duminică, 28 aprilie 2024

Arhitectură, muzee și Johnny Depp la Istanbul, în 1000 de fotografii

 

În textul precedent vorbeam despre mâncarea turcească și tocmai mi-am făcut un ceai negru, cumpărat din Istanbul, să mă întorc pentru câteva minute acolo. N-am petrecut decât trei zile aici, dar am alergat dintr-un loc în altul, din dorința de a vedea cât mai mult. Mi-am promis că revin cât de curând pentru că a treia oară în acest oraș vreau să fie totul pe relaxare, să mă pierd pe străduțe, încotro văd cu ochii, să fac un milion de poze și să stau la coadă la senvișul cu pește, în portul Galata...


Regret că nu am apucat nici de data asta să vizitez Palatul Dolmabahce, însă am ajuns la poarta lui și m-am minunat pentru câteva minute de frumusețea acestui loc construit la mijlocul secolului al XIX-lea și a servit ca reședință principală a sultanilor otomani timp de aproape un secol. Palatul este o clădire opulentă și somptuoasă, cu peste 285 de camere, 43 de holuri și 14 băi. Este cunoscut pentru decorațiunile sale impresionante, inclusiv candelabre, și mobilier aurit. 

Am petrecut, însă, o seară specială, la un concert de jazz în Centrul Cultural Ataturk, construit în 1969 și redeschis în 2021, după o renovare de doi ani. O clădire modernă, superbă, la doi pași de zona Taksim. Puteți vedea AICI poze superbe cu Atatürk Cultural Center și împrejurimile.

Am avut ocazia să ne bucurăm de interpretarea orchestrei filarmonice cu un mix de jazz sub bagheta lui Yahya Geylan.

Hotelul în care am stat se numește Artisan M Gallery și mi-a plăcut mult. Dincolo de amplasare, la doi pași de Dolmabahce și la o plimbare lejeră de Taksim, hotelul are un view absolut superb din zona de mic dejun.  

Mi-au plăcut mult Taksim, Bebek, Kadıköy, Nișantași... O să petrec câte o zi întreagă în fiecare zonă când voi reveni în Istabul. Totul este o splendoare și vreau să iau fiecare străduță în parte, să mă rătăcesc în voie :)

Nișantași este Este situat în cartierul Şişli din partea europeană a Istanbulului și este zona cu magazine de lux - Chanel, Cartier, Prada, Hermes, Dolce & Gabbana, Burberry, Gucci, Louis Vuitton, Armani, Escada, Dior... you name it! Însă, deci, dacă sunteți în căutarea unor magazine tradiționale în care să faceți cumpărături, Kapalıçarşı este o opțiune excelentă!

Am petrecut câteva ore și la Vakko Hotel and Residence. Am văzut camerele superbe, magazinele din incinta hotelului și am băut un pahar cu șampanie în camera în care a stat Johnny Depp. Pe patul lui, dar pe muzica noastră, cum ar veni! :)

Mi-a plăcut mult și la Istanbul Modern, muzeul de artă modernă, deschis în 2004. Poza de sus este de pe terasa muzeului. Măcar și pentru o cafea aici și merită să faceți o vizită. :)

























































 

 

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search