sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Ce trebuie să știi înainte de a-ți schimba culoarea părului


Blond, șaten, negru, roșu… există atâtea culori de păr, iar deciziile sunt de fiecare dată dificil de luat. Te gândești să-ți schimbi culoarea, dar nu știi care este cea mai bună variantă pentru tine? Un prim sfat: Indiferent de tendințe, alege nuanța care se potrivește cel mai bine personalității tale, culorii ochilor și tenului tău!

Când decizi să faci o schimbare drastică, să acoperi primul păr alb apărut sau pur și simplu dacă îți dorești să schimbi culoarea adăugând niște reflexe strălucitoare, un lucru e cert: Vopseaua de păr este soluția numărul unu pentru a ascunde firele alb/gri sau pentru a revigora/schimba culoarea naturală.

Așadar, vrei o schimbare în ceea ce privește lookul tău? Îndrăznește să schimbi culoarea! Însă, înainte de toate, indiferent de nuanța aleasă, înainte de a-ți vopsi părul există mici trucuri care te conduc direct la atingerea obiectivului propus. Și nu uita! Ai nevoie de un bun punct de plecare: păr sănătos și bine îngrijit.

Iată câteva sfaturi de care să ții cont înainte de a-ți vopsi podoaba capilară:

Pentru o culoare perfectă, alege produsul potrivit

Dacă ești în căutarea unei culori capabile să mascheze primele fire de păr alb și, în același timp, să ofere părului tău reflexii luminoase cu rezultat natural, primul pas pe care trebuie să-l faci este să alegi un produs valid și sigur care să îți permită să obții o culoare uniformă. 

La El Studio, specialiștii folosesc vopsea permanentă ce acoperă 100% din părul alb, în nuanțe diferite: de la cele mai prețioase blond-uri la cel mai rafinat mahon, până la cele mai calde tonuri de șaten și cele mai intense nuanțe auburn. Toate nuanțele permit fiecărei femei să-și dezvăluie culoarea personalității sale, reînviind strălucirea tonului natural și acordând întotdeauna atenție îngrijirii părului.

Hidratare înainte de vopsit

Atunci când alegi să te vopsești, trebuie să știi că vopseaua de păr deschide cuticula pentru a putea pătrunde mai bine, dar apoi, după vopsire, acestea trebuie închise din nou, altfel părul se poate usca și deteriora. De aceea, pentru a-i oferi o hidratare preventivă, cu o seară înainte de colorare, este recomandat să aplici pe păr o mască cu ulei de măsline, pe care să o menții toată noaptea.

În plus, pe lângă aceste sfaturi, venim în ajutorul tău cu unele clarificări:

Adevărat sau fals despre vopsirea părului


Părul trebuie spălat înainte de vopsire: FALS!

Ideal este ca părul să nu fie spălat cel puțin trei zile înainte de a fi vopsit. Explicația: scalpul sensibil, proaspăt curățat înainte de procesul de colorare devine si mai sensibil. De asemenea, părul trebuie să fie într-o stare de sănătate excelentă. Dacă părul este deja uscat sau deteriorat, colorarea îl va face și mai fragil.

Pentru a obține o colorare cât mai bună a părului, procesul trebuie realizat de către un profesionist: ADEVĂRAT!

Nu risca să te vopsești singură acasă, decât dacă stăpânești bine această tehnică. Altfel, recomandarea general valabilă este să apelezi la un profesionist. Doar coaforul tău îți poate garanta rezultatul dorit. Acesta va folosi tehnica și produsele potrivite tipului tău de păr. În plus, culoarea va ține mult mai mult timp!

O culoare este definitivă: FALS!

Acest lucru depinde de alegerea ta! După o colorare temporară, de la reflexe sau șuvițe poți reveni cu ușurință la varianta de dinainte. În schimb, dacă ai optat pentru o colorare permanentă, va trebui să aștepți refacerea părului pentru a scăpa de culoarea aleasă. De aceea, este foarte important să alegi cu grija culoarea potrivită, pentru a te bucura de noul look cat mai mult timp!

Colorarea nu dăunează părului: ADEVĂRAT!

Dacă te bucuri de un păr sănătos, nu există niciun motiv să te temi că vopseaua îl va deteriora. Dimpotrivă, vopsirea îi va oferi părului un aspect mai luminos și îi va pune în evidență frumusețea. Odată vopsit însă va trebui să aplici tratamente țintite pentru a revigora culoarea, întărind în același timp fibra capilară. 



Așadar, ești pregătită să faci marea schimbare și să-ți vopsești părul?

Îți dau un pont: Alege să te vopsești în această lună în saloanele EL STUDIO și beneficiezi de un tratament profesional Wella pentru parul vopsit în valoare de 52 de lei. Și asta nu e tot! În plus, ești înscris automat la TOMBOLĂ, iar pe data de 5 decembrie 2022 vei afla dacă te numeri printre câștigători.

Ce poți câștiga? Vouchere cadou în valoare de 2000 de lei (premiul I), 1500 de lei (premiul II) și 1000 de lei (premiul III). Mai multe detalii găsești pe www.elstudio.ro


Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search