Sfarsit de saptamana (teoretic si doar pentru unii, avand in vedere ca eu trebuie sa stau si maine in fata calculatorului), sfarsit de iarna in sufletul meu! Astazi, pentru prima data in acest an am simtit ca a venit primavara, desi calendaristic a cam venit de aproape o luna!
Am fost trezita, impotriva vointei mele, la 7.30 si n-am mai putut sa adorm pentru ca razele soarelui treceau chiar si prin jaluzele, dar, daca altadata imi puneam 3 perne in cap si incercam sa adorm la loc, astazi m-am simtit odihnita si plina de energie. Nu stiu de unde pentru ca am adormit azi-noapte pe la vreo 2, iar saptamana asta am umblat prin oras ca un vagabond nemilionar:-)). Glumesc, nici chiar ca un vagabond, ci cu treaba, insa in fiecare seara-noapte am ajuns acasa superobosita si cu dureri de cap si de picioare.
In fine. Si cum m-am trezit eu astazi devreme ca niciodata, am deschis toate ferestrele laaaaarg, am baut o cana de apa amestecata cu zeama de la o jumatate de lamaie, am incercat sa rad la glumele "razvan si dani"- esti, dar nu aveam stare. Mi-am luat costumatia de soc, adidasii si am iesit in parc. Suprinzator, furnicar pe afara. Eu credeam ca e cam pustiu pe la 8 si un pic, dar de unde. Am dat cateva ture de parc, cu multe opriri desigur, fandari, genuflexiuni si tot tacamul si cand ma gandeam ca ajunge pentru azi, am mai simtit sa mai alerg o tura. E pe modelul "pofta vine mancand". Cu cat alerg mai mult, cu atat as mai alerga. Dar, foamea nu mi-a dat liniste. As fi mancat niste frunze din pom, asa ma rodea stomacul. Din departare, se vedea silueta McDonald's. Sa ma duc, sa nu ma duc, sa ma duc...SA NU MA DUC!
Si cum locuiesc intr-o zona excelenta in care am de toate: parc, mall, mec, piata, 41, in curand metrou..:-), cu o ultima putere am intrat in piata si mi-am luat salata verde, leurda, rosii, feta, ardei, piept de curcan si mi-am pregatit bunatatea din poze :D Mai sanatoasa decat cea de la mec, cred eu! Si mult mai buna! Si sa nu credeti ca m-a ajutat mustaciosul ala pentru ca nu a ridicat nici macar un deget! :-)
Ah, si mi-am mai cumparat un ulei de jojoba despre care am auzit numai lucruri bune, dar si o carte: Nuvele, de Lev Tolstoi, ca sa nu credeti ca numai la farduri si oje imi sta gandul :-)
Pana la ora asta, 12.51, am facut toate cele de mai sus plus spalat o masina cu rufe+ intins, dat cu aspiratorul, curat prin bucatarie ca doar salatica aia a creat ceva deranj, scris pe blog, trimis mailuri... + dansat putin ca doar nu s-a risipit energia inca...+ vorbit la telefon pana cand mi-au amortit mana si urechea...
Da, sunt mandra de mine pentru ca nu credeam ca mai scap de amorteala oribila in care ma cufund din cauza iernii, frigului, zapezii! Ah, si mi s-a facut un dor teribil de Proventa, desi nu am fost niciodata! Dar poza de mai sus pur si simplu ma inspira!
Si daaaaa, primavara imi da aripi!
Voua, nu?
Cata energie! :P. Cam asa sunt si eu de vreo 3 zile dar am baut si cafea, aveam prea multe de facut iar dimineata la 8-9 imi pica capul pe birou.
Poza de mai sus e de vara :D.
@ pai pentru ca astazi cobesc sa vina vara mai repede:))
Trimiteți un comentariu