miercuri, 28 aprilie 2010

La 71 de ani, Irina Loghin aleargă zilnic 14 kilometri

Puţini sunt cei care ar putea nimeri adevărata vârstă a Irinei Loghin doar privind-o. Deşi abia a împlinit 71 de ani, cântăreaţa de muzică populară este mai sprinţară decât o tânără pe jumătatea vârstei sale. Motivul? Este o vegetariană convinsă, n-a mai mâncat carne de 30 de ani, iar singurul lapte pe care îl bea este cel din soia. Mai mult, Irina nu acceptă să treacă o zi în care să nu facă sport, activitatea ei preferată fiind joggingul în parc. În fiecare zi merge în Herăstrău şi nu pleacă acasă până când nu aleargă două ture de parc, în jur de 14 kilometri. Cântăreaţa ţine foarte mult la sănătatea ei şi încearcă să mănânce cât mai multe fructe şi legume, preferata ei fiind soia, pe care o consumă sub formă de brânză, nuci, drob sau lapte. “Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am mierlit-o încă!”, ne-a spus Irina, printre zâmbete, aducându-şi aminte de un banc în ton cu declaraţia ei: “Două babe erau la cimitir. «Tu câţi ani ai?», întreabă una. «80! Tu?», răspunde cealaltă. «Eu am 99!» «Păi, şi te mai duci acasă?»”  
Anonim spunea...

Cred ca exagereaza, 14 kg ii fugi cam in 1ora si jumatate, tinand cont de varsta doamnei nu as crede ca fuge atata...ca doar nu e Speedy Gonzalez....http://www.youtube.com/watch?v=37Q5cDj1zL4.V-am pupat

Sabina spunea...

Numai sa dai roata lacului mergand lejer, si ajungi la capat cu limba cravata. La 71 de ani sa-i dai roata de 2 ori, si in pas alergator... Nu cred. Oricum, in comparatie cu multe alte doamne ale muzicii populare (zic de cele trecute de prima tinerete), este printre cele care nu se sfiesc sa-si arate varsta, si chiar frumusetea, nu se ascund sub "tencuieli", gateli, vopsele de par stridente, coafuri mult mai mari decat capul samd. Bv ei, arata bine si are un ten si o piele cum putine femei de varsta ei au! Nu-s lesinata dupa ea, dar ce-i al ei, i-al ei.

Zuzele spunea...

Chibit, depinde de conditia fizica a fiecaruia. Desigur, nu ma astept ca Irina Loghin sa sprinteze 2 ture de parc, insa este posibil sa stea acolo 2-3 ore si mai cu jogging, mai cu mers rapid, mai cu mers domol, mai cu opriri, sa dea gata 14 km :P Eu am o prietena care alearga 3 ture de 2 ori pe sapt. Bine, are 31 de ani, nu 71, dar ar fi bine si numai daca 2 km ar alerga zilnic si tot ar sta bine cu sanatatea :)

Anonim spunea...

Faceti comentarii fara sa stiti exact adevarul...doar speculatii,unele rautacioase...varsta de 71 ani nu o impiedica cu nimic pe Irina Loghin sa faca cate o tura intreaga de Herastrau,si dimineata si seara,depinde de timpul liber pe care il are...Am alergat anii la rand in acel parc,ca urmare,am vazut cu ochii mei ca Irina Loghin nu minte la tv cand spune ca face sport si arata super bine!!!Si nu ca merge si ea 1-2 km...astea sunt rautati...va garantez ca nu puteti tine pasul cu ea...desi,are 71 ani,nu se comporta si nu arata sub nici o forma ca o femeie de 70,ci,mai degraba,de 50 de ani,si asta fara sa spun cuvinte mari...nu ca o laud eu,dar,ce-i al ei,e pus deoparte,nu zic de vocea sublima,dar,are o conditie fizica de invidiat si un ten super...am vazut-o in parc,nefardata si spun ca arata f f bine...deci,nu mai fabulati daca nu stiti adevarul despre o persoana...asa suntem noi romanii...si inca ceva,Irina Loghin chiar este o Diva adevarata,si nu una de carton!!!!

Anonim spunea...

Am mai lasat un coment la acest articol,si se pare nu a fost aprobat...probabil,din cauza ca ii luam apararea Irinei Loghin,si nu o injuram...le lasati doar p-astea 3 unde tot se pune la indoiala baza articolului,ca,de fapt,nu e chiar asa cum sustine si nu alearga atata distatnta in parc...cum va contrazice cineva si va spune adevarul,nu-l postati...urat!!!!

Anonim spunea...

Arata bine jur cand am vazuto am crezut ca are 56de ani nu cred ca alearga 14 km cred doar ca poate 4km are tenu frumos canta ca ingeri ...

Anonim spunea...

Frumoasa canta frumos exagereaza 14km nu cred la 71 de ani eu doar cred ca poate sa fuga 4km .....

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search