vineri, 29 mai 2020

5 branduri de geluri de duș pe care le-am găsit doar pe NOTINO


Dacă m-ar întreba cineva rapid, la ora două noaptea, abia trezită din somn, care sunt trei dintre cele mai mari pasiuni ale mele, în mod sigur aș numi: să stau la soare, să alerg și să fac duș. Dacă aș avea timp și nu mi-ar fi teamă că-mi distrug pielea, aș face 30 de dușuri pe zi! Nimic nu mă relaxează mai mult decât apa care îmi curge pe piele, fierbinte cum îmi place mie, în aburii ăia parfumați care se formează în baie.

Am folosit sute de geluri de duș de-a lungul timpului, sunt sigură că și voi. Am testat tot ce e prin magazine și cum văd că apare o aromă nouă, cum o pun în coș. Nu-mi place să merg în magazine în perioada asta, stresul este prea mare și n-am chef să mi-l asum. Aștept să treacă totul și să mă pot uita în liniște la tot ce vreau să-mi cumpăr, fără să simt presiune din partea angajaților magazinelor, celorlalți clienți sau anxietății mele.
Pentru că mă aflu la țară, unde oferta de cosmetice este foarte redusă și am rămas fără geluri de duș (placasem inițial pentru 2 zile și sunt deja de o lună aici), cea mai bună variantă este shopping-ul online.

Nu am cumpărat niciodată până acum cosmetice online decât de pe Notino.ro. Și am mai multe motive pentru care fac asta: produsele sunt originale (am testat de toate, de la creme și serumuri la șampoane și parfumuri, n-am avut absolut nici o problemă!), sunt foarte serioși și comunică exemplar cu clienții, comanda vine rapid și nu în ultimul rând, găsesc branduri pe care nu le-am văzut în altă parte.

Multe dintre noi asociem NOTINO cu parfumurile, dar sunt atât de muuuulte alte produse mișto aici. Tot ce vrei și ce nu vrei. Ultima dată mi-am luat un parfum Tom Ford, acum vreau să dau o comandă cu geluri de duș. 

Să vă arăt și vouă ce mi-a atras atenția:




1. Brandul Green Pharmacy face parte din portofoliul companiei Elfa Pharm Polska, axată pe producția și vânzarea unor produse cosmetice de calitate superioară.
Oferta Green Pharmacy cuprinde, în prezent, zeci de produse destinate îngrijirii corpului (inclusiv a părților intime), părului și feței. Toate folosesc puterea de vindecare a plantelor - în compoziția lor pot fi găsite, de exemplu, extracte de cimbru, de hamei, de aloe vera și de mentă.
Gelurile de duș, șampoanele, săpunurile și celelalte produse ale brandului Green Pharmacy nu conțin parabeni sau alte substanțe potențial dăunătoare și nu sunt testate pe animale.

Mi-am ales trei geluri de duș care cred că miros tare bine și sunt ieftine, 25 lei pentru 500 ml: cu iasomie, cu Shea și cafea și cu ulei de Argan și smochine.

Am ales, dacă tot citeam despre brandul acesta nou pentru mine, și două geluri pentru igiena intimă, care mi se par super interesante: Sage & Allantoin cu acțiune calmantă și Chamomile & Allantoin pentru pielea sensibilă.




2. De la Bohemia Gifts & Cosmetics m-au atras maxim aceste seturi cadou! Primul rând conține gel de duș și sare de baie și costă câte 65 de lei, iar al doilea - gel de duș, șampon și săpun solid și costă câte 76 de lei.
Acesta este un brand din Cehia, care folosește extracte din plante și uleiuri naturale.
Dacă vi se par interesante etichetele, aflați că ele sunt pictate de artista Iva Hüttnerová, de altfel și actriță cunoscută în Cehia.


Sunt foarte curioasă și în privința acestor două pachete extrem de interesante. Fac parte din alta colecție a brandului Botanica Bohemia, însă cu aceleași ingrediente naturale și arome inedite. Astfel, dacă despre primul set v-ați prins că este cu lavandă, cel din urmă conține extracte din hamei și cereale, care au proprietăți antiseptice și hidratante.




3. Bettina Barty este un alt brand de geluri de duș care mi-a atras atenția și când am văzut combinația vanilie și mandarine, respectiv vanilie și lime, n-am mai stat pe gânduri. Cred că miros senzațional, a prăjitură, după cum le zice și numele.
Tipice pentru acest brand sunt atât aromele intense și inedite, cât și designul adesea amuzant, care va arăta cool în baie. Costă 25 de lei un gel de duș de 500 ml. Au și creme de corp, unt pentru corp și alte minuni de la brandul ăsta pe Notino.

4. Îmi plac cosmeticele fructate, așa că nu puteam ocoli brandul Energie Fruit. Mi-a atras atenția ambalajul vesel al produselor, apoi am citit eticheta: 0% parabeni, 0% silicon, PH neutru, testat dermatologic și fabricat în Provence.
Mi-am luat două: cu cocos și Monoi și ulei de macadamia. Acestea două costă acum 18 lei / 500 ml.


 5. Istoria brandului francez Roger & Gallet dateaza inca din secolul al 18-lea, cand parfumierul Jean-Marie Farina a creat legendara apa de colonie Extra Vielle, folosita chiar de insusi Napoleon I. Bonaparte.
Roger & Gallet este lider in asa-numita aromatologie - stiinta care se ocupa cu influenta aromei asupra comportamentului uman. Produsele contin uleiuri esentiale naturale derivate din plante rare. O atentie deosebita trebuie acordata si ambalajelor elegante si distincte, care amintesc de epoca Art Deco.
Preparatele Roger & Gallet sunt supuse unor teste dermatologice si sunt recomandate persoanelor cu pielea sensibila. Nu veti gasi in compozitia lor silicon, parabeni sau coloranti artificiali. Apele de toalete sunt, de obicei, inspirate de gradinile lumii.

Mi-au atras atenția gelurile de duș reviforante Roger & Gallet Fleur d'Osmanthus, Cédrat și Gingembre! 
Găsiți pe NOTINO o mulțime de produse ale acestui super brand, de la ape de toaletă și loțiuni pentru corp și până la săpunuri solide și creme pentru mâini, toate în arome încântătoare.

Când îmi va ajunge comanda vi le arăt pe toate pe Instagram! 💓






Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search