Oh baby, i think I wanna marry you...

De vreo doua saptamani incoace ascult aproape fara pauza "Marry you" - Bruno Mars. Imi da o stare de bine inexplicabila, inca de la primele note reuseste sa-mi alunge chiar si cele mai negre, gri sau de orice alta culoare ganduri. Ma face sa zambesc, sa dansez, sa cant, sa visez...

Is it the look in your eyes  

Or is it this dancing juice?  

Who cares, baby  

I think I wanna marry you
I'll go get a ring  

Let the choir bells sing like  

Ooh, so what ya wanna do? 

Let's just run...

Trebuie sa-i dau share si pentru voi, aici! Pur si simplu nu se poate altfel.. :)

Si, in timp ce, sambata dimineata, spre pranz, casa mea era o casa cu acorduri ample in care rasuna de zor vocea lui Bruno, deschid Facebook si ce vad? O prietena postase la ea pe perete poza parfumului "Marry me" al casei Lanvin, una dintre preferatele mele dintotdeauna.

Spre rusinea mea carea mi-a blush-uit obrazul, nu stiam acest parfum. Mesajul lui oricum imi este strain, intrucat si deoarece nu mi s-au spus asa, pe sleau, niciodata, treburi cu marry-tish. Nici nu mi s-au spus, nici nu mi s-au intrebat... Poate ca nici nu mi-am dorit veodata din tot sufletul sa mi se intample. Sau poate ca da, uneori. Uneori mai mult, alteori mai putin. Cert este, insa, ca in undeva in colturile mele mai ascunse ale sufletului si in cotloanele bine pazite ale inimii mele a pulsat gandul asta, mai ales atunci cand sentimentele care il insotesc dau drumul izvorului de lacrimi... Ce? Nu vi s-a intamplat niciodata sa iubiti atat de tare un om, incat sa va ia plansul? Nu zic ca trebuie sa se intample asta mereu, insa cateodata, in cele mai speciale dintre cele mai speciale momente ale legaturii dintre voi, cand ti-ai dori ca imbratisarea din secunda aia sa fie atat de stransa incat sa faca din voi doi unul singur si sa simti ca poti sta asa o eternitate... Da, in momentele alea am simtit ca as vrea sa "I wanna marry you..."

De multe ori mi-am imaginat momentul si ma gandeam ca trebuie neaparat sa fie ceva special, ca in filmele cliseistice, pe malul marii la apus, la poalele Turnului Eiffel, intr-o barca plutitoare la rasasit sau la apus -depinde de inspiratia purtatorului de inel - sau intr-un restaurant luxos, atunci cand el cheama chelnerul sa toarne sampanie in paharele de cristal si dupa ce ia o gura cat sa prinda curaj, se sterge la gura cu servetul alb pe care-l avea in poala, se ridica de la masa, isi drege vocea ca doar il napadesc emotii extreme, se pune in genunchi, cu riscul de a-si sifona pantalonii si pune intrebarea, ACEA intrebare sau, curajos fiind si cumva sigur pe raspunsul ei, spune direct "Marry me!". Ea, care pana in momentul spunerii avea ochii mari si mana la gura, deodata incepe sa planga. In unele cazuri, da din cap afirmativ pentru ca nodul din gat nu-i mai permite sa rosteasca mult asteptatul DA, alteori reuseste sa-l ingane, dar sunt si cazuri in care o ia la fuga si il lasa pe amorezat in genunchi, sa primeasca singur aplauzele alora din restaurant. Asta e cel mai penibil end. In loc sa fie happy, e rusinos si trist.

Eu nu cred ca mi-as dori un tambalau din asta. Sincer. Cred ca acel moment special este el, in sine, atat de special incat nu mai are nevoie de pahare de cristale, sampanie scumpa, un drum pana in Maldive sau o plimbare pana la Paris. Zau! Oricum, planuit cu nu stiu cat timp inainte, isi pierde din farmec. Pentru mine, cel putin. 

Daca intrebarea ar veni din partea aluia care ma face sa plang de cat de mult l-as iubi, pai as continua-o cu un mare si din suflet DA, chiar de-ar fi pusa la coada la supermarket, in timp ce amestec in oala cu ciorba sau pe faleza in Costinesti! 

Nu trebuie sa-mi scrie pe cer, sa plateasca bani grei pentru ca un avion cu motor sa duca pana in nori dorinta lui de a-si petrece tot restul vietii cu mine. Nici sa angajeze orchestra lui Brenciu sa-mi cante la trompete, sub balcon. Nici sa-mi imbrace casa scarii in trandafiri rosii. 

Ar fi suficient sa se uite in ochii mei cu cea mai sincera privire de care poate fi in stare, chiar de-ar fi singura din toata viata lui, si sa-mi zica "Gigele... Marcele...Gheorghe.. Marioaro...Vasile...cum o vrea el... hai ca ne-am prostit destul pana acum. Facem si noi o treaba serioasa ?!?!?", timp in care sa scoata din buzunar inelul acela care ar fi pecetea dragostei noastre. 

Sau, ar mai putea sa-mi puna pe etajera din baie parfumul asta al lui Lanvin, "Marry me" si eu as intelege mesajul ca doar sunt fata desteapta si simtitoare! Stie el ca adoratul meu este Shalimar Parfum Initial de la Guerlain pentru ca doar mi l-a cumparat cand si-a dat seama ca nu pot supravietui fara licoarea asta. Si mai stie ca aromele lui mi-l vor aminti pentru totdeauna, indiferent ce ne va rezerva viitorul sau cine se va pune in calea a ceea ce soarta a planuit dinainte sa stim noi unul de existenta celuilalt.

Da, n-as zice nu unei propuneri atat de simplu de realizat, dar atat de emotioanta si puternica.

Pentru o adoratoare far' de asemanare de parfumuri ca subsemnata, cred ca ar fi cel mai potrivit mod ca cineva sa ma invite sa-l urmez in eternitate!

Si n-as spune "nu". Nici "da". Doar as lasa parfumul sa ma invaluie!
Si el ar mirosi raspunsul...