luni, 17 iunie 2013

Guest post Diana, cea ambitioasa: Cum am slabit 6 kilograme intr-o luna fara infometare


Eu sunt Diana si nu sunt alcoolica anonima, ci am slabit sase kilograme intr-o luna! :)
Inainte de toate, multumesc mamei, tatalui, surorii mele si prietenilor care m-au sustinut in aceasta ultima luna a vietii mele pentru ca au evitat sa se imbuibe cu fripturi si cartofi prajiti atat timp cat eram eu acasa, ca sa nu-mi faca pofta, iar mama nici ca a mai copt vreo prajitura cu mine prin preajma. Mi-am pus in gand sa slabesc si cu mare ajutor din partea lor am reusit. La inceputul lui mai aveam 65 de kilograme distribuite nu tocmai unitar pe o inaltime de 168 de centimetri. Mult, as spune eu si nu pentru ca sunt o disperata care vrea sa arate ca slabanoagele din reviste. Numai ca eu cu mine nu ma simteam foarte bine, eram greoaie, inceata si oboseam repede, mai repede si mult mai usor decat acum cinci ani cand aveam 25.

In lupta mea cu grasimea de pe coapse, burta, picioare, brate, ce mai.. de peste tot am concluzionat urmatoarele: hidratarea este foarte importanta, dar nu aia cu sucuri acidulate, dulci, nici chiar fara acid, prezentate drept "naturale" nu au ce cauta in paharul meu, ci cu APA. Multa apa plata. Cu sau fara lamaie. Insa fara zahar, miere sau alti indulcitori. Multa, cam 2/ 2.5/ 3 litri pe zi si pe canicula asta chiar nu este o problema, zic eu, sa bem/ beti atata apa! Si ceaiurile din plante sunt extrem de benefice, iar despre proprietatile fiecarei plante gasiti pe net informatii cu duiumul. In curele de slabire, foarte bun este ceaiul de urzica, desi este cam neplacut la gust, dar baba sufera la frumusete, nu? :)
  • Eu am baut si galbenele, si musetel, si tei, si sunatoare, dar cel mai mult, verde! Ceai verde din frunze si daca vi se pare complicat pentru ca trebuie strecurat, aflati ca in comert sunt niste ceainice/ canute micute, au cam 250-300 ml capacitate, din ceramica, cu strecuratoare incorporata si capacel. Puneti plantele maruntite in strecuratoare, turnati apa clocotita peste, asezati capacelul, lasati 10 minute la infuzat si apoi doar scoateti strecuratoarea cu tot cu plante si asta-i tot!

  • Trebuie sa va spun ca sunt fan lactate si nu tin cont care cata grasime au! Nu prefer lactatele slabe, cu 0% grasime, ador telemeaua de vaca, pe cea de oaie, branza de capra imi place la nebunie, la fel si ricotta, branza proaspata cu smantana, mozarella, iaurturile cremoase... Cam tot ce n-ar trebui sa manance o femeie la dieta!
  • In ultima luna nu am tinut o dieta stricta, ci am incercat sa mananc sanatos, alimente de bun simt :) Am eliminat pe cat posibil dulciurile, dar asta nu inseamna ca daca am poftit la ciocolata, inghetata sau amandine, nu am mancat. Ba da. Dar nu ca un urias, ci ca o furnica. De pofta doar, nu sa-mi tina de foame trei zile!

  • Si cu prajelile m-am cam certat luna asta si am ales fripturile pe gratar in locul celor din tigaie, pe cat posibil piept de pui, peste, chiar si vita slaba. Garniturile au fost din legume, din alea congelata, mixuri din brocoli, mazare, morcov, porumb, fasole verde si galbena, etc, sotate in tigaie cu putin ulei de masline si usturoi aruncat in nesimtire printre ele, asa pentru un plus de aroma :) Am cam trisat si am presarat si putin concentrat din ala de legume cu gust de gaina, din punga, dar da legumelor un gust atat de bun....
  • Salatele din rosii si salata verde, cu dressing de ulei de masline, otet balsamic, sare si piper au fost la ordinea zilei, iar atunci cand nu adaugam salata verde, puneam si usturoi feliat peste rosii, si busuioc verde. Cam ca amestecul care se pune peste painea prajita, in bruschete. Cam asa era salata mea de rosii, dar buna rau!!!

  • Si am mancat si paine, dar nu franzela alba, pufoasa, pe care o poti manca de una singura si in juma' de ora iti este foame iar, ci paine din faina integrala sau neagra, cu seminte, paine din aia ..grea :) O felie, doua, te satura la o masa, iar o paine, desi mai scumpa, imi ajunge trei, patru zile.
  • Dintre fructe, le-am ales pe cele de sezon - capsuni, cirese, visine, zmeura- si pe cele de ne-sezon - rodii, portocale, mere golden... 



  • In loc de chipsuri si covrigei la birou, am rontait felii de morcovi, de castraveti, migdale crude si nesarate, alune de padure crude si nesarate, nuci caju, fructe deshidratate (nu confiate, ci deshidratate pentru ca, din cate stiu eu, cele confiate contin si zahar): merisor, goji, etc... Alegeti voi ce va place!

  • La pranz am mancat tot timpul supe creme de legume, supe de pui, chiar si ciorbe cu smantana... Am incercat pe cat posibil sa mananc bine dimineata - oua fierte, telemea, rosii, ardei, ceai, paine cu unt (nu 10 felii, ci maxim doua), lapte cu biscuiti digestivi, iaurt simplu cu seminte de in sau cu biscuiti digestivi, iaurt cu fructe... Nu toate astea odata, desigur! :) La pranz am ales tot timpul o masa calda si am norocul sa am un restaurant-cantina la serviciu unde mancarea este foarte buna, insa ar trebui sa evitati merdenelele, supele la plic, covrigii si alte asemenea prostii daca nu aveti de unde sa va luati mancare calda la serviciu. Este dificil, stiu, dar incercati sa va pregatiti de seara ceva, gen niste legume la tigaie (nu prajite, ci doar putin sotate sau gatite la abur, atat cat sa ramana crantzanoase, al dente) sau la cuptor, sau luati-va 2-3 rosii la voi, castraveti, ardei sau ce alte legume mai preferati, cu branza, chiar si un ou fiert. N-o sa rada nimeni de voi, va asigur si chiar daca intalniti incuiati d-astia la mine, nu-i luati in seama ca doar nu lasati niste gura-casca sa hotarasca ei ce anume mancati voi! Nici nu sunteti din vremea bunicii care pleca la sapa cu oua fierte in traista! Eu chiar am vorbit recent cu un nutritionist care mi-a dat o parte din sfaturile acestea, asa ca lasati-i pe astia cu mintea scurta sa vorbeasca la pereti! :) Ar fi si mai bine daca va puteti lua de acasa o portie de supa, sau un piure cu un piept de pui sau cu o pulpa de pui (e mai grasa, dar tot e mai sanatoasa decat merdeneaua)... Ah, si un preparat usor de transportat la serviciu si foarte delicios este amestecul ala de pui cu legume, taiate foarte fasii subtiri, facute la tigaie, cu ulei de masline, sos de soia.. Un soi de pui cu legume in varianta chinezeasca, foarte usor de preparat! Cartofii noi la cuptor, cu rozmarin si un strop de unt mai constituie o varianta de pranz la serviciu, alaturi de care puteti lua o bucata de carne, dar nu chiar snitel, chiftele sau mititei :)
  • Seara s-a intamplat sa mananc cateodata mai mult decat la pranz, insa asta n-a constituit o regula, ci o exceptie! Am incercat, pe cat posibil, sa nu mananc cu doua, trei ore inainte de culcare, asta insemnand ca daca m-am culcat la trei dimineata, am mancat fara mustrari de constiinta chiar si la 12 noaptea. Dar nu saorma si cinci mititei cu cartofi prajiti, ci supa, ciorba, piure, legume, salate, piept de pui pe gratar sau la cuptor, iaurt, branzica dulce...Ricotta e preferata mea, as manca tone!
  • Cu sportul nu am stat foarte bine pentru ca ma apuca lenea fix cand imi propun sa-mi iau adidasii in picioare si sa merg in parc la alergat. Nu stiu cum se intampla, dar e un facut! :) Pentru sala, aparate, transpirat pe bicicleta, nici atat nu am chef pe caldurile astea. Imi place, in schimb, inotul! As sta numai in piscina, insa nu-mi permit finantele sa o ard fitzos pe la piscine, zi de zi :) Gimnastica acvatica este unul dintre sporturile pe care le ador pur si simplu si nu este foooooarte scump. Un abonament lunar nu trece de 150 de lei si sunt cateva piscine in Bucuresti unde se practica asa ceva. Si imi mai place sa dansez. Mult. Mult. Mult. Si nu de putine ori am avut febra musculara dupa o noapte de club. Nu sunt una dintre persoanele care incalta tocuri de 15 cm si merg in club sa stea pe canapea si sa priveasca fauna :) Eu chiar merg sa dansez. Nu sa beau, nu sa-mi rup gatul dupa barbati, nici sa analizez rochiile pitipoancelor din jur. Merg pentru mine si pentru starea mea de bine!

  • Am incercat sa schimb cumva si aspectul pielii mele atacate de celulita si vergeturi. Cu vergeturile n-am avut sorti de izbanda, desi am tot masat si masez in continuare cu ulei de argan, ulei de migdale dulci, etc. In schimb, in cazul celulilei, am observat schimbari. Am folosit si folosesc inca, o crema anticelulitica de la Yves Rocher pe care o iubesc. Pot s-o vanda si la cinci milioane tubul si tot o s-o cumpar :) Ma uit imediat pe site ca sa va spun exact cum se cheama si va pun si link! Gata, folosesc asa: inainte de toate exfoliez celulele moarte cu gomaj ...detoxifiant, cica. Nu stiu cat de mult m-a detoxifiat, dar stiu ca imi face o piele catifelata, ceva de ... adorat! Miroase incredibil de bine, ca de altfel toate cremele din sectorul asta :)  Vad ca mai este si un gel detoxifiant, ieftior - 39 lei- dar pe asta nu l-am testat inca! Insa, foarte, foarte, foarte mult bine mi-a facut Concentratul pentru suplete tripla actiune, cu cafea verde si ceai verde. Parca imi sculpa grasimea cu bisturiul :) Asa ma simteam dimineata, dupa ce il aplicam seara, printr-un masaj usor. Este ceva mai scump, dar pe mine m-a facut si ma face fericita, iar senzatia asta merita sacrificiul. Prefer sa renunt la farduri sau la vreo pereche noua de sandale si sa ma simt confortabil in pielea mea! Asa gandesc eu, voi puteti sa faceti cum credeti! 
  • De trei saptamani, folosesc si lotiunea Lifting silueta, actiune intensiva in 14 zile. Asa se cheama, asa va zic. Eu il stiam drept "tubul verde de la Yves Rocher care imi topeste suncile" :) Ok, avem nevoie si de dieta, si de sport, dar eu am vazut pe pielea mea cata diferenta pot face niste creme de calitate, special concepute pentru problema pe care vrei sa o rezolvi in momentul acela. Sau pentru uz frecvent, de ce nu? Nu cred ca avem vreuna dintre noi o piele atat de perfecta, incat sa ne fie vreodata de prisos o lotiune pentru fermitate sau una anticelulitica.... Eu ma rog sa nu scoata Yves Rocher vreodata din gama de produse minunatiile astea :)

  • Pentru hidratare folosesc si Lotiunea de corp Cherry Blossom, in special dimineata cand vreau sa miros proaspat, fresh, a curat si a chef de munca :) Este hidratanta, si fina, si parfumata, si... cum trebuie sa fie o lotiune pentru ca pielea sa fie fericita :)
  • Ce sa va mai zic... Aaaa, uitam ce e mai important si sper sa nu ma omorati cu pietre! Stiu ca multe femei, si cateva dintre colegele mele de serviciu chiar, sunt impotriva pastilelor de slabit, dar eu sunt ok cu ele, atat timp cat nu sunt cumparate de pe tarabele din piata, de la tot felul de neautorizati, asa cum spuneau si Zuzele intr-un timp. Eu le iau de o luna si nu am observat efecte adverse. Oricum, fiecare e stapan pe corpul lui si are dreptul sa faca ce vrea cu el, nu?:) Ce-am luat eu: pe langa niste pastile naturiste cu silimarina, sa-mi protejeze ficatul, am luat Slim and Fit. Am vazut un banner chiar aici pe blog la Zuze si am zis ca n-oi muri daca le incerc si pe astea. Reclama promite un minus de cinci kilograme pe luna, eu am slabit sase, insa nu datorita lor in totalitate. V-am zis pana acum cam ce-am patimit in luna care a trecut :) Au ceai verde in compozitie si alte cateva plante/ fructe pe care mi-e greu sa le pronunt :))) Le gasiti voi AICI daca vreti sa va informati!
  • Vreo doua saptamani am luat si XL-S Tonifiere si Slabire, dar am pierdut cutia cu pastile cand am fost la munte :)) Sunt zapauca, nu gluma, dar mi-am promis sa termin si tratamentul cu ele si ma voi tine de cuvant! Zuza G mi-a zis ca in cazul ei au functionat foarte bine, asa ca nu vreau sa fiu mai prejos :) Dar, inainte de toate vreau sa urmez cura de trei luni cu Slim and Fit si abia apoi sa trec la altceva! 

  •  Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea-asa! :)

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search