vineri, 13 aprilie 2018
LEVI'S® dă startul distracției și te pregătește pentru cele mai cool festivaluri de muzică ale anului. Soarele devine din ce în ce mai puternic, iar odată cu el iubitorii de concerte încep să dea muzica tot mai tare. Vibe-ul relaxat și stilul lipsit de griji, pot însemna doar un lucru: sezonul nostru preferat, cel al festivalurilor, este aproape.
Prima oprire a anului va fi în deșertul Californian, acolo unde, în fiecare an, are loc festivalul Coachella. Coachella este unul dintre cele mai mari și râvnite festivaluri de muzică din lume. Încă din 1993, timp de 10 zile, acest festival este gazda oficială a celor mai în vogă artiști ai momentului și a celor mai mari iubitori de distracție și libertate. Totodată, când spui Coachella nu spui doar festival și experiența unică, ci mai ales stil. Participanții sunt în elementul lor și nu se sfiesc să arate asta prin ținute cât mai spectaculoase și în același timp originale.
Pentru o astfel de ocazie LEVI'S® îți pune la dispoziție o gamă variată de produse, pentru gusturile oricărui iubitor de festival. Sfera denimului este acaparată de clasicul 501 în varianta până la genunchi, culori deschise și imprimeuri de vară. Tricourile au influențe exotice și croieli relaxate, care îți permit să ridici o mână în aer pentru trupa preferată.
Nu merg la festivalul Coachella, dar iubesc LEVIS de foarte multi ani, iar pasiunea pentru acest brand mi-a fost insuflata de tata, adorator fara de pereche al jeansilor Levis. Imi amintesc ca imi spunea, prin copilaria, cand eu nici nu stiam ca exista mai multe tipuri de jeans si, evident, nu vedeam vreo diferenta intre blugi, ca "exista blugi Levis si atat; ceilalti sunt doar niste pantaloni oarecare buni pentru terfelit pe la pescuit sau gradinarit". :)))
Inainte de Paste, l-am surprins trebaluind prin casa si il intreb amuzata: "Tu ce faci, domne, pui parchet in blugi Levis?", la care el imi replica: "Evident, trebuie sa ma simt bine cand muncesc!" :))) Iar geaca din jeans Levis, una dintre cele multe, ii este aproape a doua piele. Nu-l convingi sa o schimbe pe altceva sub nici o forma. Ah, ba da, in noaptea de Inviere, la biserica, si-a pus sacou. :))
Anyways, am si eu vreo trei sau patru perechi de jeansi si abia astept sa le vina randul la purtat. Dupa mine, i-as imbraca numai pe ei pentru ca ma imbraca cel mai bine, insa n-as vrea sa creada oamenii ca nu mai am si alte haine! Hahaha. Nu degeaba rezista pe piata din 1873 incoace! Au croiala perfecta, evidentiaza perfect picioarele, talia, de posterior nu mai spun. Nicicand n-am colectionat mai multe claxoane decat in ziua in care port jeansii Levis! :))
So, have fun in vara asta si fiti sexy in jeansii Levis! Imbracati o data o pereche, daca nu ati facut-o pana acum, si veti vedea pe trupusorul vostru despre ce vorbesc!
PS: nu, nu sunt eu in pozele de mai sus, eu arat si mai bine (#not :))), dar asa cat sa va faceti o idee! :)))
Trimiteți un comentariu