vineri, 5 aprilie 2013

Putin si de calitate sau mult, da' prost?



N-am inteles niciodata de ce isi doreste cineva sa aiba o sacosa de cosmetice, chiar dintre cele mai proaste fiind si nu se respecta putin mai mult de-atat incat sa cumpere o singura mascara, dar in urma folosirii careia sa ai gene ca aripile de fluture si nu sa faci conjunctivita; o singura oja sau doua, dar care sa reziste pe unghii zile intregi si sa fie un soi de tratament datorita ingredientelor de foarte buna calitate pe care le contine; un singur ruj, dar care sa nu-ti usuce buzele, sa nu se stranga inestetic in pliurile acestora si pe care sa nu fii nevoita sa-l aplici o data la doua minute!


Rasfoind blogosfera -deja stufoasa ca toata colectia Jules Verne si intr-o continua crestere, dar conform principiulului "mult da' prost", din pacate- tot vad gramezi de oje pe care o blogarita sau alta le prezinta fanelor sale si culmea, pentru care este si invidiata, insa luate la puricat, produsele sunt de cea mai slaba calitate existenta pe piata. Habar nu aveam ca exista oje care costa cinci lei sau un leu - da, ati citit bine!- si nici n-as vrea sa-mi imaginez din ce este facut un asemenea produs! Ne uitam pe etichetele alimentelor si strambam nasul atunci cand vedem oameni la coada la fast-food pentru ca noi, chipurile, ducem un stil de viata sanatos. Nu mancam cu grasimi, nu cu E-uri, nu cu aia, nu cu cealalta, insa ne lasam unghiile sa intre in contact cu o oja cumparata cu un leu si fabricata cu...zero lei, probabil!

Pastrand ideea, vad fete si femei frumoase care aleg farduri de pe tarabele din piata si le indeasa in poseta mai scumpa sau mai ieftina, bucuroase de chilipir: cinci lei ditamai trusa de culori. Stearsa de praf de pe taraba, fara termen de valabilitate, fara cutie, fara prospect, fara lista de ingrediente...
Really? Chiar ti-ai pune pe pleoape asa ceva?
Raspuns probabil: Da! Nu vezi ce culori frumoase are?
Speachless... 

  •  
Va recomand bijuteriile astea, doamnelor! Au toate culorile de care aveti nevoie sa fiti frumoase, cu adevarat frumoase, si in ochii vostri, si ai celorlalti! Nu mai fiti limitate, nu mai ganditi ieftin, nu va mai considerati ieftine! Fiti "fitoase" macar in ochii vostri! Oferiti-va calitate! Meritati tot ce-i mai bun pe lume sau, restrangand un pic, pe piata cosmeticelor! Nu mai cereti putin pentru ca putin veti primi, intotdeauna!






Am vazut chiar si femei de la care aveam pretentii laudandu-se cu investitii minine intru umplerea portfardului. Mult, sa fie mult. Mult da' prost! Asta nu va transforma in dive, dragelor!

Ah, si am asistat la o faza penibila pentru ea, amuzanta pentru mine, candva prin vara, chiar in cadrul unui eveniment monden ce avea drept scop lansarea unor cosmetice. O blogarita de beauty -culmea!- isi retusa buzele cu un ruj incredibil de urat, un portocaliu oribil, de care era foarte mandra! Cu dintii plini de ruj se intoarce spre mine si imi spune: Este superb nu? Si a costat doar cinci lei! Cu dintii ne-plini de ruj ii raspund: Ma gandeam eu...
Nu stiu daca a inteles aluzia... Cred ca nu, avand in vedere ca ne-am mai intersectat drumurile si la fel de ieftin arata machiajul ei...
Trist! Foarte trist.. Chiar atat de putin respect sa-ti porti?
Daca nu tu, tie, atunci cine?

Eu nu am multe rujuri sau, mai corect ar fi sa spun, nu pastrez prea multe rujuri pentru ca imi trec multe prin mana... Dar pastrez doar rujul sau rujurile de calitate superioara, care chiar imi plac foarte mult si ca textura, si ca rezistenta, si ca nuanta. Am unul nude, unul rosu, unul roz fuchsia. Ba nu, am doua roz fuchisia: un Dior si un MAC pe care le rotesc in functie de cat de soare este afara :) Sunt de vara, vibrante, puternice, superbe!

Multe strambam din nas cand vedem pretul unui ruj de calitate. Nu-l numesc "de firma" sau "de fite" pentru ca, inainte de toate, este de calitate. In cazul meu, un ruj traieste chiar si doi ani sau poate mai mult, deci si-ar justifica investitia, iar fericita cu adevarat ca nu am dat niste bani degeaba ma simt atunci cand imi simt buzele hidratate, colorate atat cat vreau eu sa fie, absolut deloc uscate, cand rujul nu imi ajunge pe dinti, nici un colturile buzelor, nici in pliurile lor, strict pe buze, asa cum trebuie sa se prezinte un ruj adevarat. Datorita acestor fericiri, aleg oricand sa am UN SINGUR ruj bun si nu douazeci proaste.

Dar, cand am vazut nou-lansatele Perfect Rouge de la Shiseido am facut ochii mari si, intinctiv, mi-am muscat buzele si nu m-am putut hotara pe care l-as lua pe o insula pustie. Cred ca ele imi transmiteau ca se vor atinse de minunatiile pe care le avea dinaintea ochilor :)
Pe primul loc ar fi, cred, Fuchsia - am eu ceva cu rozul asta, imi place de nu mai pot si mi s-a spus ca mi se potriveste manusa!
Perfect Rouge Fuchsia
Perfect Rouge 03 m-a facut si el sa scot un OMG si cand abia ma calmasem, am vazut Bubblegum si simteam ca inima imi bate tot mai tare...
Parca voi nu simtiti o bucurie sora cu nebunia atunci cand vedeti cosmetice frumoase... :))
Sunt ataaaaaaaaaaaaaaat de frumoase si te fac sa te simti ataaaaaaaaaaat de frumoasa cand le ai pe buze pentru ca, dincolo de parfum, formula, culoare, aduc cu ele istoria brandului, sunt rezultatul muncii sustinute a zeci, poate sute, de oameni, au fost realizate cu multa munca, cercetari, investitii, studii... Sunt adorate de cele mai frumoase dintre femeile planetei... Sunt Shiseido... Sunt atinse ca niste bijuterii fine... Sunt purtate pe buzele unor femei care se respecta.... Sunt o declaratie de dragoste de la ele pentru ele... Sunt perfecte! Rujurile perfecte!
Perfect Rouge Bubblegum


Perfect Rouge Bedtime
Perfect Rouge Dragon

 
Perfect Rouge Sweet Pea
clarra spunea...

Draga mea, eu am oje si de 2 lei, si de 20, si de 50. OPI tine pe unghiile mele maxim 2 zile. Oja de 2 lei tine 5 zile. Oja OPI imi coloreaza unghiile. Oja de 2 lei nu.

Un pret ridicat nu inseamna neaparat o calitate pe masura, la fel cum un pret mic nu inseamna neaparat o calitate infima.

Am si rujuri de 100 ron, si de 15 ron. Pe care-l port mai des? pe cel de 15 ron, pentru ca e cremos, pigmentat, vibrant si ma face sa ma simt ca o zeita. Cand ma uit la cel de 100 ron imi vine sa ma zgarii pe ochi ca am irosit atatia bani... e slab pigmentat.

Eu ma uit dincolo de istoria brandului, de mirajul marketingului (l-am studiat indeaproape si stiu ce presupune), de imaginea brandului, de promisiunile desarte...

Si pentru ca tot vorbeai de rujul ala portocaliu urat, un portocaliu urat poate fi si la 5 lei, si la 50, si la 150. Te poti mazgali pe dinti si cu un ruj ieftin, si cu un ruj scump.

Si inca ceva - vrei sa spui ca cine nu-si permite decat un ruj de 5 lei inseamna ca nu se respecta?

Miros un pic de snobism in vorbele tale si ma intristez, pentru ca te apreciez foarte mult :(

Gina Cristiana spunea...

Nu cred ca are rost un astfel de articol facut public pentru cine te citeste pentru ca probabil nu toate isi permit ca tine!
Asta nu inseamna ca ce este scump este si bun. Cred ca nu ai inteles ca uneori cumperi firma.
A fost cam rautacios ce ai scris puteai sa te faci inteleasa si cu alte cuvinte.

Gina Ionela spunea...

Daca e scump,nu inseamna ca e de calitate. Se pare ca se confunda reclama si marketingul cu ingredientele...te-as ruga sa iei doua rujuri,unul de 10 lei si unl de 100 lei si sa ne prezinti ingredientele( INCI nu ce se prezinta),si sa vedem marile diferente.
http://forum.softpedia.com/topic/575894-cosmeticele-la-analizat/
Te rog sa intri pe topicul asta sa vezi cum sunt desfiintate multe cosmeticale scumpe,dar si din cele ieftine.

Roxana Coriciuc spunea...

Foarte bun subiectul pentru acest post! De multe ori am vrut și eu să îl discut. Sunt total de acord cu tine deoarece și eu gândesc la fel. Dacă e snobism sau nu, rămâne la latitudinea fiecăruia în parte. Esențial e faptul că ceea ce pun pe fața mea e decizia mea, la fel și bugetul pe care îl aloc produselor.

Problema nu e că s-a dat cu un ruj la 5 ron (să fim serioși: nu există om să nu poată economisi și după o lună, două, trei să își achiziționeze ceva mai bun, indiferent de buget / trebuie doar voință și interes), ci că e un beauty blogger (din câte am înțeles) care nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că ea trebuie să fie un exemplu în blogosferă și că trebuie să se documenteze, să înțeleagă care produse sunt bune și care nu și să recomande la rândul ei altor fete. Ok, nu se vrea Chanel sau Tom Ford că e prea de fiță (cum spun unii), dar ceva la un buget mediu tot se poate (MAC, Clinique, Estee Lauder, etc). Dacă mai văd Avon, Nyx, Essence, Ruby Rose și nu știu ce alte no name-uri iau foc. Indiferent dacă am dreptate sau nu, am dreptul să nu îmi placă aceste brand-uri pentru că le consider de proastă calitate!

Da, firmele high end investesc mult în imagine. E și de înțeles, dar și calitatea e pe măsură. Personal, nu am fost niciodată dezamăgită și nu cred că voi fi vreodată. Diferența e că cumpăr de 2-3 ori pe an cosmetice, economisesc în tot acest timp. Mă documentez de o mie de ori înainte tocmai pentru a ști dacă produsul respectiv e potrivit sau nu și astfel reușesc să nu fiu dezamăgită. Calitate contra cantitate, să nu uităm!

Dacă respectul poate fi evaluat în funcție de valorea pecuniară a cosmeticelor pe care le avem pe față e o întrebare care are ca răspuns multe puncte, puncte. Consider că pentru fiecare respectul de sine e evaluat la o scală prea personală pentru ca noi, ce din afară, să ne dăm cu părerea. Totuși, trebuie să învățăm să evoluăm de la an la an și să dorim mai multe pentru noi și de la noi. Dacă acum 10 ani un ruj Avon era o bucurie, acum am un Sisley și tot așa. Cu cât vrem și facem mai mult, cu atăt și respectul de sine crește și nivelul de viață!

Adelina Eneșca spunea...

Hmmm...In mare masura sunt de acord cu tine. Prefer lucrurile de calitate, sunt foarte atenta la ingrediente. De obicei lucrurile ieftine sunt si proaste, insa mai sunt totusi si exceptii...Oricum, sunt si produse ale marilor firme care nu isi merita investitia, au ingrediente daunatoare chiar. Eu de obicei inainte sa cumpar ceva studiez foarte mult piata si aleg acel produs care mi se pare sanatos si sigur pentru mine :)

Toma Aurora spunea...

Tind să îi dau dreptate, Clarrei. Am folosit câteva produse scumpe care m-au dezamăgit, în sensul că nu se diferențiau cu nimic de cele mai ieftine, nici măcar din punct de vedere al listei de ingrediente.
De multe ori plătim prețul brandului, nu calitatea produsului, dar la fel de adevărat e și faptul că multe produse ieftine sunt nocive pentru piele, dar regula nu este general valabilă.
Eu nu etichetez omul în funcție de cât plătește pe un produs sau pe altul. Unele femeie poate nu-și permit să-și cumpere cosmetice scumpe, iar altele poate că nu consideră că frumusețea artificială merită un preț așa mare. Căci în fond machiajul este o mască, pe care ne-o punem dimineața și ne-o dăm jos seara. În rest n-are nicio influență asupra noastră ca persoane.

Unknown spunea...

Nu sunt de acord cu punctul tau de vedere.Ce este frumos si de calitate pentru tine,nu este adevarul absolut sau o parere universala.De ce consideri ca daca te dai cu un ruj mai scump te respecti mai mult,decat cea care se da cu rujul de 5 lei?Pentru ca ai cheltuit mai multi bani pe un produs pe care tu il consideri de calitate?Calitatea este un lucru relativ si de multe ori,nu numai in domeniul cosmeticelor,calitatea consta doar in popularitatea firmei,sau in cazul hainelor,locul de amplasare a magazinului,etc.
Si nu stiu de ce,nu vreau sa fiu rautacioasa dar articolul tau mi s-a parut plin de frustrari!Chill out!

Unknown spunea...

Cred cu tarie ca un pret mare nu defineste calitatea unui produs. Intradevar nu mi-as pune pe fata/buze un produs cumparat de pe o taraba insa daca folosesc un ruj de 30 lei nu inseamna ca acel produs este de o calitate indoielnica. Produsele high-end lucreaza mai mult la psihic...in opinia mea. Merita sa investesti mai multi banuti intr-un fond de ten, o pudra ..insa rujuri si mascara se gasesc si la preturi mici, produse ce au o calitate asemanatoare cu branduri high-end. Din punctul meu de vedere nu intotdeauna pretul mare inseamna si calitate.

Anonim spunea...

Clarra, nu te enerva, este doar o reclama la produsele cosmetice Shiseido. Cel putin eu asa percep aceasta postare :-).

Eu nu cred ca este vorba neaparat de lipsa de respect pentru sine faptul ca cineva cumpara produse cosmetice ieftine. Mai degraba, eu cred ca persoanele care cumpara astfel de produse au un buget mic pe care-l pot aloca produselor cosmetice.

Totusi, autoarea acestei postari ar trebui sa recunoasca faptul ca produsele Shiseido nu-s la indemana oricarei romance :-).

feather spunea...

Sunt de acord cu ce a zis clarra. Imi pare rau, dar tot articolul asta e snobism pur. Am, la fel ca ea, oje de la 5 lei la 50 de lei. Si imi pare rau ca am dat atatia bani pe cele scumpe, fiindca ma tin la fel ca cele de 5 lei. Ruj nu folosesc, asa ca nu am intereseaza subiectul. Sunt atatea fete care sunt studente sau chiar nu isi permit sa isi cumpere oje de o caruta de bani, asa ca essence, Farmec, Flormar etc. sunt salvarea lor: pret mic, calitate mare.

anaioana_ciceoi spunea...

Acum sunt sigura ca vei avea pagina plina de comentarii cu exemple de produse scumpe si proaste, respectiv produse ieftine si bune. Cred ca depinde de la o persoana la alta efectul produselor asupra lor, indiferent de pret. Am un ruj MAC pe care il iubesc si unul pe care il urasc la culme, deoarece imi usuca buzele ingrozitor. Cu toate ca le-am luat la acelasi pret, avand un finish diferit, au si efect diferit asupra mea. La fel si cu ojele OPI: cele suede sar dupa 5 minute, dar restul pe unghiile mele se comporta bine. Evident, am si exemplu de produs ieftin, efect ingrozitor. Aici e vorba de o crema de fata de la Avon care mi-a umplut fata de bubite rosii si de care am scapat dupa o cura intensiva de produse Vichy. Drept produs ieftin si bun amintesc Sally Hansen Instant Cuticle Remover, care daca e luat de unde trebuie, poate ajunge si la 10- 15 lei. Din experienta mea de pana acum pot spune ca in general, produsele mai scumpe isi merita banii. Problema e ca noi femeile suntem cam obsedate de cumparaturi si cum nu tot timpul avem si bugetul adecvat, preferam sa ne luam 3 rujuri de la Maybelline decat unul de la Estee Lauder, de exemplu. Dar cred ca odata ce noi, astea mai tinere inaintam in varsta ajungem si noi la concluzia ta, ca e mai bine mai putin si de calitate decat mult si prost.

Chic Lifestyle spunea...

Subscriu la cele scrise de clarra. Frumusetea nu inseamna doar cosmetice scumpe, poti foarte bine sa folosesti numai produse low-budget si sa arati de milioane. Regret ca ai asa o parere proasta depre femeile care le folosesc, si ti-as sugera sa te trezesti la realitate. O femeie din Romania are un salariu mediu de 2000 de lei, si nu-si permite sa-l cheltuie numai pe produse de make-up si ingrijire care costa de la 100 de lei in sus, ca sa se respecte, dupa baremul tau.

Zuzele spunea...

Fetelor, cand am spus cosmetice ieftine nu m-am referit la Essence, Avon, Oriflame, ci la no-name-urile de pe tarabe, la acele rujuri, oje, mascara, farduri de la metrou, de pe tarabe, acele produse care nu au nici macar un termen de valabilitate trecut pe ele, daramite ingrediente....
Si nu am spus ca toata lumea ar trebui sa aiba rujuri Chanel, Dior, etc pentru ca da, nu toate ne permitem asemenea investitii, insa eu as spune ca aleg oricand sa dau 100 de lei pe un ruj de calitate, decat 100 de lei pe 10 sau 20 de rujuri proaste si extrem de proaste! Prin urmare, vorbim despre aceeasi investitie, aceeasi suma pe care eu, una, nu as vrea sa o cheltui pe mult si prost, ci pe putin si bun!

Joanna spunea...

Nu vad problema cu ce spui, adica sunt complet de acord cu tema generala de "ai o singura piele,ai putina grija ce pui pe ea".
In mare parte eu ma iau dupa ingrediente, care daca sunt ok se incadreaza in general undeva pe la "mediu" si nu neaparat "high end" tot timpul.
Tot timpul voi alege MAC in favoarea Flormar sau cine stie ce alte marci de genul,pentru ca in momentul cand ai o imagine de mentinut,incerci sa dai cat mai putine rateuri.
Si stiu ca multi se dau atotstiutori si mai iau de sus ca "ce ai draga cu parabenii?" (asta fiind chia citat) dar daca eu aleg sa nu pun pe mine anumite substante e treaba mea,si sper ca peste 20 de ani altora nu le va parea rau ca s-au smtit mai presus decat unele ingrediente.

Ceea ce vad ca multe lume nu observa din articolul asta, e ca daca nu iti iei ceva de 10 lei, nu inseamna ca o sa iti iei ceva de 150 de lei.Sunt varianta intre,nu doar ieftin sau prea scump sunt variantele.

Joanna @ The Treasure Chest

Unknown spunea...

Doar pentru că e scump și de firmă nu înseamnă că e cel mai bun. Am produse pe care am dat o căruță de bani și m-au dezamăgit.

Faptul că cineva are ruj pe dinți nu înseamnă că rujul e ieftin. La fel se întâmplă și dacă ai pe buze Estee Lauder , Lancome, Dior sau Farmasi. Ține de consistență. Dacă rujul e cremos și nu îl estompezi cu un șervețel ai și dinții colorați.

Despre oje? Am oje pe care am dat 100 lei (Chanel și Deborah Lippmann) și nu rezistă mai bine decât o ojă Flormar,cu 7 lei.

Fardurile nu rezistă mai mult dacă sunt shiseido, chanel, dior, lancome... rezistă la fel ca unele obișnuite , mai ieftine (essence, sleek, nyx, flormar etc). Am avut ocazia să folosesc farduri "de fițe" și nu m-au încântat deloc.

Rimelul degeaba e Lancome , dacă îți lipește genele.

Nu zic că trebuie să ne cumpărăm doar lucruri ieftine... e ok să facem investiții când vine vorba de tenul nostru .
Chiar și eu am scris un articol despre produsele de lux
http://www.iguanitza.com/2011/05/produse-de-lux.html
dar asta nu înseamnă că am în casă doar Lancome, Dior, Clinique, Chanel etc.

Sunt curioasă, tu ai doar produse de firmă ? Nu ți-ai luat niciodată un Flormar, un Farmasi, un essence etc?

Mirela Niculai spunea...

eu cred ca ar fi trebuit sa imparti acest articol in 2 articole: unul in care sa vorbesti despre parerea ta despre calitatea si pretul produselor (in general)si altul de tip advertorial pentru Shisheido - pentru ca asta este impactul pe care l-ai lasat: ca ai ales o idee controversata pentru a promova colectia Shisheido pe care nu o posezi si despre care nu cred ca-ti da cu parera in mod obiectiv fara sa o testezi

Anonim spunea...

Ai facut vreodata conjunctivita de la un rimel prost dar in termen? conjunctivita poti face si de la un rimel high end daca e expirat sau daca mergi in sephora si te dai cu un tester pe care l-a folosit o persoana cu conjunctivita. Deci aici n-are nici o treaba una cu alta :)

Dee spunea...

Ai citit articolul asta? Ti-l recomand. Iti recomand intreg blogul: http://beautyandthebullshit.blogspot.ro/2011/03/pencil-pornication-sequel.html
Care sunt blogger-itele acelea cu o tona de produse proaste sau de la metrou? Sau 80% de la metrou? Sunt de acord ca alea sunt niste bombe chimice dar nu are nimeni tone de asa ceva, sau cel putin eu nu stiu vreo astfel de fata. P.S. Ia uite ce scrie pe Seche Vite (care stii si tu ca nu e de la metrou):
http://2.bp.blogspot.com/_W5NXzjwWDI0/TTyAmrBdauI/AAAAAAAAAVc/tUjVkXhX53c/s1600/seche_vite_warning.jpg

Iar despre Shiseido, or fi bune, nu contest, dar dragut era sa le prezinti pozate si testate de tine cu lista de ingrediente unde sa precizezi "Uite, NU contin mizerii"

In rest, de acord cu Clarra si cu Mirella

Anonim spunea...

Nu imi pasa daca articolul e de fapt un advertorial la Shiseido, adevarul e ca produsele ieftine arata ieftin odata aplicate. Daca cineva crede altfel, inseamna ca nu s-a uitat bine in oglinda. Nu folosesc rujuri deloc, si oje colorate aproape deloc, dar folosesc creme, fixativ, farduri, pudre si creioane de ochi. La astea se vede f.f.f. clar calitatea produsului: pudra ieftina te face sa arati ca un clovn, creionul ieftin abia-abia se aplica (dai de 10 ori in acelasi pct ca sa aplici culoarea!), fardul de pleoape ieftin ori nu se aplica, ori, daca se aplica, se sterge si intinde sau nu rezista (eu am nevoie de-un fard care sa ma tina de la 8 dim la 8 seara! si asta o face doar fardul scump); iar de fixativ... nu mai pomenesc! Nu e vorba de fitze, nu e vorba de snobism: am f. putine produse, dar toate bune si scumpe. Si merita cheltuiala.

Mihaela spunea...

Părerea mea este următoarea: prefer să am DOAR 2 rujuri de calitate decât 11 de calitate joasă/incertă. Nu mi-a părut snob articolul ci realist. Decât să îţi iei multe rujuri ieftine mai bine investesti in unul de o firma respectabilă. Atenţie, nu am zis firma x sau y. Poate să fie 30, 50, 90 lei preţul pe care si-l permite fiecare, nu asta contează. Dar chinezarii, chestii de pe tarabe in niciun caz, sunt pline de toate porcariile. Avon/ Oriflame etc nu sunt prea bune. Eu am DOAR 2 rujuri, un Revlon si un Dior. Sunt relativ la fel de bune, Diorul având un pigmentat si o acoperire mai bună. Nu rîvnesc la altele, îmi ajung astea 2 pt ca îmi place cum stau pe buze. Când se vor termină, adică peste cam 7 luni, tot unul, maxim două voi lua. Deci, cu ~ 150 lei/an, am 2 rujuri perfecte pe care le folosesc zilnic, sunt f bune si eu sunt fericită! As fi fost mai econoama dacă îmi luăm 10 rujuri ieftine? Nu cred. Eu in acest spirit am înţeles articolul si sunt de acord cu el.

Zuzele spunea...

@ Mihaela, iti MULTUMESC! Fix asta am vrut sa spun, nu am instigat la cheltuieli inimaginabile, la aruncat sume enorme pe cosmetice pentru ca nu ne permitem toate fond de ten de 3 milioane si mascara de 2 mil, e clar! Dar, am insistat ca fix aceeasi suma de bani sa mearga pe UN SINGUR produs de calitate foarte buna si nu pe TREI mediocre!
Multumesc pentru comment!

Cristina spunea...

Buna, eu sunt de parere ca este de preferat mai putin si de calitate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa aruncam asa cu banii, deoarece chiar exista produse ce nu sunt atat de scump. Eu imi cumpar produse de pe Beautyoneshop si sunt foarte multumita, recomand!

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search