miercuri, 17 noiembrie 2021

Pampers continuă să susțină lupta bebelușilor prematuri


Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul actual. Pentru a le oferi confortul de care au nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, Pampers (Procter & Gamble) a creat scutecul Pampers Preemie Protection, cu o mărime de 3 ori mai mică decât cea a unui scutec normal de nou-născut și îl donează maternităților din România încă din 2018.

 

Pielea unui bebeluș prematur poate fi de până la două ori mai subțire decât cea a bebelușilor născuți la termen, lăsându-l vulnerabil față de lumea din jur. Deoarece pielea unui copil prematur este atât de sensibilă, fiecare atingere este cu atât mai importantă.

„Cred uneori că nici eu, mamă de gemene născute prematur, nu înțeleg exact cât de greu trebuie să fie pentru părinții care trec prin spitalizarea îndelungată a nou-născutului lor în perioada actuală a pandemiei. Auzindu-le poveștile sau citindu-le mesajele, pot doar să îmi imaginez prin ce trec. Eu am resimțit ca pe un zid peretele de sticlă al incubatorului și mă întreb cum ar fi fost să mă despartă de puii mei nu numai o sticlă, ci pereți de zidărie și beton, coridoare, uși, reguli, proceduri noi, teamă. După aproape 10 ani lucrând în Asociația Unu și Unu am înțeles însă cât de puternici sunt acești copii, cât potențial au pentru a recupera, și ce frumos înfloresc atunci când sunt îngrijiți de marea lor familie: cadrele medicale, părinți, bunici, toată comunitatea din jurul lor!” a menționat Corina Croitoru, fondator Asociația Unu și Unu.
 

Încă din 2018, Pampers donează către cele mai mari maternități din România scutece Pampers Preemie Protection, cu o mărime de 3 ori mai mică decât cea a unui scutec normal de nou-născut, astfel încât micii luptători să se bucure de o atingere extra delicată, care să le permită creșterea și dezvoltarea. 

Aceste scutece nu se comercializează în România, fiind folosite doar pe perioada spitalizării bebelușilor (până în momentul în care aceștia sunt în afara oricărui pericol și sunt pregătiți să fie preluați de părinți acasă).

„Suntem și anul acesta alături de micii luptători prin donația de scutece, atât de necesară bebelușilor născuți înainte de termen. Trupurile lor firave au nevoie de o atingere extra delicată, care să le permită o dezvoltare sănătoasă și armonioasă. Doar împreună putem face lumea bebelușilor un loc mai bun și credem că e rolul nostru să ne folosim cunoștințele și resursele pentru a-i ajuta pe cei mai mici dintre luptători” spune Ramona Bilic, Brand Manager Pampers.

 În plus, anul acesta, cu ajutorul părinților din România, Pampers a strâns numeroase mesaje de încurajare și susținere a micilor luptători. Mesajele sunt expuse pe ecranele din zona centrală și din apropierea maternităților din București, respectiv pe ecranele TV din interiorul maternităților, astăzi, 17 Noiembrie, de ziua Internațională a Prematurilor.

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search