Idealul de frumusețe se schimbă de la o generație la alta, dar există totuși un element care a rămas la fel de mii de ani. Femeile își doresc pielea fină și fără niciun fir de păr nedorit, mai ales când se apropie sezonul pantalonilor scurți și al topurilor sexi.
Lipsa părului de pe corp era un semn al clasei sociale în Roma antică. Iar în Egiptul antic, femeile se epilau cu piatră ponce, pensete făcute din scoici sau, cele foarte bogate, chiar cu ceară sau cu un amestec din zahăr ars. Cine suntem noi să ne opunem unui curent lansat acum 5000 de ani? Am făcut pentru tine top 5 cele mai bune metode de epilat.
1. Epilarea cu aparat IPL
Îți vine sau nu să crezi, îi datorăm lui Einstein și această binecuvântare a tehnicii moderne. Studiile lui despre utilizările laserului au fost continuate de alți cercetători și, în 1997, a fost aprobat în SUA primul laser pentru îndepărtarea părului. Diferența dintre laser și aparatul cu IPL, mult mai popular în ultimul timp, este tipul de lumină folosită. Dacă, la început, tratamentele cu IPL erau extrem de scumpe și se puteau face doar în saloane medicale, tehnica a avansat extrem de rapid si a fost inventat aparatul IPL de uz casnic.
Brandul suedez de beauty tech Foreo a venit anul acesta chiar cu două soluții portabile, aparatele Peach 2 și Peach 2 go. Adică nu te mai duci tu la salon, vine salonul cu tine în vacanță. În doar 10 minute, poți scăpa de părul nedorit de pe față și corp. Aparatul Foreo Peach 2 go folosește lumină intens pulsată pentru a trimite foliculii de păr într-o stare de repaus, eliminând creșterea pentru o perioadă lungă de timp. Acest IPL dilată porii, mărind expunerea acestora la impulsurile de lumină.
Avantaje
· spre deosebire de laser, IPL-ul este eficient și în cazul pielii deschise cu păr închis la culoare, dar targhetează și părul șaten deschis.
· Este complet lipsit de durere. Foreo Peach 2 go, de exemplu, are sistem de răcire încorporat, pentru confortul tău.
Dezavantaje
· La primă vedere, este o metodă mai costisitoare. Dacă îți faci însă socoteala pe termen lung, o să vezi că investiția se amortizează destul de repede
· Oricât te-ai chinui, alte dezavantaje nu vei mai găsi. Este un must have pentru orice femeie care vrea să arate perfect.
2. Epilarea cu ceară
Până acum 40 de ani, când nu apăruseră epilatoarele electrice sau laserul, era cea mai eficientă metodă de a scăpa de părul nedorit. Amestecul de ceară și parafină încălzit se aplică pe zona dorită și apoi se smulge în sensul invers al creșterii firului de păr.
Avantaje:
· Pielea rămâne fină câteva săptămâni
· Ceara funcționează și ca un exfoliator, pielea deschizându-se cu o jumătate de ton.
Dezavantaje:
· Este contraindicată femeilor însărcinate sau cu varice.
· Pielea își pierde din elasticitate, din cauza faptului că smulgerea cerii afectează tegumentul. Și uite așa apar ridurile mai repede!
3. Epilarea cu aparat electric
Epilatorul electric a apărut în viața noastră în 1986 și, pentru câțiva ani, a fost cel mai modern aparat de beauty. Apariția laserului, în 1997, l-a trecut în linia a doua, și pe bună dreptate. Dacă ai nevoie de un retuș urgent, epilatorul electric este cel mai bun prieten al tău.
Avantaje
· îl poți folosi acasă
· Te scapă de firele de păr timp de câteva săptămâni.
Dezavantaje
· firele de păr se pot rupe și apoi cresc sub piele
· Durează mult dacă vrei să te epilezi pe picioare, de exemplu.
4. Epilatul cu zahăr
Inventat de egipteni, care foloseau un amestec făcut din apă, zahăr și zeamă de lămâie, epilatul cu zahăr și-a păstrat un loc printre metodele de epilare considerate de lux. Există saloane specializate pe acest tip de epilare, dovadă că metoda a rămas încă în trend.
Avantaje
· este o soluție 100% naturală
· Este mai puțin dureroasă decât epilarea cu ceară sau cu aparat electric
Dezavantaje
· Costul ridicat
· Durata lungă a unei ședințe
5. Epilatul cu fire sau filetarea
O metodă de epilare folosită de persani acum 5000 de ani a rămas în continuare actuală, mai ales când vorbim de conturarea sprâncenelor. Firele nedorite de păr sunt smulse din rădăcină cu ajutorul unei ațe speciale, din bumbac, folosită ca un fel de lasou.
Avantaje
· datorită firului, poți scăpa și de puful din jurul sprâncenelor și poți da o formă perfectă sprâncenelor tale
· Nu există risc de infecție
Dezavantaje
· este destul de dificil de învățat
· Este dureroasă
Trimiteți un comentariu