miercuri, 10 ianuarie 2018
Este abia 10 ianuarie si sunt deja obosita. Nu stiu daca fizic neaparat, dar ma preseaza senzatia ca trebuie sa fac ceva. Inca nu stiu ce, sper sa aflu curand. Am sfarsit anul 2017 si l-am inceput pe acesta nou ca voi toti, cu sentimentul ca am tras linie la tot ce a fost si ca am intors o foaie noua, curata, alba, pe care sa scriu noi povesti. Mai bine si mai frumos decat am facut-o in trecut. Insa, daca stau putin calma si reflectez la ceea ce am trait, nu stiu daca as face-o altfel. Stiu sigur ca fiecare experienta, indiferent cat de rea ne-ar parea, are rolul ei bine definit in viata, este o piesa foarte importanta a puzzle-ului si tabloul final n-ar arata la fel fara ea. Daca as vrea sa schimb ceva deja consumat? NU! As vrea, in schimb, sa pot pricepe rostul a ceea ce a fost pentru a primi mai bine darurile prezentului, pentru a ma bucura de ceea ce este si ceea ce va fi.
In 2017 a fost frumos. Frumos si pentru faptul ca n-a fost urat, dar si pentru frumosul in sine. Am trait cateva experiente care mi-au imbogatit sufletul, mi-au bucurat spiritul si, implicit, mi-au imbunatatit aspectul fizic.
Am zambit mult si am ras si mai mult.
Am calatorit nu la fel de mult si de departe precum imi doresc, insa nici nu stiu daca m-as putea declara vreodata multumita de asta. Ador atat de mult drumul, calatoria, noul, incat as vrea sa impachetez din nou bagajul si a doua zi dupa ce as reveni acasa de la capatul pamantului.
Daca in 2016 am ajuns in Zakynthos si Tenerife, ca si destinatii noi (iar mi-am amintit ca nu v-am povestit despre ele), in 2017 a fost despre Parga, Hamburg, Roma. Si despre Balcic, Veliko Tarnovo, Sinaia my love, Vama Veche (pentru prima data!) si alte locatii de pe litoralul romanesc. Sigur, n-au fost Maldive, Thailanda sau alte locatii exotice, insa asta-i una dintre marile greseli pe care le fac si sper cat mai rar anul asta - ma raportez la ceea ce nu am facut, in loc sa apreciez ceea ce am facut. Anyways, am cam stat ceva pe drumuri anul trecut si nu atat cele fizice, intre locatiile mai sus amintite, ci si pe drumurile spre mine. Am incercat sa ma caut si sa ma regasesc, sa inteleg ce-i cu mine, ce caut, ce am gasit, ce mai am de cautat si de gasit. Am facut multi pasi, si la propriu si la figurat.
In anul care a trecut cred ca am mers pe jos cel mai mult din toata viata mea. Am constatat cu ocazua asta ca mersul pe jos, uneori de una singura, este o reala terapie pentru mine. Imi place sa fiu cu mine, ma linistesc gandurile despre tot si toate, ma relaxeaza planurile pe care mi le fac si discutiile cu mine. Drumul acesta pe care il strabat fizic este, in marea lui parte, unul catre mine. Este ca o meditatie, ca o calatorie in mintea mea, un drum spre suflet, in strafundul spiritului meu pentru a ma gasi si scoate la lumina. Pentru a-mi fi mai usoara acomodarea, am deschis fereatras dupa fereastra si am lasat lumina sa patrunda pana acolo jos, spre mine. Initial m-au durut ochii si am simtit nevoia sa mi-i acopar, dar mai apoi a fost bine si am simtit cum lumina ma incalzeste si ma ajuta sa vad mai clar drumul spre afara.
In anul care abia s-a incheiat am invatat sa ma iubesc mai mult, iar asta nu inseamna nicidecum ciupirea ambilor obraji, asa cum faceau matusile in copilarie si zambete in oglinda - "vai, cat te iubesc!". Nu! Am invatat sa curat spatiul din jurul meu de oameni toxici si activitati care nu ma faceau fericita, am invatat sa ma detasez de energiile urate ale altora, sa-i ascult, dar sa nu-mi mai iau pe umeri povara tristetilor lor. Am inteles ca este nevoie sa-mi vreau eu binele inainte de toate, mie insami, si sa constientitez darurile mai intai fizice si mai apoi de ordin sufletesc si spiritual cu care sunt inzestrata.
Am invatat ca trandafirii miros frumos, dar ca au si spini daca nu te apropii cu atentie. Dar fiind atat de fragili, au nevoie de protectie. Altfel, maini deloc prietenoase i-ar putea rupe usor. Insa, atunci cand mirosi cu grija florile cele delicate, fara sa le bruschezi, te invaluie in parfumul lor, fara a-ti face rau.
Am inteles ca este autodistrugere compararea permanenta si raportarea la valorile altora, atata timp cat suntem indivizi de sine statatori, fiecare cu valoare si frumusete proprie. Misiunea mea pe lumea asta nu este misiunea ta, dupa cum nici a ta nu este a mea. Drumul meu este al meu si da, pot trage cu ochiul la poteca ta, dar am de parcurs calea mea, chiar daca uneori este cu pietris, bolovani si gropi.
Drumul greu este cel care ma face mai puternica, mai hotarata sa razbesc, mai increzatoare in propriile forte, imi tabaceste talpile, asa incat sa nu ma mai raneasca orice pietricica.
Am cunoscut oameni frumosi in 2017. Si urati. Dar mai mult frumosi. Uratii s-au evaporat singuri din jurul meu pentru ca da, karma is a bitch, pentru ca atragi ceea ce esti dupa cum si respingi ceea ce nu esti. Oamenii care mi-au facut rau, fara ca vreodata sa-i deranjez cu un fir de gand, au disparut. Am stiut intotdeauna ca am o armata de ingeri pazitori, ca Acolo Sus multe suflete au grija de mine, ca Universul este ca o oglinda, insa anul asta mi-au fost dovedite cel mai mult toate astea.
Oamenii cei frumosi au sters toate urmele uratilor, au pansat ranile si au mangaiat pentru o vindecare mai rapida.
Si asa a fost!
Am tras aer in piept, am suspinat, am ridicat capul si m-am ridicat. Si am inteles ca eu sunt singura responsabila pentru fericirea mea. Nimeni nu-mi este dator cu nimic. Si atunci am inteles ca este datoria mea sa-mi fac bine si frumos si curat in suflet si mai departe sa inlocuiesc lacrimile cu zambete. Si asa a fost!
Cine crede in coincidente si are impresia ca traim intamplari se inseala amarnic. Nimic, dar nimic nu este degeaba. Tot ceea ce traim, simtim, iubim si plangem este atent planificat, studiat la secunda, taiat la milimetru, asa incat sa se potriveasca perfect in acest puzzle perfect pe care il numim viata.
Am inteles, (si) in 2017, ca prietenii sunt unul dintre cele mai de pret daruri pe care le poti primi in viata. Sa ai alaturi un umar pe care sa plangi si brate pe care sa le imbratisezi sunt, poate, unele dintre cele mai nepretuite averi ale unui om. Si nu le vezi importanta decat atunci cand nu le ai.
Iubirea-i fascinanta si ea! Dar stiti deja.
Am auzit, in treacat, intr-o emisiune tv o doamna care spunea ce exercitiu minunat si benefic este acela de a te privi in oglinda si a-ti spune, "Sunt LUMINA. Sunt FERICIRE. Sunt BUCURIE". Stiti ce am simtit cand am spus prima data asta? Mi s-au umplut ochii de lacrimi. Nu stiu ce anume au declansat in sufletul meu aceste vorbe, insa mi-au siroit lacrimile pe obraz. Iar mai apoi mi-a venit sa spun cele de mai sus pe strada, intr-una dintre plimbarile mele. Era seara, tarziu, eram pe o strada frumoasa, luminata de podoabele acelea de Craciun, si am plans din nou. Nu de tristete, nu de amaraciune. Ci de bucurie. Am simtit o bucurie imensa cum ma invaluie din talpi si pana in crestet. Si mi s-a facut cald. Mi-am dat jos manusile, mi-am desfacut fularul si am simtit sa trag aer in piept, timp in care imi siroiau lacrimile.
Anul trecut am vazut, mai mult ca niciodata, frumosul din tot ce ma reprezinta. Am simtit bucurie pura, d-aia pana in adancul sufletului, la cele mai banale, poate, lucruri din jur, pe care le-am avut dintotdeauna aproape, dar le vedeam altfel. In primavara, cand am iesit din bloc si am traversat o alee pe sub niste pomi infloriti care se scuturau ca intr-o ninsoare alba, iar printre crengi treceau raze de soare, am avut un feeling ca sunt in Paradis. Am stat cateva secunde pe loc si am constientizat frumusetea a ceea ce traiam atunci, in acele momente si m-am simtit binecuvantata.
O zambila de pe birou e o minune, un aer proaspat respirat in varf de munte este o minune, zborul printre nori e o minune, atingerea cu bine a pamantului este o minune, un val turcoaz care sa-ti acopere gleznele la asfintit este o minune, imbratisarea stransa a unui om abia intalnit este o minune, o mangaiere fina pe obraz este nu doar un gest de o tandrete fara seaman, ci si o minune. O plimbare cu barca, la miezul noptii , in liniste deplina, cu ochii spre stele este o minune. Indeplinirea unei dorinte arzatoare este o minune, un masaj delicat al talpilor cand simti ca nu mai poti merge un milimetru este o minune. Am colectionat atat de multe minuni in anul care a trecut!
Sunt atat de recunoscatoare sa fi trait atat de multe momente breathtaking, incat simt nevoia sa multumesc zilnic pentru ele!
Pentru ce ma rog in 2018? Nu cer nimic, vreau doar sa am intelepciunea de a ma bucura de darurile pe care le primesc fara sa le cer, de a-mi invata lectiile si de a iubi tot ce mi se ofera sa traiesc! Amin!
Ce frumos ai scris!!! M-ai emotionat teribil!Tu esti o MINUNE si ma bucur ca am avut sansa nesperata sa te cunosc. Ti-am mai spus, cand te citeam din Timisoara nu visam sa te cunosc vreodata si uite, nestiute sunt cele ce urmeaza sa ni se intample si da, toate, absolut toate au un rost! Te pup si sper sa ai parte de cele mai frumoase experiente in anul acesta si in toti cei care vor veni!
Multumeeeeeeeeesc! Ma onoreaza mesajul tau! Te imbratisez cu drag si iti multumesc pentru tot! <3
Trimiteți un comentariu