa. Daca ne-ar sti tata ce facem, sigur ca-i scapa un bobarnac pentru fiecare.




Ultima data mi-am cumparat slanina din Neam si inainte de asta tocmai de sus de la Balea Lac. Nu m-a impresionat profund, dar oricum am gasit-o mai buna decat cea din magazinele de prin Bucuresti. Cu multa ceapa rosie si branza de capra, am reusit sa dau gata, eu singura, o coala A4 de slanina in doua luni. Pentru cineva care nu accepta sa guste nici macar o bucatica de grosimea unei scobitori, e foarte mult.
Si a venit 1 Decembrie!
Prietena mea, Diana, ma invita la o portile de sarmale in restaurantul La Mama Ateneu. 

Stiam cat de buna este mancarea de acolo inca din timpul facultatii, de acum 14 ani adica, pentru ca prietena mea cea mai buna Simona lucra acolo. Mai stiam ca se acorda o atentie sporita curateniei, ca la bucatarie e totul impecabil, ca nu se accepta mancare lasata de pe o zi pe alta si ca totul este foarte proaspat. Evident ca am acceptat invitatia. Mi-am pus blana (mov) pe umeri si cu buzele putin mai tuguiate decat de obicei, datorita celor 5 ml de acid hialuronic injectati recent (va povestesc si despre buze, si despre blana, in curand) si m-am prezentat la carciuma. 

In curte, un bucatar amesteca de zor in ceaunul cu fasole si avea grija de ciolanele care se frigeau langa.
In momentul ala aproape ca am lesinat de pofta. Parol! 

La un momentan dat chiar glumea Catalin Mahu, proprietarul lantului de restaurante La Mama, cu noi, fetele, amuzat de laudele noastre la adresa slaninei, a sarmalelor si fasolei cu ciolan, si ne spunea ca, vazandu-ne asa dive pretentioase, barbatii care ne invita in oras sigur n-ar lua in calcul o masa cu ciorbe, mititei, ciolane sau slanina. 
Ei bine, l-am contrazis! Toate!
Noi toate care eram acolo am accepta oricand o astfel de invitatie si am prefera-o uneia la traditionala cafea! ☺☺☺

asa, adica! :))

Astfel, cu buzele proaspat augmentate de estetician, va recunosc sincer ca am devorat un platou cu slanina, ceapa si branza de burduf. Si dupa ce l-am terminat, am furat si din farfuria vecinei de masa. Si tot as mai fi mancat. Si eu, si diva din fata mea, dar macar ea isi permite ca aproape doarme in sala de sport.
Anyway, nu regret nimic! Am mancat poate cea mai buna slanina din viata mea. Si am mancat, multa, sa stiti. Catalin Mahu mi-a elucidat originea bunatatii cu pricina si a subliniat ca este foarte pretentios atunci cand cumpara provizii pentru restaurante. La randul sau, este un mancator de slanina si nu accepta sa ofere orice clientilor sai, asa ca merge special undeva in tara, intr-un loc pe care il tine secret, si aprovizioneaza restaurantele cu slanina NU ca La Mama acasa, pentru ca la mama nu e asa de buna! :))

Ghiftuite bine cu slanina si ceapa rosie, ne-am orientat spre un desert. Nu fructe, evident, ci papanasi cu smantana si dulceata. Era culmea ca si de 1 Decembrie sa petrecem dietetic. Doar ca planurile ne-au fost deturnate de Diana, care a insistat ca trebuie sa gustam si fasolea cu ciolan pentru ca este senzationala, inainte de papanasi. Nu a trebuit sa zica de doua ori. Am stabilit deja ca suntem gurmande.

Si am degustat si acest din urma deliciu. N-as vrea sa va spun mai multe pentru ca risc o oarecare energie negativa din partea voastra, din cauza de pofta exagerata ce v-as crea, insa va spun ca trebuie sa mergeti intr-un restaurant La Mama daca vreti sa mancati cea mai buna fasole cu ciolan ever.
Tot meniul a fost dres cu vin fiert, vreau sa mentionez! Poate asta justifica rasetele zgomotoase de la masa noastra! ☺☺☺

Nu, n-am renuntat la desert, cum poate credeati. Au urmat clatitele si papanasii!
Pentru a nu muri o ora mai tarziu, asa cum simteam ca se va intampla, din cauza ospatului exagerat pe care l-am bifat, NU CA LA MAMA ACASA, pentru ca la ea nu mananc atat de mult si mereu ma cearta pentru asta, am plecat la plimbare pe jos prin centru, in asteptarea luminitelor. 
Si in timp ce ne luptam noi cu ciolanele, alaturi se desfasura un concurs de sarmale.

Din juriul concursului au făcut parte specialişti gastronomi, actrița Nuami Dinescu, gazda evenimentului și Anca Mihaela Barbăroșie, managing partner al Romtor Real Estate, în calitate de reprezentant al sponsorilor. Sarcina juriului a fost una dificilă, întrucât toate sarmalele prezentate în concurs au fost foarte gustoase, din acest motiv departajarea câștigătorilor făcându-se extrem de greu.

Premiile au fost oferite de către Atelierul de creație By Ionela Bran:

• Locul 1 - o ladă de zestre superba; 
• Locul 2 - o ie superba si ea; 
• Locul 3 - o pernuță decorată cu motive populare.

La succesul evenimentului au contribuit Eisberg, Flormar Cosmetics, Romtor Real Estate și Domus Events.

Câștigătoarea premiului 1, mult râvnita ladă de zestre pictată manual, a fost prietena noastra, jurnalista Luminița Tăbăran, care a dezvăluit secretul sarmalelor sale:

 "Cred că cea mai importantă atunci când gătești este starea de spirit. Niciodată nu fac mâncare când sunt supărată, enervată sau stresată. Energia pe care o transmiți mâncării este cea care face diferența în cele mai multe cazuri. Cred că trebuie să gătești cu drag, asta este cheia succesului culinar. Cât privește rețeta sarmalelor nu am un secret, e doar o rețetă la care am ajuns în ani de încercări. E vorba de experiență, încet, încet simți gustul doar privind ingredientele. Prefer lucrurile simple, cât mai tradiționale și în general, găstesc dietetic, însă sarmalele n-au savoare fără un pic de grăsime, așa că am făcut un compromis: compoziția are carne slabă de porc și vită, în cantități egale, iar găsimea (felii subțiri de slănină bine afumată) o pun la fiert printre sarmale. Le fierb la foc mic, vreo patru ore, cu apă și vin, cimbru, foi de dafin și boabe de piper negru. Le-am făcut din ochi, fără să gust pentru că țin post. Se pare că ochiul meu gospodin nu m-a înșelat nici de data asta. 

 Soțul și prietena mea erau siguri că voi câștiga,  eu nu. M-am înscris la concurs din joacă, din plăcerea de a găti, dar și pentru a sărbători într-un mod inedit 1 Decembrie. Am avut emoții, dar și noroc, am câștigat frumoasa ladă de zestre pictată manual, deși oricare din cele trei premii oferite de Ionela Bran - lada, ia și pernuța - mi-ar fi încântat sufletul la fel de mult. M-am bucurat de premiu, de atmosfera românească, de bucatele alese ca „la mama”, de oamenii faini pe care i-am întâlnit și mai ales de cel mai frumos 1 Decembrie! Din acest an, meniul de 1 Decembrie va cuprinde și sarmale!"