miercuri, 2 martie 2016

#ZeroRegrete


Mi-a luat ceva timp sa ma adun pentru a va spune lucrurile pe care le veti citi in continuare. De regula evit sa ma descopar foarte mult, mi se pare ca ma vulnerabilizez nejustiuficat in ochii celor care nu ma cunosc atat de bine si am tendinta sa ridic ziduri de protectie. Asa preventiv. Ca poate cine stie... Se gaseste cineva care sa ma vada mai cu probleme decat par, sa afle parti din mine pe care doar eu le stiu si le-am trait, sa-mi identifice punctele sensibile si sa ma vada apoi o drept o papadie fragila, usor de scuturat la prima adiere de vant si mai putin un trandafir plin de spini care ma dau a fi. In orice caz, la 33 de ani si ceva, am ajuns sa simt cu adevarat, privind in urma spre ceea ce am trait pana acum, ca am #ZeroRegrete. Non, je ne regrette rien, cum s-ar spune!




Mi-am vopsit prima data parul pe la 14 ani, daca imi aduc bine aminte. Eram in vacanta de vara, dinspre a opta spre liceu si ma asfixia gandul ca ma voi pierde pe holurile unei scoli cu oameni (mai) mari. Si ce sa fac eu o piticanie mica (ma rog, nu cred ca exista piticanie mare, dar asa mi-a venit sa zic!) printre baieti de-a doispea, fete inalte, sexy si rele?! Gura o aveam mare inca de pe atunci. Dar doar atat. Si atunci m-am gandit ca daca mi-as vopsi parul, va iesi la iveala leopardul. Putin spre deloc, insa! Mi-am facut suvite blonde cu nu-mai-stiu-ce solutie cumparata de pe la farmacie. Si nu mi-a placut ce a iesit. 

Ma simteam vulgara si total nasoala. Ori eu inca scriam in jurnal atunci de ce baiat-care-nu-ma-baga-in-seama imi place. Si atunci mi-am cumparat un saten deschis. Aproape ca nici nu se cunostea diferenta dintre culoarea mea naturala si cea din cutie, dar in mintea mea eu deja crescusem cativa ani. Eram pregatita sa ma pierd pe holurile liceului printre oameni care descifrasera demult alfabetul iubirii. Mai tarziu s-a dovedit ca nu eram, dar asta e alta poveste!
Anyway, si jurnalul vopsirii parului meu a continuat pana cand am bifat toate culorile existente si non-existente prin cataloage. 

Asa se face ca am avut parul de la argintiu-arctic si pana la negru-albastrui, cu variatii de saten in toate nuantele lui posibile si imposibile, roscat fel si chip - cel mai mult m-a tinut perioada "visina putreda"-, iar intr-o vreme am avut parul roz. Dar nu roz-cuartz, asta de-i spune Pantone - "culoarea lui 2016". Roz fucsia am avut parul. Rozul cel mai roz si mai tipator. Atunci ma simteam rebela. Nu mai purtam haine cuminti si descoperisem ca imi plac blugii. Incepeam sa ma simt sexy si parca simteam cum se duce copilaria si ma apropii de fiorii pe bune ai primelor iubiri. Si nu acele iubiri din postere si de prin filme. Pe scurt si ca sa nu spun mai multe: incepeam sa ma simt diva! :))
A trecut rozul si odata cu el si credinta mea ca tot ce zboara se mananca. Am trecut la visiniu, mai inchis sau mai deschis. Ma machiam cu verde la ochi si descopeream cu ocazia asta ca am ochi frumosi. Incet, incet, imi descopeream feminitatea si constatam, cu suprindere, ca exista barbati care ma privesc in ochi pe strada, care intorc privirea dupa mine si chiar ma abordeaza pentru o treaba sau alta. Mai mult "sau alta". 

In perioada aceea, am descoperit barbatul care avea sa ramana sapte ani in viata mea, vreme in care m-am descoperit si mai mult, m-am scos la iveala ca femeie, am inflorit, dar si ofilit de mai multe ori la rand. Visiniul a ramas acolo, insa mergea din ce in ce spre natural. Nu mai simteam nevoia sa ies in evidenta cu o chestiune superficiala - credeam eu atunci- ca si culoarea parului pentru ca descopeream la mine cu totul alte atu-uri. Iubeam maxim si eram iubita. Poate nu la fel de maxim, dar orisicat. Era ceva nou in viata mea. Iar parul a fost martorul a mii si mii de mangaieri. 

Cand am simtit sa ma vopsesc saten inchis am vazut si primele fire albe. Am plans vreo doua zile, timp in care probabil au mai aparut vreo 275 de albituri care imi pareau atunci cel mai ingrozitor lucru care mi se putea intampla. Ce cosuri, ce celulita, ce puncte negre? Toate paleau din punct de vedere tragic in sufletul meu. Aveam FIRE ALBE! Eu, femeie de 30 de ani?!?! Pai cum asa ceva? Dar ce-am gresit? De ce tocmai mie sa mi se intample? Pai bunica mea are 70+ si abia daca are tamplele cernite. Si eu la 30 sunt deja batrana???
Am inteles mai tarziu legatura care exista intre ceea ce traiam si acele fire albe, am constientizat ca organismul iti trimite niste semnale, incearca sa te ajute cumva sa te ajuti singur. Iar sapte ani s-au oglindit in acele cateva fire albe. 


Si asa a aparut satenul inchis si odata cu el o noua perioada a vietii mele.
Una crancen de grea si de urata la inceput, dar dedicata mie si recapatarii sufletului meu, mai apoi. M-am ridicat singura de jos si dupa ce mi-am sters cele din urma lacrimi, am inceput sa ma iubesc. Si o tot fac in fiecare zi. Firele albe sunt la locul lor, stiu asta. Dar nu le mai urasc. Sunt ale mele, parte din mine si din viata mea, sunt experientele pe care le-am trait, sunt episoadele cenusii care mi-au imbogatit viata, sunt lacrimile care m-au facut omul puternic de azi, sunt regretele pe care le-am avut la momentul nasterii lor, dar cu care astazi m-am impacat si am invatat sa convietuiesc in liniste si pace.
Si am facut o conventie: eu sa le iubesc si sa le socotesc drept marturie a momentelor care insumate reprezinta viata mea cu totul, iar ele sa stea bine ascunse, asa incat prietenia noastra sa fie una de suflet, secreta si doar de noi stiuta.




Casting Creme Gloss de la L'Oreal, in varianta saten inchis, ma ajuta de trei ani sa am #ZeroRegrete

Drept dovada va arat mai sus o poza din Instagram, postata acum 46 de saptamani, dupa cum se vede, cu care am participat eu la un concurs L'Oreal. Trebuia sa-ti faci un selfie cu Casting-ul preferat (nr. 300, saten inchis, in cazul meu) si castigai bilete la concertul Robbie Williams. N-am castigat bilete, ci un saten superb cu zero fire albe pe care l-am dus, oricum, la concert! :))

Vopseaua asta fara amoniac, care nu-mi otraveste, asadar, olfactiv, toata casa si care are laptisor de matca in compozitie, este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Si nu exagerez cand spun asta! Doar cine are fire albe de par si a trecut prin momentele care vin la pachet cu ele stie ce zic! 
Frustrarile nu sunt putine, va asigur, si au puterea de a-ti ucide toata bunadispozitia. Te stii cu fire albe si automat te teleportezi vreo 20 de ani in viitor. Te simti batrana si nasoala, desi nu esti! Oricat te-ai machia de frumos, parca nimic nu are nici un farmec! La ce bun acest ruj rosu pe buze daca am parul alb? Si te gandesti sa-ti iei pe tine cei mai rupti blugi si cele mai inalte sandale, dar la ce folos sa te imbraci ca o pustoaica sexy daca tu ai par alb. Ce sa mai... Genul asta de ganduri nu-ti dau pace!
Dar si cand le ascunzi... Pe ele, pe nenorocitele de fire albe... Parca ai stat o luna intreaga la SPA! Toata lumea e a ta! Nici nu mai conteaza ca seful ti-a intarziat salariul, ca X este in Maldive si tu in Bucurestiul sub zapada, ca Y si-a gasit sufletul pereche si al tau inca rataceste pe coclauri... Nimic nu mai conteaza! Tu esti megafericita ca NU mai ai fire albe, ca parul este saten inchis, este moale si stralucitor, ca poti sa te duci de bezmetica prin mall, de una singura si mai apoi sa imbraci rochia aia misto pe care nu credeai ca vei indrazni s-o porti vreodata si sa te dezlantui prin cine stie de club. Si sa te simti BINE. Tu cu tine, in pielea ta si cu parul tau ala saten inchis pe cap. Fara sa te simti ramolita si batrana si nasoala! :))

Pe scurt (not!) cam astea sunt motivele pentru care iubesc eu vopseaua semipermanenta cea fara amoniac de la L'Oreal! Ma ajuta sa fiu si mai fericita si bine cu mine! 

V-as sfatui, pe voi cele care tot amanati momentul vopsirii parului, desi simtiti primele simptome ale acestei transformari, sa nu va mai rapiti momente de fericire. Si nu exagerez cand spun asta! Stiu femei frustrate din cauza parului. 
Ba ca are o culoare socotita de ele "oribila", ba ca a inceput sa albeasca, ba ca este lipsit de stralucire. Ce va costa sa va indreptati un pic atentia spre voi? Putin curaj si poate doar 25 lei daca va cumparati o cutie de Casting Creme Gloss de pe emag sau in jur de 30 de lei, daca optati pentru supermarket.

Multe femei au acceptat provocarea #ZeroRegrete din partea L'Oreal. Le poti asculta marturiile aici, pe site-ul oficial al vopselei Casting Creme Gloss.
Sunt emotionante, va asigur! 
Mi-ar placea sa fii una dintre ele si sa zambesti cand iti privesti parul, sa-l mangai si sa-l iubesti! Sa incetezi a-l mai considera sursa frustrarilor tale! El iti oglindeste, cumva, sufletul cu toate experientele lui, dar tu ai puterea sa scoti la lumina partea frumoasa a ceea ce ai trait si sa pui in sertarul cel mai de jos emoticoanele cele triste! :)


PS: despre zambetul asta vorbesc!









Anonim spunea...

Nu obisnuiesc sa scriu comentarii, dar acest articol mi-a intrat la suflet, si nu din cauza vopselei :P felicitari :)

Unknown spunea...

vesnica problema a femeii: mereu nemultumita! Are parul cret, il vrea drept, il are matasos si fara volum, viseaza la bucle obraznice si ample. Oricum ar fi, tot nu e bine!

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search