marți, 19 iunie 2018

Undă verde la SALATE. Și bruschete!




Nutriționiștii sunt de comun acord că unul dintre cele mai sănătoase și mai simple obiceiuri alimentare pe care le putem adopta în această perioadă a anului este consumul zilnic al salatei. Vara deschide pofta adevărată de salate delicioase, aducându-ne pe masă o mare diversitate de legume. În plus, doar acum putem găsi la discreție și din abundență legume proaspete de grădină, hrănitoare și cu gust inconfundabil. Pe langa salata de ton de care am devenit dependenta, dar si cea de rosii, doar cu ulei de masline, otet balsamic si busuioc verde (plus/minus doi catei de usturoi tocati marunt), eu am mai devenit dependenta, in vara asta, de bruschetele cu rosii si de cele cu crema de branza si somon afumat.

O salată ne poate asigura la o masă consumul mai multor porții de fructe și legume și este sursa unei game variate de vitamine, antioxidanți și nutrienți benefici. Pregătirea unei salate nu ne ia mai mult de 5 minute, partea cea mai bună fiind că o putem face combinând legumele dorite și adăugând uleiul de măsline preferat, atât de hrănitor pentru organism.

Sănătate și plăcere adunate într-o farfurie: textura îmbietoare, aromele proaspete și culorile vii ne incită toate simțurile, iar senzația răcoroasă în zilele caniculare este neprețuită. Colorate și creativ preparate, salatele pot deveni și preferatele de zi cu zi ale copii, asigurându-le porția necesară de vitamine și minerale. Pentru a le face și mai apetisante, părinții pot adăuga în salate și fructe de sezon sau pot cere ajutorul celor mici pentru a le prepara – nu există limite când prepari o salată delicioasă. Datorită beneficilor aduse sănătății, aportului mare de vitamine și caloriilor puține, putem mânca salate în voie. Cu cât mai des, cu atât mai bine pentru sănătate și siluetă!

De ce sa alegi uleiul de masline


Cel mai bun mod de a avea suficiente vitamine este adoptarea unei diete echilibrate, cu o mare varietate de alimente. Uleiul de măsline extra virgin este cea mai bună alegere pentru asezonarea salatelor, grăsimile mononesaturate pe care le conține asigurând absorbția eficientă de nutrienți, carotenoizi, vitamine, pigmenți și antioxidanti din legume și fructe. 


  • Monini propune uleiul de masline extra virgin Monini Classico pentru prepararea salatelor preferate. Ulei de măsline extra ­virgin renumit pentru aroma sa con­secventă, Monini Classico este recomandat pentru o mare varietate de utilizări în care completează și asezonează orice fel de mâncare, fiind indicat pentru orice tip de sosuri, fripturi ori garnituri.
  • Monini Delicato cu aroma sa fină și suavă este varianta alternativă recomandată de specialiștii în gastronomie celor care nu sunt obișnuiți cu gustul pronunțat al uleiului de măsline extra virgin. În bucătărie este un ideal și versatil dress­ing, fiind utilizat la legume, fie ele fierte sau crude, la sosuri, supe, fripturi și salate. Monini GranFruttato oferă un gust distinct, picant, datorat conținutului bogat de polifenoli și anti­oxidanti, cărora medicina modernă le atribuie un rol fundamental în apararea organismului împotriva îmbătrânirii celulelor. Se recomandă uti­lizarea sa în stare proaspată pe bruschete, salate și legume fierte.
  • Monini Aromatizzatti este uleiul de măsline extra virgin Monini îmbogățit cu arome și ierburi mediteraneene. Cea mai la îndemână modalitate de a redescoperi cele mai autentice și tradiționale arome ale bucătăriei italiene, într-o formulă nouă, gustoasă și ușor de utilizat.
Monini, o alegere savuroasă și sănătoasă!
www.monini.ro
www.facebook.com/MoniniRomania


Summer TIP & TRICKS

Ce mananc eu zilele astea

  •  Salata de rosii cu usturoi: de fapt, este un fel de bruscheta, dar fara paine. Haha. Asadar, se iau rosiile coapte si gustoase, se taie felii, se stropesc cu ulei de masline (original sau aromat; mie imi place foarte mult Monini cel cu aroma de busuioc), otet balsamic, sare, piper. Adaug usturoi taiat foarte fin, in cantitate pe care o reglez in functie de pofta zilei cu pricina si busuioc - de preferinta verde, care-i infinit mai aromat si mai dumnezeu-pe-pamant. Si da, mananc salata asta cu paine neagra, cu seminte. Ce sa fac, un viciu trebuie sa am si eu, iar ala-i painea! 
  • Salata de ton: verzituri (salata verde, rucola, baby spanac, etc), o conserva de ton in ulei de maslina (sau de care va place), porumb de la conserva (cat si de care va place), ceapa verde taiata feliute subtiri, rosii, sare, piper, ulei de masline, zeama de lamaie.  Uneori pun si o mana de amestec de seminte (de la Solaris am diverse feluri: floarea soarelui, dovleac, in, chia, etc). Da, tot cu paine o mananc, de data asta - prajita!
  • Bruschete cu rosii: nu-mi plac cu paine prajita in prajitor, ci coapta in tigaie de teflon sau in cuptor. De regula o fac in teflon, ca-i mai rapida treaba. Asadar: se iau feliile de paine (neagra, cu seminte - a mea), se pun in tigaia de teflon, se stropesc cu ulei de masline si se intorc pe ambele parti pana cand se rumenesc si, implicit, devin crocante si super delicioase. Separat toc rosiile cubulete, le amestec cu usturoi tocat marunt si busuioc verde, iar acest amestec il pun pe feliile de paine coapta. Sare, piper si fulgi de chilli deasupra si pofta buna! 
  •  Bruschete cu branza si somon: nu sunt vreo filosofie, dar e o combinatie delicioasa si rapida. Astfel: paine coapta ca mai sus, unsa cu crema de branza (mie imi place Philadelphia) si pus somon afumat deasupra. Plus piper, putina zeama de lamaie si fulgi de chilli. Un DELICIU!
  • Salata de avocado: Avocado copt pasat cu furculita, amestecat cu rosii taiate marunte si ceapa sau usturoi, depinde de pofta zilei, uneori si cu putin parmezan sau/si mozarella. Toata treaba asta merge si ea pe painea coapta ca-n reteta de mai sus. Da, stiu, sunt fan paine cum n-ati mai intalnit! Iar ca sa fie salata salată, nu pasati avocado, ci il taiati feliute subtiri, sa arate mai bine. Mentineti amestecul de mai sus si eventual il puneti peste cateva frunze de salata verde sau/si baby spanac. Completati cu putin ulei de masline, zeama de lamaie si ce condimente va mai plac. Super super delicioasa treaba!
 

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search