joi, 26 martie 2026

ParentSPACE by Psychologies – 8 și 12 ani vărsta care schimbă regulile

Revista Psychologies România organizează ParentSPACE, un eveniment dedicat părinților care își doresc să înțeleagă mai bine transformările prin care trec copiii între 8 și 12 ani, o etapă considerată esențială în dezvoltarea identității și a relației părinte-copil. Evenimentul va avea loc pe 30 martie 2026, între 18:00 și 21:30, la Opera Comică pentru Copii din București.

ParentSPACE este conceput ca un spațiu de reflecție și dialog pentru părinți, unde specialiști din domenii complementare – psihologie, educație, sănătate, sport și siguranță școlară – vor aborda provocările specifice acestei vârste. 

Între 8 și 12 ani, copilul își construiește imaginea de sine, devine mai sensibil la comparație și presiune socială și începe să își redefinească relația cu părintele, ceea ce transformă dinamica familiei.

Evenimentul propune keynote-uri inspiraționale, paneluri multidisciplinare, intervenții practice și sesiuni de întrebări și răspunsuri, într-un format experiențial care le oferă părinților atât informații, cât și instrumente concrete pentru relația cu copiii lor. 

Ariile tematice ale ParentSPACE

Evenimentul este construit în jurul a patru dimensiuni esențiale ale dezvoltării copilului între 8 și 12 ani, abordate din perspective complementare de către specialiști:

CORP – Semnalele pe care copilul nu le exprimă în cuvinte

Uneori, emoțiile copiilor apar mai întâi în corp: tensiune, agitație, retragere sau diferite forme de somatizare. În această secțiune, specialiștii vor explora cum pot părinții să recunoască aceste semnale și să înțeleagă impactul ritmului alert al vieții moderne și al expunerii la ecrane asupra echilibrului copiilor.

MINTE – Construirea identității și primele presiuni ale performanței

În această etapă apar comparațiile sociale, dorința de a fi acceptat și teama de greșeală. Discuțiile vor aborda modul în care părinții pot susține dezvoltarea copiilor fără a transforma performanța într-o presiune și cum pot încuraja autonomia fără a pierde conexiunea.

SUFLET – Siguranța emoțională și relația de încredere

Pe măsură ce cresc, copiii cer mai rar ajutor în mod direct, dar continuă să aibă nevoie de sprijinul părinților lor. Specialiștii vor explora cum pot părinții să rămână prezenți și relevanți, cum pot gestiona momentele de respingere sau conflict și cum pot menține dialogul deschis.

RELAȚII – De la control la colaborare

ParentSPACE explorează modul în care relația dintre părinte și copil evoluează în această etapă. Vor fi discutate modalități de a stabili limite ferme fără a pierde conexiunea emoțională și de a cultiva responsabilitatea copiilor într-un mod care susține dezvoltarea lor, fără presiune sau rușine.

ParentSPACE aduce astfel în prim-plan relația părinte-copil ca fundament al dezvoltării, nu doar tehnici de parenting sau soluții rapide.
 

Speakerii ParentSPACE 2026

La eveniment vor participa specialiști din domenii complementare dezvoltării copilului:

● Alexandru Leuțu Cotroceanu, director al Direcției de Siguranță Școlară, comisar-șef de poliție

● Alina Cristiana Dumitrache, director și fondator Liceul Româno-Finlandez

● Dr. Amalia Ioana Arhire, medic primar endocrinolog, medic specialist în diabet zaharat

● Bianca Opriș, fondatoare Legisman, avocată și autoare

● Cătălin Anghelache, Neuroperformance Coach

● Crina Nedelcu, fondatoarea Clinicii NeuroAtipic, doctor în medicină, psiholog

● Cristina Nica, psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și familie

● Elena Neagu, practician Rădăcini Puternice®, cu formare în Gestalt terapie și muzicoterapie

● Felicia Filip, manager Opera Comică pentru Copii

● Laura Ion, trainer educațional și mediator acreditat internațional Feuerstein

● Mircea Radu, fondator Resilient Mind, doctor în psihologie, supervizor

● Pierre de Hillerin, fondator Neuromotrica, profesor universitar

● Sanda Gligu, președinte Asociația Română de Terapii în Autism și ADHD

Evenimentul va fi moderat de Gabriela Maalouf, psiholog clinician, consultant educațional, autor, jurnalist și moderator TV, primul practician NLP din România care s-a specializat în programare neurolingvistică pentru copii și părinți, în Marea Britanie.

Temele abordate vor include prevenirea bullying-ului, educația juridică timpurie, dezvoltarea empatiei și compasiunii, siguranța emoțională în relația părinte-copil și rolul mișcării în dezvoltarea neuromotrică a copiilor.
Experiențe speciale pentru participanți

În seara evenimentului, organizatorii vor pregăti și o tombolă dedicată participanților, menită să transforme întâlnirea ParentSPACE într-o experiență memorabilă pentru întreaga familie.

Marele premiu al tombolei constă într-un Bilet Platinum pentru 2 adulți și 2 copii la Festivalul Licuricilor, unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri dedicate copiilor și familiilor din România.

De asemenea, participanții vor avea șansa de a câștiga și alte experiențe dedicate copiilor, oferite de Școala Dragonilor:

● o invitație pentru două persoane la Petrecerea Reptilicioasă, o aventură pentru părinți și copii,

● o invitație pentru două persoane la Petrecerea Dragonilor, un eveniment interactiv dedicat perechilor părinți-copii.

Participarea la tombolă este simplă: părinții care se înscriu la ParentSPACE și participă la eveniment pot completa formularul de înscriere la intrare, iar moderatorul serii va desemna câștigătorii în cadrul evenimentului. 

............................ 

Partenerii evenimentului

Parteneri principali: Agros Juice, Opera Comică pentru Copii, Itsy Bitsy, Festivalul Licuricilor

Parteneri de conținut: Liceul Româno-Finlandez, Clinica NeuroAtipic, Cabinet de Psihoterapie Cristina Nica, Resilient Mind Center, Asociaţia Română de Terapii în Autism și ADHD (ARTAADHD), Destiny Park, KiloStop Junior, Parentropolis, ALED – Asociația Legisman pentru Educație și Dezvoltare, Neuromotrica, Școala Dragonilor

Parteneri logistici: La Fântâna, Sanovita

ParentSPACE by Psychologies este un concept de eveniment dedicat părinților care caută claritate, instrumente și conversații autentice despre dezvoltarea copiilor și relația părinte-copil.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se poate face online: https://go.psychologies.ro/parent-space

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search