Tenul meu nu face diferența între vară și iarnă, primăvară și toamnă și este la fel de deshidratat în orice anotimp! Este adevărat că pe vreme de frig extrem suferă o idee mai mult, însă nici vara nu se simte foarte bine pentru că stă mult la soare și în apă sărată. Am fost de 9 ori la mare în această vară, plus o săptămână întreagă cu 15 din 24 de ore pe plajă. Deci, mă pricep puțin la hidratare, zic eu, având în vedere că pielea este încă alive and kicking și arată chiar foarte bine în perioada asta, spre bucuria mea din fiecare dimineață.
Dincolo de faptul că urmez o cură, de 25 de zile deja, cu colagen +peptide +zinc și alte minunății și beau ceva mai multă apă decât de regulă, am mare grijă ce pun pe piele. În rutina mea din această perioadă sunt fericită că se află numai produse de cea mai bună calitate, cu care îmi merge perfect. Pe lângă serumurile pe care le iubesc pe zi ce trece mai mult și sunt disperată să încerc tot ce a fost inventat vreodată în materie de seruri (#glumă), am descoperit cât de mult îmi plac măștile!
Aproape în fiecare zi aplic câte o mască facială pentru hidratare, fermitate, luminozitate, depinde ce nevoie simt că are tenul meu în ziua respectivă! Nu știu dacă ați încercat FOREO UFO2. Este un aparat sonic pentru accelerarea efectului măștilor de ten, care face minuni. Funcționează cu o gamă variată de măști (găsiți pe Notino și aparatul, și măștile) și în doar 90 de secunde cât durează tratamentul, se văd minuni.
În funcție de tipul de mască ales, efectele pot fi minimizarea porilor, hidratare, fermitate, exfoliere, anti inflamator, anti roșeață... Mie imi place foarte mult cum se simte tenul după o mască Foreo, chiar dacă aplic doar două pe săptămână. În această perioadă, îmi răsfăț tenul cu măștile Make My Day, care conțin acid hialuronic (hidratează pielea și îi asigură elasticitatea), alge roșii (întinde pielea, diminuând astfel liniile fine), glicerină (umectează pielea), pantenol (regenerează tenul), extracte din plante și fructe. Le găsiți pe Notino, aici.
Pe lângă măștile hidratante, în această perioadă când tenul este foarte agresat de frig, umiditate, trecerea bruscă de la foarte frig la foarte cald, dușurile fierbinți, trebuie să folosiți o cremă hidratantă de bună calitate, cu ingrediente care mențin apa în celule, stimulează producția de colagen, calmează tenul sensibil, atenuează senzația aceea de piele care strânge.
În acest sens, vă pot recomanda câteva produse care au funcționat în cazul meu!
1. Crema intens hidratantă Institut Esthederm Cellular Water Melting Moisturizing Cream, care este la un preț redus acum pe Notino și care hidratează foarte bine tenul, lasă pielea suplă și foarte fină. Această cremă are la bază tehnologia brevetată Aquaporine, care sunt proteine din membrana celulară și adevărate "canale pentru apa moleculară" care transportă apa până "în inima" pielii pe tot parcursul zilei.
2. Crema hidratantă Lancôme Hydra Zen, de asemenea la preț redus pe Notino. Crema protejează în mod fiabil pielea față de influențele nefavorabile, cum ar fi aerul condiționat sau acțiunea vântului. Printre ingredientele ei se găsește NeuroCalm, un complex vegetal cu conținut de trandafiri și de bujori și extract de moringa, care calmează tenul și îl hidratează în profunzime, protejează tenul față de influențele externe nefavorabile, reduce susceptibilitatea tenului la apariția imperfecțiunilor, redă tenului senzația de confort, tenul capătă un aspect luminos și o nuanță uniformă, lasă tenul fin și neted.
3. Clarins Hydra-Essentiel Silky Cream redă tenului capacitatea de a reține apa, menținându-l astfel hidratat. Conține:
- extract organic de kalanchoe - stimulează hidratarea naturală a tenului
- extract de callicarpa - înviorează tenul și îi conferă strălucire
- ulei organic din shiso - conferă nutriție tenului
- complex Anti-Pollution - oferă tenului protecție împotriva poluării
4. Bioderma Hydrabio Crème hrănește, hidratează, netezește și luminează pielea uscată și foarte uscată și sensibilă, de o manieră intensă și durabilă. Reduce sensibilitatea tenului, previne îmbătrânirea prematură, conferă hidratare și luminozitate pielii. Și poate fi folosită și de bărbați, fără probleme pentru că și tenul lor se usucă iarna, nu sunt mai protejați decât femeile!
Și, foarte important, nu uitați de mâini și de buze sau, mai ales, de buze! Sunt primele care suferă din cauza frigului pentru că ele au foarte puține glande sebacee și se usucă rapid. Nu cred că sunt singura care a avut cel puțin o dată în viață buze atât de uscate încât să sângereze.
Așadar, date fiind aceste sechele, acum nu am geantă fără balsam de buze!
Găsiți pe Notino 400 de mii de balsamuri de buze, iar din câte am folosit eu, foarte bune sunt cele de la Carmex, Bioderma, Neutrogena, Ecooking, Labello, Eucerin, EOS, L'Occitane...
În momentul de față tocmai am aplicat puțin balsam Ecooking, extrem de hidratant, cu o consistență de vaselină, fără parfum și arome.
O iarnă frumoasă să aveți!
Trimiteți un comentariu