Samsara, parfumul regasirii mele...

“There is nothing more rare, nor more beautiful, than a woman being unapologetically herself; comfortable in her perfect imperfection. To me, that is the true essence of beauty.” -  Steve Maraboli

"Esti mai luminoasa ca niciodata pana acum...", mi-a spus, zilele trecute, o doamna care a facut parte sapte ani din viata mea, data fiind legatura de sange pe care o are cu un barbat care mi-a locuit inima pana nu demult... Am zambit si am stiut ca asa este. Dupa furtuna care m-a secatuit mai bine de un an, a iesit soarele. Unul luminos, puternic, fierbinte. Dupa luni intregi de freamat interior, de durere si disperare, de dor, de ziduri daramandu-se in jurul meu, de salt in gol fara parasuta, de inotat in ape tulburi, fara vesta de salvare, de tristete si cer innorat, m-am regasit! Eu, singura, pe mine. Cu puterea care mi-a mai ramas, mi-am intins mana si m-am scos la lumina. Pentru ca merit! Iar regasirea mea miroase a Samsara.

Pentru fiecare etapa memorabila a vietii noastre asociem arome. Este fascinant cum fiecare amintire care ne provoaca zambete sau, dimpotriva, lacrimi, miroase intr-un fel anume. Copilaria imi miroase a tei pentru ca
n-as putea uita in veci diminetile in care stateam la masa cu Frumusetea care m-a crescut si beam tacticoase ceai de tei, ani in sir. N-am inteles niciodata de ce musai de tei, dar nici ca mi-am dorit altceva vreodata, de teama sa nu se risipeasca magia. Este una dintre aromele mele preferate si de atunci de cand tot caut un parfum care sa reproduca intocmai mireasma teiului. Mai tarziu, viata mea lipsita de griji, de tristete si colorata cu mult roz, cand n-as fi crezut vreodata ca ar putea capata oricand tonuri de gri si chiar de negru, a mirosit a trandafiri, a frezii, a bujori. Toate, ferecate bine in sticle mai mici si mai mari, care imi zambeau vesele de pe etajera. 
Am fugit intotdeauna de parfumurile puternice, crezand, in inocenta mea de atunci ca sunt pentru suflete rele, si ponosite, si uitate de Dumnezeu in trupuri ridate si chipuri schimonosite de amaraciune.  Imi provocau repulsie aromele pe care unii mai destepti decat mine le numeau "cu personalitate". Da' ce, domne', eu n-am personalitate daca prefer roze in loc de santal? Ma intrebam, pe-atunci, in vremurile in care il asteptam pe Fat-Frumos sa descalece in fata blocului meu, sperand sa nu incurce scarile si sa mearga tot la vecina de la trei care abia mai avea loc in parcare pentru atatia cai albi care ii nechezau sub balcon.

Mai tarziu, cand aveam sa experimentez dezamagirile pe propria-mi inima si am aflat ca ochii mei cei verzi care pana atunci fabricau doar complimente au inceput sa nasca si lacrimi, m-am convins ca santalul nu-i pentru suflete amarui, ci pentru oameni puternici pentru care infrangerile n-au fost nicicand un capat de lume, ci doar o maturizare fortata, dar binevenita.

In perioada rozalie a vietii mele nu mi-a placut niciodata Samsara si nu intelegeam cum de Jean-Paul Guerlain a avut indrazneala sa plamadeasca un astfel de parfum. Imi parea greoi, sufocant spre claustrofobic chiar, gretos pana in pragul cel mai de sus al senzatiei, frate cu durerea de cap cea mai apriga si care cerea, pe un ton imperios, sa fie rapid eliminat din nari si de pe piele. Intre timp, transformarile care s-au petrecut in viata mea si care au lasat rani adanci in sufletul meu, schimbandu-mi, intr-o oarecare masura, perpeptiile despre lume si viata, in sensul in care din purtatoarea de gloss transparent, am devenit femeia careia nu ii este rusine sa iasa in lume cu buze rosii, Samsara miroase altfel. A devenit parfumul care imi imbraca sufletul asa cum nu reuseste nici o alta mireasma din aceasta lume-ntreaga sa o faca! 
In momentul in care ne-am regasit, dupa ani si ani, am simtit cum mi s-au inmuiat picioarele, cum inima a inceput sa-mi bata cu putere, am inchis ochii si am lasat aromele sa-si croiasca drum spre cele mai ascunse celule ale mintii si sufletului meu. Nu stiu daca ati trait o astfel de senzatia vreodata sau daca ati avut ocazia sa lasati un parfum sa va cuprinda atat de profund in mrejele lui incat, pentru fractiuni de secunda, sa uitati de voi... 

Cand a creat parfumul, la finele anilor '80, Jean-Paul Guerlain, parfumier de renume, din tata in fiu si unul dintre cei mai respectati si apreciati oameni din bransa, a vrut sa redea mirosul unei femei puternice, sigure pe sine, suficient de curajoasa incat sa poarte ruj rosu fara a parea vulgara, extravaganta, sofisticata, misterioasa, capabila sa intoarca si cele mai inocente priviri, femeia care merge cu tocuri inalte, pe piatra cubica, intocmai ca o prima balerina in poante, femeia care poarta rochie fara spate si lenjerie fina de matase, femeia care nu asteapta niciodata sa fie sunata de un barbat si care actioneaza ca o felina asupra pradei, atunci cand isi doreste ceva, pe cineva. Dar fara sa zgarie. Doar prin senzualitate, atingeri fine, priviri patrunzatoare si arome ametitoare. 
Da, asa miroase Samsara!

Numele parfumului vine din sanscrita si inseamna, in linii mari, ciclul nasterii, al mortii si al renasterii, curgerea cand lina, cand tumultoasa, dar continua, a sufletului pe care omul il contorizeaza in ani, el fiind, in fond, infinit. "Samsara" reprezinta, in viziunea lui Buddha, ratacirea sufletului inainte de a ajunge in Nirvana, starea care incheie sirul reincarnarilor, eternitatea, o stare de fericire realizata prin eliberarea de grijile vietii, de suferinte. 

Cu totii ne aflam, in anumite etape ale vietii noastre, in faza de "samsara-ing", ratacim in incercarea de a ne regasi si cei mai luminati dintre noi, chiar reusesc. Important este sa constientizam momentul in care ne-am eliberat de ganduri, trairi si sentimente care ne-au facut rau si sa apreciem energia pe care am regasit-o. Am spus ca Samsara este parfumul regasirii mele, din trei puncte de vedere: datorita semnificatiei numelui care consider ca ma reprezinta in acest moment, pentru ceea ce a reprezentat parfumul in viziunea lui Guerlain - femeia fatala si ingenua in acelasi timp, un ideal de frumusete perfecta fara urma de vulgaritate, femeia care se accepta asa cum este, care si-a vindecat complexele si nu mai incearca sa se schimbe pentru altii, o femeie aflata in echilibru din toate punctele de vedere-, dar si pentru notele care alcatuiesc parfumul. 

Apropo de note, dintotdeauna m-am intrebat ce parfum i s-ar potrivi doamnei lui Chris de Burgh, acea "lady in red" sau in little black dress, care are indrazneala sa exprime "Give me your night/ And I will show you my passion/ Give me your lust/ And I will drink you dry.... Give me your dreams/ And I will show you a lover/ Give me your heart/ and I will hold you close/ And I will love you till the day I die..".

O astfel de femeie nu are cum sa miroasa a ghiocei! Imposibil asa ceva!

O astfel de femeie, sofisticata si sigura pe ea, cu siguranta, este invaluita de arome orientale, lemnoase, condimentate, puternice la primul impact, ravasitoare, ametitoare si mai apoi blanzi si delicate, cremoase si fine, ca atingerile domoale si obosite, care urmeaza unei pasiuni dezlantuite. 
Aromele de piersica si bergamota, invaluite intr-o mireasma puternica de ylang-ylang cu care se deschide parfumul creeaza senzatia unui "coup de foudre", o dragoste la prima vedere care te loveste in moalele capului cand te astepti mai putin si care-ti ravaseste sufletul, mintea si inima, lasandu-te prada unor trairi de care nu te credeai capabila. Incepi sa-ti mai revii un pic din visare cand simti violetele, narcisele, irisul, dar mai cu seama trandafirii si inconfundabila iasomie. Iti gadila simturile si asa ravasite, relaxeaza, te aduc intr-o stare de plutire si te pregatesc pentru impactul ambrei, vaniliei, moscului, lemnului de santal si a boabelor de tonka, o completare perfecta, o echilibrare sublima a notelor amarui, de final, cu cele dulci, din mijloc.

Femeia care miroase a Samsara este femeia imbracata in rochie neagra, din matase, care sta singura, la bar, intr-o noapte de vineri, care isi bea delicat Martini-ul, in timp ce buzele-i rosii ating, extrem de senzual, tigara al carei fum o invaluie, ca si privirile pline de dorinta ale barbatilor din juru-i! In tot acest tablou exista, la bratul acelor barbati fascinati de misterioasa de la bar, femei acrite de gelozie si de neincredere, care cersesc atentie, tematoare, speriate, care inventeaza critici la adresa muzei cu buze rosii, in incercarea de a o minimiza in ochii plini de dorinta ai barbatilor pe care i-au pierdut deja, fara sa stie inca.
Sunt femei frumoase si atat. 
Ele nu poarta Samsara!

Am scris acest articol pentru Scoala de beauty blogging L'Oreal Paris