Părul și tenul au destul de multe în comun. Mai ales la capitolul îngrijire. Ei bine, află că aerul rece din lunile de iarna își pune amprenta asupra părului tău. Iată și efectele imediate: electrizare, un scalp mai sensibil, un aspect casant și lipsit de strălucire – acestea sunt doar cîteva dintre provocările pe care ți le vor lansa iarna și gerul.
Soluții pentru îngrijirea de iarnă
Din fericire, ai la dispoziție câteva trucuri simple și produse special formulate pentru a-ți revitaliza podoaba capilară!
Produse de îngrijire hidratante
Fără îndoială, primul pas către un par strălucitor este să îți alegi un șampon și un conditioner care sa îți hidrateze foarte bine părul, deoarece aceasta este o acțiune cheie în această perioadă.
Fii atentă! Nu te limita doar la găsirea unui produs de îngrijire adecvat, fii atentă și la modul cum îl folosești. Încearcă să îți masezi scalpul timp de 5 minute înainte de șamponare. Astfel, părul tău își va recăpăta energia!
Ritual de spălare
“Părul trebuie spălat cu un șampon intens reparator, apoi elimini excesul de apă și aplici balsam pe lungimi și vârfuri. Pentru a obține un rezultat cât mai bun la capitolul hidratare și reparare ăn profuzime, aplică o mască sau un tratament de regenerare. Aceste produse conțin aminoacizi esențiali ce îi conferă părului tău mai multp rezistență și vitalitate”, recomandă Lucian Busuioc, Wella Professionals International Top Artist.
Styling cu precauție
Deși coafarea termică are un impact semnificativ asupra sănatatii parului, pentru multe dintre noi este o necesitate. Așdar, dacă esti genul de persoana care nu poate ieși din casă fără să-și coafeze părul cu placa, atunci caută-ți un instrument de styling care să nu îți compromită sănătatea părului.
Investește într-un uscător de păr de calitate, care atinge o temperatura maxime de 137 grade Celsius – temperatura optimă pentru a-ți coafa părul fără a-l deteriora.
Dacă vrei o placă de cea mai bună calitate, cere sfatul stilistului tău. El îți va face cea mai potrivită recomandare în funcție de tipul tău de păr. Totodată, de fiecare data când folosești instrumente de coafare pe bază de căldură, protejează-ți părul prin aplicarea unui produs de styling special creat să îți protejeze firul de păr de efectele nocive ale temperaturilor ridicate.
Trimiteți un comentariu