joi, 17 aprilie 2014

Despre noutatile VICHY: fondul de ten Teint Ideal si serumul Liftactiv Advanced Filler


Le spun noutati pentru ca sunt ultimele Vichy-uri intrate in colectia mea de beauty, insa atat fondul de ten Teint Ideal, cat si serumul Liftactiv Advanced Filler au fost lansate la inceputul lunii februarie. Cu fondurile de ten de la Vichy am o iubire mai veche si poate va amintiti cand va spuneam, acum nici nu mai stiu cati ani, ca Normateint mi se pare cel mai bun fond de ten din lume. Imi mentin parerea, insa trebuie sa recunosc ca Teint Ideal imi place si mai mult. Nu stiu, insa, daca le pot compara pentru ca sunt din doua filme diferite, insa pentru nevoile actuale ale tenului meu, Teint Ideal chiar este ideal!



Tocmai ce-am dat o cautare pe Google sa va caut postarea despre Normateint pe care am scris-o in 2010, observ, si am avut extraordinar de placuta supriza sa constat ca primul rezultat Google care apare atunci cand scrii "vichy normateint" in casuta de cautare este postarea mea!!! Happy happy happy me! Despre ACEASTA postare vorbesc! :)
Acum ca v-am convins ca intre mine si Vichy e iubire mai veche, sa trecem la oile din prezent! :)
Spuneam ca Normateint si Teint Ideal sunt fonduri de ten din filme diferite pentru ca primul este indicat in tenurile cu probleme, acneice, care au nevoie de acoperire mai mare, probleme cu roseata si iritatiile, iar cel de-al doilea este perfect in cazul persoanelor cu piele relativ curata, care nu au imperfectiuni foarte vizibile si doar necesita o uniformizare a nuantei tenului si un plus de luminozitate. 
Sincera sa fiu, eu il tot folosesc, numai si numai pe el, de doua luni si jumatate deja, chiar si in perioadele in care pielea mea nu a aratat deloc bine, insa am aplicat inainte corector acolo unde era nevoie sa acopar cosurile sau cicatricile urate post uciderea unor monstruleti cu chip de cos :))
Asadar, chiar daca Teint Ideal nu are foarte mare putere de acoperire, precum Dermablend sau Normateint, isi face foarte bine treaba daca il ajutati cu un corector aplicat in locurile pe care vreti sa le ascundeti. 
Teint Ideal este un fond de ten fluid, foarte lejer, matasos, recomandat tenurilor normale, mixte si chiar celor grase daca aplicati la final o pudra lejera, care sa estompeze din luciul specific acestui tip de ten. Insa, Teint Ideal confera o stralucire atat de frumoasa si sanatoasa pielii, incat este pacat sa o acoperiti cu pudra!
Nu degeaba se cheama "ideal" acest fond de ten pentru ca este mai mult decat potrivit si persoanelor cu piele sensibila, avand in vedere ca nu contine parabeni, este hipoalergenic si are factor de protectie SPF 20.


In cazul Teint Idéal, lumina este perfect raspandita la suprafata pielii datorita tehnologiei Lumina Lichida, dar si in profunzime datorita Complexului corector care combina vitamina C, vitamina E si un agent revitalizant.
TEHNOLOGIA LUMINA LICHIDA: ajuta lumina sa se raspandeasca pe piele. Formulat dintr-o selectie de particule fine stralucitoare dispersate in lichid, permite distributia uniforma si perfecta a luminii la suprafata pielii.
COMPLEX CORECTOR: 3 ingrediente active care imbunatatesc calitatea pielii si dau stralucire. Vitaminele C si E lupta impotriva agresiunilor externe (UV, poluare). Agentul revitalizant are actiune anti-oxidanta si anti-imbatranire.
Fondul de ten este disponibil in 4 nuante: ivoire (15), sable (25), sable rose (35) si miel (45).
Momentan folosesc nuanta 25 sable pe care o consider potrivita potrivita tuturor, indiferent de culoarea pielii pentru ca fiind atat de lejer acest fond de ten si nu cu foarte mare putere de acoperire, adica nefiind "gros" ca Dermablend, nu incarca pielea si nu-i confera aspect de masca. 
Spun asta pentru ca l-am tot imprumutat prietenelor mele, fiecare cu alta nuanta a pielii, si machiajul a fost unul excelent, in fiecare caz in parte. Nu s-a plans nimeni ca ar fi mult prea deschis sau prea inchis. S-a blenduit foarte bine si, desigur, poate fi ajustat cu pudra, cu bronzant, blush si mai stiu eu ce alte trucuri pentru a-l adapta perfect nevoilor fiecareia.
Spre vara o sa-mi cumpar nuanta 45 miel pentru ca voi fi (sper!!!) foarte bronzata si abia astept sa-mi ofere acea healthy glow, stralucirea discreta si luminozitatea speciala pielii mele de ciocolata. Si nu, vrabia nu viseaza malai! Chiar asa va fi! :)

PS: Vichy, noua cand ne aduci pudra, corectorul, pudra bronzanta din gama Ideal de care suratele noastre de prin strainatate se bucura deja? :)
PS2: sa nu lungesc postarea prea mult, voi povesti intr-un articol separat despre serumul Liftactiv Advanced Filler, o minune si el!

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search