Nu am plecat la drum ca un pelerin model, ci mai degrabă ca un călător curios, cu mintea plină de întrebări și inima amorțită de zgomotul zilnic al lumii noastre. Însă, pe măsură ce drumul șerpuia în sus, pe munte, am simțit cum aerul devenea mai ușor, iar gândurile începeau să se așeze, cuminți, la locul lor.
O simplitate care îți taie răsuflarea.
Suntem obișnuiți să asociem divinul cu măreția catedralelor, cu foița de aur și cupolele care ating norii. Aici, însă, m-am lovit de o simplitate izbitoare. O căsuță modestă, reconstruită pe fundații ce datează din secolul I, un loc care nu epatează cu nimic.
Și tocmai în această absență a luxului am găsit cea mai profundă formă de măreție.
Intrarea în casa Maicii din Selcuk (în provincia Izmir, sud-vestul Turciei) se face aproape instinctiv cu capul plecat. Nu doar din respect, ci pentru că ușa e mică, un memento discret al smereniei.
Înăuntru, lumina lumânărilor dădea pietrei calde o nuanță de chihlimbar. M-am oprit în fața altarului minimalist. Aerul mirosea a ceară curată, a tămâie și a... dor. Dorul tuturor celor care au trecut pe acolo înaintea mea.
În acel spațiu îngust, m-am simțit brusc foarte mică, dar incredibil de ocrotită. Parcă încă se mai simțea ecoul pașilor Fecioarei Maria, adusă aici de Sfântul Ioan Evanghelistul pentru a-și trăi în pace ultimii ani de pământeni.
Și lacrimile mi-au șiroit instant. Fără putere sau dorință să le opresc. Am simțit doar să simt, să fiu și să trăiesc ceea ce locul acela sfânt îmi oferea. Coincidența a făcut ca imediat ce am ajuns acolo, un grup de pelerini din România cânta priceasna "O, Măicuță Sfântă" și am simțit o energie atât de frumoasă că mi se înnodau lacrimile în bărbie. (puteți vedea clipurile pe contul meu de Facebook sau Instagram)
Se crede că Sf. Ioan a avut grijă de Fecioară, așa cum a fost rugat de Iisus, și a dus-o într-unul dintre orașele necreștine cele mai sigure, Efes din Asia Minor. Pentru a o proteja de cei care se rugau Zeiței Artemis, Ioan a construit casa pe munte, în afara orașului.
Există dovezi clare conform cărora Sf. Ioan a răspândit creștinismul în această regiune, moaștele sale fiind la Bazilica Sf. Ioan din Efes. Tot în orașul Antic a fost ridicată și prima bazilică în cinstea Fecioarei Maria.
Zidul care poartă durerile lumii
Ieșind din casă, am coborât spre „Zidul Dorințelor”. Este un perete lung, acoperit aproape în întregime de mii și mii de bilețele albe, șervețele sau bucăți de pânză înnodate. Fiecare nod, o speranță. Fiecare bilet, o lacrimă sau o mulțumire.
M-am apropiat și am privit acele mii de mesaje scrise în zeci de limbi diferite. Mi-am dat seama atunci de un adevăr copleșitor: indiferent de unde venim, de religia pe care o avem (căci locul este venerat deopotrivă de creștini și musulmani), durerile și speranțele noastre sunt exact aceleași. Mamă, ai grijă de copilul meu. Mamă, dă-mi sănătate. Mamă, mântuiește-ne.
Ce poți să ceri într-un loc în care simți că ai primit deja totul prin simplul fapt că ești acolo?Nu am avut timp la dispoziție să scriu un bilețel și poate nici nu aș fi putut. Eram atât de emoționată și atât de pătrunsă de toată acea energie a locului, încât probabil că nu aș fi putut mișca degetele.
Așa că am transmis un gând de recunoștință, mulțumire și iubire către Măicuța, fără să o rog ceva anume. Am credința că Ea îmi știe sufletul, știe ce am nevoie și când am nevoie, așa că aleg să mă las în voia Ei.
Dacă m-ar întreba cineva ce am găsit acolo, nu i-as vorbi despre arheologie sau controverse istorice. I-aș spune că am găsit o mamă care își așteaptă copiii acasă, indiferent cât de rătăciți sau obosiți sunt.
Am găsit dovada că cele mai puternice lucruri din univers nu se nasc din zgomot și putere, ci din liniște, acceptare și o dragoste infinită, capabilă să vindece secole de-a rândul.
Dacă aveți vreodată drum prin Turcia, urcați pe muntele Koressos. Lăsați telefoanele deoparte, respirați aerul cu miros de pini și permiteți-vă luxul de a plânge sau de a zâmbi în tăcere. Uneori, e nevoie să mergi până la capătul lumii pentru a te regăsi pe tine însuți.
Mulțumesc, Alim și mulțumesc TGA!
Trimiteți un comentariu