A nins cu flori de IRIS la Teatrul National din Bucuresti

E drept ca azi dimineata am fost intampinati de un piesaj desprins parca din povesti, cu fulgi mari de zapada care cadeau din cer intocmai ca in copilaria noastra cand ne rugam parintii sa ne lase la derdelus. Aseara insa, pe scena Teatrului National din Bucuresti, a nins cu flori de Iris, o ninsoare care ne-a incalzit sufletele si nicidecum sa ni le inghete. A cantat Iris! Da, cu o intarziere de 10 luni, Cristi Minculescu & co. a urcat pe scena in aplauzele a catorva sute de spectatori uluiti de energia debordanta a artistului. A avut loc mult asteptatul spectacol - pentru ca Iris este spectacol, nu un simplu concert- care a fost amanat pe 2 martie, din cauza sanatatii tot mai subrede a lui Cristi, aflat atunci inaintea operatiei de transplant hepatic.
Trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca nu sunt un fan declarat al trupei. Desigur, pot recunoaste un artist atunci cand vad unul si-l pot include printre preferintele mele, insa nu fiind neaparat un fan infocat. Nu dau din cap cand imi canta Cristi Minculescu, nu port tricou cu chipurile "irisilor", insa aplaud din suflet. Pe alocuri, atunci cand versurile imi sunt familiare ca un simplu "Buna ziua" spus vecinei de bloc, cant. Si nu o fac pentru a fi acceptata de rockerii din jur. Nici nu am de ce. Atunci cand vreau sa-i necajesc, le spun chiar ca sunt manelista :). Aseara, insa, am fost rockeritza :) Zuzele au fost la Iris si tare mult le-a mai placut.
Spectacolul va mai fi "jucat" si pe 21 decembrie si merita toti banii! Este gandit in spiritul Craciunului. Scena vrea sa imite acoperisul unei case, iar din horn iese un fum cu miros de iris. Din cand in cand, de sus este cernita zapada, iar in final, pe scena este coborat un brad adevarat pe care un copilas il impodobeste cu beteala argintie.

In lateralele si spatele scenei pe care canta IRIS sunt monitoare pe care curge un filmulet cu diverse cataclisme ale naturii, de la furtuni, viscole puternice si pana la fulgere care despica cerul, pentru ca, la urma urmei, asta este Iris: un cataclism care ne face bine, daca putem spune asa, un cumul de emotii si traire, de real, adevarat si puternic, de ucigator al falsului si superficialitatii.
Am intalnit un Cristi Minculescu care deborda de energie, fericire si sanatate, o cu totul alta persoana fata de Cristi Minculescu pe care l-am vazut acum 2 ani la Costinesti. Atunci era bolnav, suferind, greoi, incercanat si trist, dar niciodata slab in fata celor care il iubesc. Aseara l-am vazut puternic, vioi. M-a intristat insa reactia oamenilor in prima parte a serii. Parca venisera la teatru si erau prea obositi chiar sa si aplaude. M-as fi ridicat cu Zuza O in picioare sa dansam, insa erau in jurul nostru cateva cucoane foarte plictisite care tocmai ce atrasesera atentia unor pusti sa stea pe scaune ca nu vad pe scena. De parca, Iris se vede. Iris se asculta si se simte.
In a doua parte a spectacolului, pe ecrane au curs imagini cu sfinti, icoane, peisaje de vis. Irisii si-au schimbat camasile albe si au imbracat tricouri negre, de rockeri suparati, iar publicul s-a ridicat in picioare. Am aplaudat si mai puternic, am cantat cat de tare am putut si am vazut in jurul meu oameni cu lacrimi in ochi atunci cand Cristi spunea "Va multumesc, prieteni!".
O singura nemultumire am avut si noi, Zuzele: ca nu au cantat piesa "Baby" :((