Nu am folosit niciodata un produs cu protectie solara special pentru zonele sensibile, cum ar fi nasul, buzele, zona ochilor, pometii, urechile si petele de pigmentare. De fiecare data cand am facut plaja, am aplicat aceeasi crema pe tot corpul sau, cel mult, am avut o crema pentru corp si alta pentru fata.
Mai complicat a fost atunci cand aveam nevoie de protectie si in viata de zi cu zi, si nu numai atunci cand eram tolanita la soare, pe un sezlong. Exista si
fonduri de ten cu protectie solara, insa nu stiu in ce masura un produs aplicat dimineata te poate proteja perfect pana seara, iar aplicarea unei creme cu spf peste machiaj este imposibila.
fonduri de ten cu protectie solara, insa nu stiu in ce masura un produs aplicat dimineata te poate proteja perfect pana seara, iar aplicarea unei creme cu spf peste machiaj este imposibila.
Dar am descoperit un produs minunat, micut, dragut si foarte eficient: stick-ul Academie Bronzecran, gandit special pentru zonele sensibile despre care am vorbit mai sus si care poate fi purtat in geanta si aplicat la nevoie chiar si peste machiaj, fara a-l strica pentru ca nu este uleios, nici colorat, ba chiar usor matifiant.
Are 10 ml si confera protectie impotriva razelor UV nocive cu SPF50+ si, mai mult, faciliteaza si accelereaza procesul de bronzare, fara ca pielea fina de pe fata sa se inroseasca nici macar o secunda.
L-am pus printre bagaje cand am plecat, in weekend, la Balcic si mi-a fost de mare folos pentru ca am mers foarte mult pe jos, prin soare. Cand am simtit ca ma deranjeaza soarele, mi-am amintit ca am stick-ul auriu in geanta si l-am aplicat din cand in cand pe buze, pe nas si pe aripile nasului, usor spre obraji, zonele care se ard cel mai repede in cazul meu, chiar daca folosesc fond de ten cu protectie solara.
In mod normal, buzele mele s-ar fi inrosit ca focul si apoi m-ar fi usturat groaznic, insa la sfarsitul zilei am constatat nu numai ca nu s-au ars, ba chiar erau foarte catifelate si moi. Nici fata mea nu arata de parca s-ar fi asezat pe varful nasului un fluture mare, rosu, cu aripile deschise :-)
Si l-am mai aplicat la coada ochilor pentru ca, mergand prin soare, chiar si cu ochelari de soare, se intampla ori sa ma bronzez cu riduri, ori sa ma ard pentru ca ochelarii nu protejeaza foarte bine in zona aceea. De data aceasta nu s-a intamplat asa ceva si nici ca-l mai dau jos din geanta!
Acest produs minunat de la Academie poate fi cumparat din magazinele Topline
au iesit foarte misto pozele. nu te-ai chinuit degeaba :)
@ Ehe...am avut multe poze, Cristinica, si cu scoici, si fara, si prin apa.. dar.... :(((
pare foarte bun, numai uitandu-ma la el :)
Eu chiar as avea nevoie de un produs ca acesta, deoarece am zone pigmentare pe fata,si practic e vital pt mine sa folosesc o proetctie maxima atat vara cat si iarna.Momentan folosesc de la Bioderma-PhotodermMax 50+. De unde il pot achizitiona,produsul prezentat mai sus?
Multumesc!
@ Anonim, cum este Bioderma-PhotodermMax 50+ ?
Stick-ul il poti cumpara din magazinele topline, intra pe linkul de mai jos sa vezi adresele lor: http://www.topline.ro/contact.php
Cred ca se poate cumpara si online!
Iti multumesc pentru raspuns! Cat despre produsele Bioderma PhotodermMax 50+, sunt multumita, insa nu indeplinesc toate dorintele mele.Ca si protectie,eu cred ca-s cele mai bune(iarna am prformante de a nu mi se mai cunoaste pigmentarile), avand ca plus faptul ca sunt farmaceutice si hipoalergenice.Ceea ce ma deranjeaza este faptul ca lasa pelicula grasa pe fata, una FOARTE GRASA, chiar! Atat crema incolora,cat si cea colorata,la fel si varianta fluida lucesc pe fata .Eu am deja tenul gras si foarte sensibil.Cu toate astea eu am continuat sa o cumpar pentru ca ma indoiesc de calitatile altor creme 50+, si am preferat sa am tenul gras si sa luceasca, e mai important sa fiu sanatoasa.Inca un plus este faptul ca nu incarca porii si nu e comedogena.Eu sunt in cautarea unui produs perfect,care sa protejeze si sa nu aiba aspect gras si lipicios.
Sper ca am fost de folos.
@ Anonim, pai atunci cred ca ti-ar placea stick-ul Academie pentru ca este matifiant si poate fi aplicat si peste machiaj! Nu credeam asta pana cand nu l-am incercat:) Ma gandeam ca strica machiajul, dar l-am aplicat peste fond de ten, blush, pudra si nici un dezastru:)
N-am incercat Bioderma pana acum...Sau cred ca am avut totusi o mostra de la o crema de plaja, dar nu-mi mai amintesc daca mi-a placut sau nu:P
Trimiteți un comentariu