Confident Agency, o companie specializată în consultanță de comunicare, cu birouri în București și Barcelona, anunță câștigarea contului NOTINO pentru piața din România. Parteneriatul cu NOTINO s-a realizat ca urmare a unui pitch executat în colaborare cu agenția United Partners (UP) pentru piețele din România și Bulgaria.
Confident Agency va gestiona comunicarea corporate și de brand pentru NOTINO, lider în industria de beauty și wellness din Europa, pe canalele unde brandul este deja prezent și va crea noi contexte de comunicare pentru consumatorii din România.
„Abordările creative și relevante ale celor două agenții, United Partners și Confident, au rezonat cu viziunea și cu nevoile noastre de brand. Ne bucurăm că avem în România un partener care a demonstrat înțelegerea contextului local și care poate aduce NOTINO mai aproape de inimile clienților noștri", a declarat Alexandra Išuninová, PR Manager NOTINO.
„Suntem onorați și entuziasmați să fim agenția aleasă în urma unui proces complex de selecție. NOTINO este un brand inovator care a pariat deopotrivă pe frumusețe și tehnologie, industrii în care echipa noastră de consultanți are o expertiză relevantă", a declarat Mara Gojgar (foto), fondator Confident Agency.
„Acest parteneriat arată puterea colaborării și a experienței comune. Suntem încrezători că eforturile noastre vor conduce la rezultate semnificative pentru NOTINO în România și Bulgaria", a adăugat Maria Gergova-Bengtsson, CEO & fondator al agenției United Partners.
Colaborarea dintre Confident Agency și United Partners are ca obiectiv maximizarea vizibilității și a impactului NOTINO în regiune. Strategia de comunicare se va desfășura pe mai multe canale - PR, influencer marketing, brand ambassadorship, social media, activări de brand, comunități strategice și evenimente.
...................................................................................
THE CONFIDENT GROUP
Prezent în București și Barcelona, The Confident Group este un cluster de comunicare de marketing format din companii cu expertiză în România și Spania: Confident Agency - Marketing Communications și VENUS FIVE - Servicii de producție vizuală - foto, video, podcast.
The Confident Group oferă consultanță în comunicare și producție video pentru industrii cheie - tech & inovație, real estate, ecommerce, retail & FMCG, auto & mobilitate, pharma & medcomms.
Confident Agency a câștigat mai multe premii pentru campaniile de Tech PR și Brand PR în cadrul competiției PR Award, iar în 2020, agenția a primit distincția Consultancy of the Year. În anul 2024 Confident a primit trofeul pentru Comunicarea Inovației în cadrul Smart City Industry Awards.
Portofoliul Confident include branduri precum AVIS, București Mall Vitan & Plaza România, CBRE, Roche Diagnostics, Mitsubishi, Mobexpert, Regus, VTEX, XIAOMI, UP România, Vantage Towers.
Echipa Confident: Mara Gojgar, fondator
Diana Dincă Lupu, Account Manager
Adelina Toader, Media Relations Specialist
Anca Călugăru, Senior Account Executive
NOTINO
NOTINO, cel mai mare retailer online de produse de beauty & wellness din Europa, este lider al pieței de aproape 20 de ani. Compania a reușit să se impună într-un peisaj marcat de expansiunea accelerată a comerțului digital și să aducă mai aproape de milioane de oameni din întreaga Europa produsele de beauty și wellness, de două decenii.
Povestea NOTINO a început în Republica Cehă în 2004 și, de atunci, compania s-a dezvoltat constant devenind o prezență puternică în sectorul de beauty și în comerțul digital.
Misiunea companiei este clară - să aducă cele mai renumite branduri mai aproape de clienții din întreaga Europă. În prezent, NOTINO oferă o gamă extinsă de aproximativ 100.000 de produse, de la peste 2700 de branduri la prețuri accesibile. Succesul NOTINO nu se limitează doar la prezența sa online în 27 de țări, având în portofoliu și 26 de magazine fizice, poziționate strategic în 7 țări.
Cea mai recentă realizare a Notino este includerea sa în „TOP 500 Cross-Border Retail Europe”, cu un loc în top 10. Strategia de extindere a companiei este confirmată și de cele trei centre logistice și depozite din România, Republica Cehă și cea mai recentă achiziție din Italia. Prin această mișcare, Notino reușește să asigure livrări mai rapide către clienții din Europa, răspunzând cererilor tot mai mari, în special în timpul sezoanelor festive.
Echipa NOTINO: Alexandra Išuninová, manager PR
Heda Greplová, specialist PR
Eliška Sýkorová, specialist în campanii de PR
UNITED PARTNERS
United Partners (UP) este o agenție europeană independentă de PR, specializată în consultanță strategică, reputație corporativă, comunicare de brand, management de evenimente, consultanță în afaceri publice și comunicare digitală. Cu o rețea solidă de agenții partenere care se întinde în toată regiunea EMEA, echipa UP este pregătită pentru a ajuta companiile să acceseze piețele dorite, să facă alegerile potrivite și să își realizeze obiectivele.
Echipa UP: Maria Gergova-Bengtsson, CEO United Partners
Liliya Ilcheva, Account Director
Yana Stefanova, Account Manager
Akseniya Yaneva, Junior Account Manager
Trimiteți un comentariu