Zâmbetul este primul element al frumuseții. Ne place să zâmbim, ba chiar să râdem cu toți dinții, dar trebuie să ne și permitem acest gest frumos. Un gest care ține de multe ori locul cuvintelor.
În acest sens, tehnica ne vine în ajutor, iar fațetele dentare sunt un mod rapid și minim invaziv de a obține un zâmbet frumos. Cosmetica dentară se bazează pe utilizarea diferitelor tipuri de restaurări ceramice care sunt lipite de suprafața dinților pentru a spori frumusețea zâmbetului .
Ce are zirconiul atât de special? De ce și cui recomandă specialistul o fațetă din zirconiu
„Zirconiul reprezintă cea mai bună alegere pentru fațetele dentare, deoarece este cel mai rezistent material, precum și 100% biocompatibil. Este cel mai durabil și deosebit de potrivit pentru molari, dinți care exercită cea mai mare presiune în timpul mestecării. ”, aflăm de la dr. implantolog Lorelai Nassar.
Experiențele de până acum au arătat că zirconiul este foarte bine acceptat de gingie, de aceea este indicat pacienților cu probleme parodontale.
„Alegerea zirconiului este o evoluție clară în cadrul tratamentului dentar, diferența de preț fiind oglindită de calitatea acestor lucrări, iar timpul de executare este mai scurt. Zirconiul este un metal care a câștigat teren în sfera stomatologiei moderne datorită proprietăților lui de a fi inert chimic și biologic în cavitatea bucală, datorită culorii lui albe ce poate imita foarte bine culoarea naturală a dinților și datorită durității sale, care oferă rezistență mecanică. În plus, zirconiul are o estetică deosebită în zonele laterale ale arcadelor dentare, iar în zona frontală poate fi placat cu ceramică, combinând astfel estetica și rezistența.”, explică dr. Nassar.
De ce e de preferat să alegi fațete din zirconiu
Fațetele realizate din oxid de zirconiu sau full zirconiu sunt cele mai delicate, rezistente și durabile fațete dentare. Tratamentul reprezintă cea mai nouă tehnică în estetica dentară, efectul său armonios fiind impresionant, mai ales în schimbarea culorii și formei dinților.
Poate oricine opta pentru fațete din zirconiu? Ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană pentru a putea beneficia de astfel de fațete?
Fațetele din zirconiu ți se potrivesc dacă:
– ai dinți foarte spațiați;
– ai suferit fracturi (dinții sunt ciobiți/sparți);
– dinții au căpătat o culoare neplăcută;
– ai unul sau mai mulți dinți cu formă inestetică;
– dorești ca fațetele să fie rezistente și să te țină cel puțin 10 ani;
– vrei un material estetic și durabil, cu un preț pe măsura calității ridicate.
Ce avantaje prezintă fațetele din zirconiu
Ca și în cazul fațetelor din compozit sau ceramică, fațetele din zirconiu întineresc aspectul facial și creează un zâmbet perfect. În plus, zirconiul se diferențiază prin următoarele avantaje:
1. Invazivitate minimă
Fațetele din zirconiu necesită ca dinții să fie mai puțin șlefuiți, atât cât materialul să adere optim la suprafața dentară.
2. Rezistență mare, risc minim de fractură
Cu toate că fațeta este foarte subțire, zirconiul are o rezistență mai mare decât ceramica la forțele exercitate în masticație. De aici rezultă un risc mai mic de fractură.
3. Precizie și estetică la cel mai înalt nivel
Realizarea fațetelor din zirconiu prin tehnologia CAD-CAM (frezare computerizată) oferă un rezultat estetic precis, eliminând eroarea umană în procesul de fabricare.
4. Durabilitate maximă
De departe, zirconiul este cel mai longeviv material dentar folosit în prezent pentru fațetele dentare, durata sa de viață fiind maximă, comparativ cu celelalte variante disponibile la ora actuală. După realizarea procedurii, fațeta din zirconiu poate ține chiar și 20 de ani. În plus, coroanele de zirconiu sunt mai ușoare decât coroanele metal-ceramice și cu până la 50% mai puternice.
Este de preferat o coroană de zirconiu în cazul unui implant? Țin cont pacienții de recomandările medicului stomatolog?
„Implanturile dentare din zirconiu sunt o tendință și o alegere mai nouă. Adesea, pacienții noștri decid pentru coroana dentară de zirconiu, deoarece, din diferite motive, coroana dentară metal-ceramică nu este o opțiune satisfăcătoare pentru ei. Totuși, implanturile din titan sunt susținute de mult mai multe studii. Acestea au fost folosite în implantologie de peste 30 de ani și există dovezi clare privind rata lor de succes.”, explică dr. Nassar.
Inițial, zirconiul a fost folosit pentru confecționarea lucrărilor dentare (coroane dentare, punți dentare), dar odată ce implanturile dentare au devenit metoda preferată de înlocuire a dinților lipsă, s-a încercat introducerea zirconiului și în implantologie.
„Momentan, datele despre acest tip de implanturi sunt încă limitate. Odată cu trecerea timpului, studiile vor confirma sau infirma calitățile acestuia.”, punctează dr. implantolog Lorelai Nassar.
Pentru cei nehotărâți sau temători de aspectul implanturilor din titan, există și varianta „hibridă”. În asemenea situații, un implant din titan cu un bont artificial din zirconiu ar putea reprezenta cea mai bună soluție.
Dacă nu reușești să te decizi, consultă pagina www.drnassar.ro și află ce ți se potrivește cel mai bine.
Nu-ți priva frumusețea de un zâmbet complet!
Trimiteți un comentariu