joi, 22 martie 2018

5 concerte la care aș merge în primăvara asta + o dorință împlinită


Recent am bifat inca o dorinta de pe #MyBucketList, in sensul ca l-am ascultat live pe Nikos Vertis la Sala Palatului si nu doar ca am fost in extaz vreo 3 ore din aceasta pricina, dar l-am si atins pe om si, implicit, pozat cu el. Cand ascultam eu pe repeat "Thelo na me nioseis" si "An eisai ena asteri", imi faceam planul ca daca il voi intalni vreodata in carne si oase o sa-l imbratisez - cu tot cu lacrimi in ochi, de drag ce-mi e!- si o sa strig din toti plamanii "S'Agapo!!!!". "Te iubesc", adica, in limba locurilor pe care le iubesc atat de mult. Ei, ce sa vezi, l-am intalnit si l-am imbratisat. Chiar si pupat pe obraz. N-am urlat teiubesc-ul. Nu era imprejurarea de asa natura, insa omul a fost foarte misto. Mi-a acceptat imbratisarea, am si facut doua poze si am schimbat si cateva vorbe. Daca as fi putut decide, mai ramaneam vreo ora la palavre sau chiar pana la rasarit, al 99-lea chiar, dar n-a fost sa fie! 😀 Anyways, sunt foarte fericita ca l-am ascultat live, concertul a fost de exceptie si nici nu ma gandesc sa lipsesc la urmatorul, ceea ce va recomand si voua!  💓


Nu e foarte reusita poza, dar ca idee! :D
Acum, ca Nikos Vertis figureaza cu o bifa rosie pe bucket list, mi s-a deschis apetitul pentru concerte si am gasit cateva la care vreau neaparat sa ajung! So:

1. Holograf în concert la Berăria H - joi, 29 martie

Ce primavara e aia fara "Să nu-mi iei niciodată dragostea", "Ți-am dat un inel", "Primavara incepe cu tine" sau orice alta piesa a trupei mele de suflet, al carei CD vechi si de demult l-am tocit ascultandu-l de sute de ori. Iubesc Holograf de ieri si pe vecie, iar vocea lui Bitman e una dintre cele mai misto din Univers. Si da, imi dau lacrimile instantaneu la primele acorduri ale piesei "Sa nu-mi iei niciodata dragostea!".

Detalii despre preturi gasiti pe site-ul Berariei H, aici.


2. Seară Grecească: Ionuț Galani & Ansamblul Asteria - Beraria H, 30 martie

Il ador pe Ionut Galani si cel mai mult sport in viata mea, fie ca a fost jogging, aerobic, fitness sau zumba, pe muzica lui s-a intamplat. Toata vara trecuta am facut abdomene pe "Opa nina nina nai" si "Pios pios". Nu-l iubesc la fel de mult ca pe Nikos, dar imi ziceam demult, ca nici nu ma gandesc sa ma marit vreodata daca nu-mi canta Galani muzica greceasca la nunta. Haha. Nu l-am ascultat niciodata live si da, este una dintre dorintele mele mari. 

Detalii AICI.  


3. Delia cântă în Orașul cu Chef de Viață - Beraria H, pe 3 si 4 aprilie

Am ascultat-o pe Delia la Sala Palatului si la cateva evenimente private si este genul de artist pe care trebuie sa-l ai in fata ochilor cel putin o data in viata. Este absolut minunata si mi-ar placea sa o revad si in primavara asta.
Detalii despre concertele ei, AICI.

4. Greek 4U Live Band - Seară Grecească - la Beraria H, pe 6 aprilie


Eu cand aud de muzica greceasca, odata imi intind antenele! Nu stiu formatia Greek 4U, recunosc, dar mi-e suficient sa stiu ce canta pentru a-mi rezerva un bilet.
Va las mai jos un teaser pentru ceea ce se intampla la Beraria H, la concertele lor! 

Detalii despre bilete, AICI
5. 3 Sud Est - "Epic" - Turneu Chapter 2 @Berăria H 
Nu cred ca 3 Sud Est mai are nevoie de vreo prezentare si nici vreo justificare a mea de ce vreau sa fiu la Beraria H pe 13 aprilie. Adolescenta mea, poate si a voastra, suna a 3 Sud Est, noptile de discoteca la mare suna a 3 Sud Est... Da, Amintirile ma chinuiesc si tare mult mi-ar placea sa retraiesc, cu sufletul de acum, amintirile de atunci. 
Detalii despre concert, AICI.  


Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search