Stilul de viață alert și stresant din prezent își pune amprenta asupra aspectului nostru estetic, inclusiv al pielii din jurul ochilor. Astfel se face că din ce în ce mai mulți pacienți, chiar și cu vârste de 30 de ani, apelează la medicii chirurgi esteticieni pentru elimina pielea lăsată din această zonă, motivând că nu vor să mai pară mereu obosiți.
Medicul chirurg Iancu Morad declară că blefaroplastia superioară a devenit în prezent cea mai cerută intervenție chirurgicală minim-invazivă de întinerire, depășind de la distanță procedurile clasice, precum cea de lifting chirurgical. De vină este și stilul de viață stresant, insomniile, depresia, fumatul și faptul că stăm foarte mult în fața ecranelor de calculator, televizor sau telefon mobil.
"Blefaroplastia superioară este în prezent cea mai cerută intervenție chirurgicală minim-invazivă de întinerire. De regulă, era aplicată până acum persoanelor la vârsta a doua sau a treia, însă observăm că există cerere din ce în ce mai mare din partea pacienților chiar și de 30 de ani. Ei vin la consultație motivând că au o privire obosită, tristă, cu pleoape lăsate și pielea din jurul ochilor care și-a pierdut din fermitate. La unii dintre ei este ereditar, însă, de multe ori, aceste efecte sunt cauzate de stilul de viață stresant cu care ne confruntăm", declară medicul chirurg estetician Iancu Morad.
De ce apar prematur semnele îmbătrânirii?
"Stilul de viață foarte alert și mediul stresant în care ne desfășurăm activitatea de zi cu zi determină apariția prematură a semnelor îmbătrânirii.
Știm că odată cu înaintarea în vârstă, sau din cauze genetice, pielea din jurul ochilor își pierde din fermitate. Această problemă apare însă în prezent și la oameni tineri, de 30-35 de ani, cauzată fiind de o mulțime de factori la care ne expunem zilnic.
Este vorba în primul rând de stres, dar și de faptul că, prin prisma jobului, mulți oameni stau ore în șir cu ochii într-un ecran de calculator sau telefon.
Tot pe bază de stres apar și anxietate intervin și insomniile, lipsa unui somn regenerativ cauzând deteriorarea calității pielii în special din jurul ochilor.
În plus, fumatul este un obicei nociv care contribuie la îmbătrânirea prematură și la aspectul parcă mereu obosit", spune medicul Iancu Morad.
Cum se elimină pliurile inestetice de deasupra ochilor?
"Blefaroplastia este o intervenție minim invazivă, efectuată cu mare precizie, de eliminare a excesului de piele și grăsime de la nivelul pleoapelor. Ea nu necesită anestezie generală și nici internare.
Personal, am dezvoltat o tehnică proprie prin care această procedură durează aproximativ 45 de minute, se realizează doar sub anestezie locală, nu doare deloc, iar recuperarea se face în doar câteva zile, nelăsând cicatrici. Pentru vindecarea rapidă, eliminarea disconfortului postoperator și maximă siguranță folosim un radiocauter de ultimă generație care folosește unde radio de înaltă frecvență", adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Cât se mențin rezultatele?
"Spre deosebire de multe alte proceduri cosmetice și tratamente anti-îmbătrânire ale căror efecte sunt limitate în timp, blefaroplastia reprezintă o soluție de lungă durată. Dacă intervenția este bine realizată de un medic cu experiență, efectele se pot menține chiar și 10-15 ani.
Această procedură nu are doar beneficii estetice, ci și funcționale. Prin eliminarea excesului de piele și grăsime de la nivelul pleoapelor, câmpul vizual se îmbunătățește considerabil. Obținem apoi o privire mai luminoasă, odihnită și un chip vizibil întinerit.
Pacienții capătă, după blefaroplastie, mai multă încredere în ei, iar asta se reflectă în mod pozitiv în toate aspectele vieții lor. Vorbesc despre o viață socială mai activă și chiar performanțe mai bune la locul de muncă pe fondul sporirii încrederii în propria persoană", mai declară medicul chirurg estetician Iancu Morad (Luxury Aesthetics).
Trimiteți un comentariu