luni, 1 septembrie 2014

Sunt Andrei, am doi ani si sunt averea parintilor mei! (nu cersesc, dar am nevoie de ajutor, te rog sa-mi citesti povestea)


Nu stiu ce sa scriu, atat sunt de ravasita de vestea pe care nu-mi mai doresc niciodata s-o mai primesc despre nimeni dintre persoanele pe care le cunosc si iubesc! Mi-e greu sa spun ceva. N-am cuvinte. Nu stiu... Chiar nu stiu ce sa cred, ce sa simt.... Sunt doar foarte trista si am plans in hohote juma' de zi atunci cand am aflat ca baietelul de doi ani al unei prietene foarte bune, pe care il cunosc de cand era un punct pe ecografie, a fost diagnosticat cu autism. Usor, ce-i drept. Dar nu conteaza. Este notat cuvantul "autism" pe fisa medicului, in dreptul numelui Coman Andrei Robert. L-am tinut de manuta atunci cand s-a nascut, mi-a zambit la cateva momente dupa nastere, am fost de fata la sfantul botez, ne-am jucat si ne-am pupat, anul trecut mi-a facut felicitare de ziua mea, cu talpitele lui, si m-am desfatat cu mirosul lui de bebe, de minune dumnezeiasca pe care sub nici o forma intamplator, Cel de Sus le-a trimis-o dragilor mei Georgiana si Florin. Sunt parinti tineri si frumosi si se iubesc, iar mai presus de toate iubesc voinicelul care le zambeste in fiecare dimineata de doi ani incoace!


aceasta este felicitarea mea de la Andrei, unul dintre cele mai frumoase cadouri primite vreodata, in viata mea


Autism... 
Am tot auzit atat de des cuvantul asta in ultimii ani...
Tot mai multi copii pe care ii cunosc primesc acest diagnostic. Nu stiu mare lucru despre boala, stiu doar ca se poate trata daca este descoperita la timp. Cunosc, de altfel, cateva cazuri de copilasi absolut normali acum, dupa cativa ani de terapie. Merg la gradinite si scoli normale, invata cot la cot cu restul copiilor pe fisa carora nu sta scris "autism", ba chiar mai bine decat acestia pentru ca mai stiu un lucru despre acesti copii speciali: sunt mai inteligenti decat ceilalti, "sanatosii". Sunt copii
sensibili, concentrati pe anumite lucruri si pun mare pasiune in ceea ce le place.


Un baietel extrem de frumos si de inteligent pe care il cunosc din fasa si care, la fel, a fost diagnosticat cu autism in primii ani de viata, adora sa asculte muzica; statea cu orele nemiscat si asculta muzica, simfonica in special. Reproducea notele, retinea perfect melodiile si plangea daca ii opreai muzica preferata. Doctorul a spus ca este autist. Eu am zis ca este un geniu. Si am fost atat de revoltata cand acel medic le-a recomandat parintilor sa nu-l mai lase sa asculte muzica! De ce?!?! Nu am inteles si nu inteleg nici acum aceste metode. Oare ce se intampla daca era "la moda" pecetea autismului si pe vremea lui Mozart? 
Sau a lui Albert Einstein? Geniul nu a vorbit pana la varsta de trei ani si toata lumea credea ca este retardat mintal, restul copiilor "sanatosi" il marginalizau, profesorii il neglijau, era considerat copil-problema, un inadaptat, un needucat... Cativa ani mai tarziu primeste Premiul Nobel pentru Fizica. Si numit "personalitatea secolului". Ca sa vezi...



Exemplele din viata reala m-au convins sa nu mai cred in verdicte. Am cunoscut oameni care s-au vindecat de cancer, copii autisti care acum sunt perfect normali, ba chiar mai bine dezvoltati intelectual decat "normalii".

Vreau sa cred ca si in cazul lui Robert Andrei, bebesito cu gropite in obraji, este un diagnostic exagerat, pus in pripa, de un medic care se grabea sa plece in concediu. Asta vreau sa cred! Nici vorba de "tulburare pervaziva de dezvoltare"! Ce-i aia? Copilul pe care il iubesc de cand era un punct nu poate suferi de asa ceva. Nu a fost nici macar racit vreodata, este ingrijit cu cea mai mare atentie din lume, inca de cand s-a nascut, iubit mai mult decat toti copiii de pe pamant. Cum sa-si permita cineva, un strain in halat alb, sa spuna asa ceva despre el?
Nu accept! Pur si simplu nu accept!
Parintii au inceput deja sa-l duca la terapie comportamentala. ABA se cheama, este un soi de tratament pentru copiii cu autism. Una costisitoare, foarte costisitoare. Mult prea scumpa pentru bugetul unei familii atat de tinere. Peste 2.000 de lei pe luna se duc la psiholog. Mult? Putin? Depinde la ce ne raportam! 
Celor care vi se pare putin, ma gandesc ca duceti un trai mai bun decat al lor, asa ca ce-ar fi sa lasati ceva "maruntis" in contul mamicii lui Robert, asa incat nici ei sa nu i se mai para colosala suma de 20 de milioane de lei vechi pe care trebuie sa o plateasca luna de luna psihologului care sa-i faca copilul bine? Credeti ca puteti? Renuntati, macar luna asta, la o pereche de pantofi? A suta, probabil, si sa-mi ajutati Robertul sa fie un copil normal, vindecat 100% de problema pe care spune medicul ca o are?
Va rog, ba chiar va implor sa o faceti!

In regula, poate ca sunteti obisnuiti cu anunturi de genul asta care implica bebelusi bolnavi de cancer, copilasi aflati in faza terminala a unei boli necrutatoare, copii care au nevoie de sume uriase pentru operatii care le-ar salva viata... Da, nu contest! Sunt cazuri extrem de grave peste tot in jurul nostru. 
Dar, sa nu fim ipocriti! Cand este vorba de copilul tau, si o raceala este o tragedie. Te impresioneaza mai mult ca un copil al unei persoane straine tie sufera de cancer, atat timp cat copilul TAU are febra mare? Nu cred, hai sa fim sinceri!

Poate ca o boala este mai grava decat alta, un copil mai important decat altul, dar copilul TAU este mai important decat toti copiii nascuti vreodata pe pamant!

Si Doamne fereste sa primesti vreodata un diagnostic grav, foarte grav, mai putin grav despre sufletul care a crescut in pantecele tale, pe care ti l-ai dorit, pe care l-ai iubit din prima lui secunda de viata intrauterina si fara de care nu-ti poti imagina vreodata viata!

Robert Andrei are autism usor, dar nu trebuie sa mai sufere de nimic! Ma intelegeti? Pe fisa lui medicala, in urma analizelor de detectare a unei probleme de sanatate, trebuie sa scrie "nici un rezultat"! 

Il ajutam pe bebe sa primeasca ok-ul medicului la urmatoarele vizite?

Nu are nevoie de operatii, Doamne fereste, de medicamente, de deplasari in strainatate, la spitale unde pleci fara jumatate de suflet daca vezi cat de multi copii lupta cu viata.

Are nevoie de terapie psihologica, de doctor pentru suflet! Dar el costa mult, mai mult decat isi permit parintii tineri si frumosi care l-au adus pe lume!

Facem o fapta buna?
Fara galeti de apa in cap, fara impaunari pe Facebook, fara circ!

Va las un cont al mamei lui Robert Andrei in care puteti transfera din putinul sau multul vostru atat cat puteti, valoarea unei genti de fite sau a unei paini. Cat vrei si cat puteti. Orice ajutor este binevenit si fiti siguri ca gestul va va fi rasplatit inmiit! 
Sa nu va indoiti niciodata de asta! Legea karmei functioneaza intotdeauna si nici o fapta buna nu este degeaba! Nu stiti cand veti avea nevoie de ajutor si el va veni din te miri ce maini! Faceti o fapta buna pentru voi si pentru micutul Andrei!

Asa sa va rasplateasca Dumnezeu!


ps: nu uitati : "si ingerii au nevoie de ajutor"!







Cont Banca Piraeus

RO08 PIRB 4212 4037 3200 1000 (Coman Georgiana)
cod BIC: PIRB
Cod SWIFT: PIRBROBU
telefon de contact: 0728 494 697  - Coman Georgiana
De asemenea, cei care detin o firma si vor sa doneze cei 20 % din impozitul datorat catre stat (conform legii sponsorizarii) pot scrie pe adresa de mail georgianacristinacoman@gmail.com pentru a primi documentatia necesara. 
Anonim spunea...

Doamne ajuta

Anonim spunea...

recomand mamicii cartea Scanteia, de Kristine Barnett, o va intari si inspira si ajuta mult, mai mult decat pot eu reda in cuvinte.
Si sa ceara si alte opinii. Si eu cred ca se pune cu multa usurinta diagnosticul acesta pentru niste copii de cristal absolut speciali.

andreea

Liza spunea...

Daca diagnosticul pus e corect, o terapie ABA facuta de cineva priceput cu adevarat, poate face minuni. Dar autismul, asperger (autism inalt functional) si toate derivatele acestora nu se vindeca. Daca-l ai din nastere il vei avea pana mori. Cei care au autism inalt functional sunt mai norocosi, pot fi foarte independenti, geniali chiar. Vor ramane in schimb barierele sociale care pot fi ajustate doar. Un mic exemplu, un tanar de 25 de ani, cu autism inalt functional nu va plange niciodata la o inmormantare sau la o tragedie. Pt el moartea e un lucru firesc si nu intelege de ce ar trebui sa plangi la un eveniment de acest gen. Daca as fi in locul parintilor as cere zeci de opinii sa fiu sigura cu ce am de luptat si sa-mi pot alege bine armele. Multa sanatate!

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search