vineri, 5 iulie 2024

Fostul fotbalist Ionuț Rada este noul ambasador Gerovital Men


Ionuț Rada, cunoscut publicului pentru cariera sa de fotbalist profesionist, a lăsat o amprentă notabilă, atât pe teren, cât și în afara acestuia. Cu o carieră de peste două decenii, dedicarea, reziliența și performanțele lui au inspirat fani din întreaga țară. Tranziția sa de la cariera de fotbalist de performanță la cea de mentor și antrenor pentru tineri demonstrează angajamentul său de a educa generațiile viitoare, precum și de a promova un spirit de sportivitate și disciplină. 

În viziunea noului ambasador al gamei Gerovital Men, sportul însumează mai multe aspecte cheie – disciplină și seriozitate, dublate de o dezvoltare bidirecțională a sportivului, atât în ceea ce privește abilitățile fizice, cât și din punct de vedere social, emoțional și moral.

Inițiativa sa actuală, The Rada Way, o platformă dedicată promovării unui stil de viață sănătos și activ, se aliniază perfect cu valorile Gerovital Men. The Rada Way încurajează publicul să tindă spre excelență în toate aspectele vieții lor - o filozofie care rezonează cu sloganul Gerovital Men, „Performanță pe toată linia”.

„Suntem încântați să îl primim pe Ionuț Rada în familia Gerovital”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec. „Ionuț este un exemplu perfect de determinare și grijă pentru starea de bine, valori pe care și brandul nostru le susține. Influența sa se extinde dincolo de cariera de fotbalist, ajungând în inițiativele sale de antrenorat și promovare a unui stil de viață sănătos, aspecte ce îl fac un ambasador ideal pentru brandul nostru”, a explicat Mircea Turdean.

Ionuț Rada și-a exprimat entuziasmul pentru noua misiune din cariera sa: 

„Dincolo de calitatea produselor Gerovital Men, am descoperit în compania Farmec o echipă pasionată, formată din oameni perseverenți, perfecționiști și extrem de dedicați. Cred că această colaborare reprezintă modul ideal în care oameni cu aceleași valori pot face lucruri considerabile pentru a aduce un plus de calitate în viața celor din jur”. 

Lansată acum un deceniu, Gerovital Men este una dintre cele mai dinamice game din portofoliul Farmec în ceea ce privește dezvoltarea și volumul de vânzări. Gândite pentru bărbați activi, care urmăresc să obțină un aspect tonic și sănătos, produsele din gamă se disting prin beneficiile multiple pe care le oferă fiecare în parte, cu rezultate vizibile și de durată. 

În 2020, fiolele Gerovital Men cu acid hialuronic 5% au câștigat premiul pentru cel mai bun produs al anului la Gala Premiilor Progresiv. În prezent, gama conține 27 de produse pentru față și corp. Compania Farmec vizează dezvoltarea ei, prin integrarea celor mai noi descoperiri din industrie, astfel încât produsele să fie constant adaptate nevoilor actuale ale consumatorilor

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search