miercuri, 17 octombrie 2018

Vă invit să sărbătorim împreună noul look al Centrului Comercial Drumul Taberelor!


La început de vară, treceam în revistă amintirile mele legate de anii petrecuţi în Drumul Taberei, despre care vă spuneam că este „acasa” mea cu parfum de tei, un loc drag din care nu mă văd plecată vreodată, cât timp voi locui în acest oraş. Chiar am ajuns, zilele trecute, într-o zonă situată la polul opus al oraşului şi poate sunt de vină schimbarea de anotimp, fazele Lunii, Mercur retrograd, un nu-ştiu-ce pe care nu-l pot identifica, însă abia aşteptam să ajung în „zona mea”. Mi-e drag Parcul Moghiroș în care alerg de trei ori pe săptămână şi uneori în weekend, devreme de tot, când este linişte şi perfect liber, ador contrastul dintre verdele crud al gazonului din parc și galbenul frunzelor copacilor, piaţa în care am, de mulţi ani, furnizori preferaţi magazinele din zonă, iar în Centrul Comercial Drumul Taberelor, despre a cărui redenumire vă povesteam în iunie, mă simt atât de relaxată, încât uit să mai plec atunci când am chef de cumpărături. 
Centrul are un look nou, unii dintre voi poate deja ați descoperit acest lucru și îmi face plăcere să vă anunț că, începând cu 20 octombrie şi până pe 8 decembrie, sâmbătă de sâmbătă vor avea loc aici evenimente speciale, petreceri cu muzică, vedete, ateliere creative pentru cei mici, spectacole de improvizație și multe alte surprize despre care aflați accesând site-ul și pagina de Facebook ale Centrului Comercial Drumul Taberelor. 



Îl veți cunoaște și pe Vlad Buliga, micuțul care este imaginea Drumul Taberelor! Este un băiat de 8 ani care își trăiește copilăria în cartier și face parte din a patra generație de oameni care locuiesc aici. Vlad merge la baschet de un an și jumătate, iar cel mai mult îi place să se joace cu gașca de la bloc de-a v-ați ascunselea și să se plimbe cu trotineta. Se cațără adeseori pe piramida de escaladă din Parcul Moghioroș (loc la care eu mă uit mereu cu jind pentru că mi-aș dori să mă alătur celor mici, de câte ori am drum prin parc) și îi place să exploreze străduțele dintre blocuri cu mama și fratele lui. 


Eu voi fi acolo sâmbăta aceasta mi-ar plăcea să ne întâlnim! Iar cu unii dintre voi să mă revăd pentru că am avut ocazia să ne cunoaştem la evenimentele trecute din Drumul Taberelor şi-mi amintesc cu drag atelierul de gătit din vară. Vă povesteam despre întâlnirea emoţionantă cu acele bunici care mi-au oferit din desertul delicios cu nucă de cocos şi banane pregătit de ele în zona de Food a centrului comercial şi ale căror mângâieri calde, pe frunte, într-un moment în care, fizic, mă simţeam foarte rău, mi-au făcut un dor nebun de a lua prânzul de duminică alături de ai mei.  



Minunată ideea de a strânge laolaltă oameni care simt la fel şi gândesc la fel, întocmai ca în acel cântec, şi care altfel n-ar fi reuşit, poate, să se cunoască. Şi să vă spun un secret: câteva zile mai târziu m-am revăzut în parc cu doamnele de mai sus. Ele m-au recunoscut şi m-au întrebat dacă mă simt mai bine. Recunosc că le-am căutat câteva secunde prin memorie, însă am zâmbit larg când m-au întrebat dacă nu cumva chiar desertul lor cu cocos m-a pus pe picioare! :)



Dacă tot umblu prin sertarul cu amintiri, mă bucură şi acum distracţia care a fost şi pe 1 iunie, aici, la noi în Drumul Taberelor. "1.000 de copii, 1.000 de desene, 1.000 de premii delicioase la noul Food Court al comunităţii" s-a chemat evenimentul dedicat piticilor din cartier. În perioada 1 - 2 iunie, în centrul comercial au avut loc activităţi dedicate celor mici și mari: jocurile copilăriei, ateliere de reciclare creativă, spectacole de magie, dansuri de breakdance, balet și dans pe role susţinut de elevii Școlii de Dans Dia Dance precum și spectacolul „Unde a dispărut chitara magică”.

Partea frumoasă este că urmează multe alte evenimente fantastice în Drumul Taberelor şi puteţi urmări calendarul lor pe site-ul centrului comercial - https://drumultaberelor.ro/ro/evenimente/news, dar şi și pe pagina de Facebook - https://www.facebook.com/DrumulTaberelor/ .

Vom planta împreună semințe de bine și frumos în cartierul Drumul Taberei – un cartier cu sentiment!

Vă reamintesc faptul că redenumirea Centrului Comercial Auchan în „Drumul Taberelor” a fost stabilită împreună cu cei care locuiesc în această zonă şi merge pe ideea că oameni din diferite tabere, de vârste diferite se strâng sub acelaşi acoperiş, care le oferă şansa de a petrece timp de calitate chiar în zona în care locuiesc, fentând astfel traficul nebun din Capitală, dar și pentru a desfășura diferite acțiuni sociale și care privesc nevoile cartierului. Taberele sunt la fel de numeroase și diverse ca și pasiunile locuitorilor cartierului. De la tabăra celor care doresc schimbarea în bine sau a celor pasionați de pictură, centrul comercial Drumul Taberelor își propune să ofere posibilitatea formării unei comunități care cuprinde toate aceste tabere și pasiunile lor.

Pentru că omul sfințește locul, așa cum știm cu toții, Drumul Taberelor este, fără doar și poate, un simbol al oamenilor buni și frumoși pe care eu i-am întâlnit în acest cartier, în cei opt ani (and counting) de când le sunt vecină. 


Pe lângă acest nou nume al „centrului de împrietenire al oamenilor din Drumul Taberei” este şi logo-ul centrului comercial „Drumul Taberelor”, care este chiar harta cartierului Drumul Taberei, reinterpretată, iar fiecare dintre culorile sale reprezintă harta cartierului Drumul Taberei, exprimând diversitatea comunităților, reprezentate prin zone de culori diferite, vii şi pline de energie. Zonele diferite se unesc şi se întâlnesc la îmbinarea arterelor principale, şi transmit într-un mod relaxat şi vesel ideea de conexiune, de împreună.

După ce iau micul dejun în Drumul Taberelor, îmi cumpăr o cafea cu lapte şi rătăcesc pe aceleaşi străduţe din cartier, pe care le văd de mulţi ani încoace, dar care îmi oferă de fiecare dată o altă poveste.

Anonim spunea...

Super, ne vedem acolo.

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search