Damian & Brothers va concerta, alaturi de invitati speciali, pe 31 martie, la Sala Palatului, incepand cu ora 20:00. Artistul a ales sa sarbatoreasca 10 ani de la infiintarea trupei, precum si ziua de nastere acolo unde se simte cel mai bine, pe scena, alaturi de muzicieni.
La 10 de la infiintare si la 7 ani de la ultimul concert, Damian & Brothers revine la Sala Palatului cu un show ce va oferi publicului oportunitatea de a asculta in varianta live cel mai recent album al artistului, Gypsy Rock.
Materialul include reinterpretari ale unor cantece celebre din repertoriul romanesc al secolului XX (Saraiman, In statie la Lizeanu, Mona, Constantine, Constantine, Cine a pus carciuma in drum etc.), amestecand instrumentele traditionale lautaresti cu elemente de rock si ritmuri de dubstep, reggae si gypsy blues.
Pentru ca Gypsy Rock a reprezentat un proiect aparte si inedit pentru Damian, primul de acest fel realizat in Romania, artistul si-a dorit sa il puna in scena alaturi de cei cu care a colaborat la realizarea acestuia intr-o zi speciala pentru el. 31 martie este ziua de nastere a lui Damian si o va sarbatori impreuna cu publicul sau, dar si colegii de scena, la Sala Palatului. Printre artistii care vor urca pe scena Salii Palatului alaturi de Damian si orchestra sa, se numara: Smiley, Grasu XXL, Lora, Alina Eremia, Cristina Balan, si multi altii.
“Damian & Brothers a fost si este cel mai frumos proiect din viata mea! La 10 ani de la infiintare, m-am gandit sa fac un album aniversar cu ajutorul tuturor artistilor prieteni care au inregistrat alaturi de noi pe Gypsy Rock. Asa ca va astept pe 31 martie, de ziua mea de nastere, sa sarbatorim 10 ani aniversari ai trupei Damian & Brothers! O sa fie nebunie mare, fratilor!”
Biletele pentru concertul Damian & Brothers de la Sala Palatului, din data de 31 martie 2017, sunt disponibile in reteaua Eventim, incepand cu 1 februarie, ora 11:00.
Preturile vor fi urmatoarele, in functie de categorii, acestora adaugandu-se taxele de ticketing :
Categoria I: 260 lei
Categoria II: 220 lei
Categoria III: 180 lei
Categoria IV: 120 lei
Categoria V: 85 lei
Trimiteți un comentariu