duminică, 8 martie 2015

Scrisoare pentru un inger




Draga mea Frumuseţe mică,

AS 1: de ceva timp nimeni nu mă mai întreabă cine este Frumuseţea care îmi luminează chipul atunci când îţi răspund la telefon pentru că toţi ai mei te ştiu deja drept cel mai special om al vieţii mele, al acesteia şi al viitoarelor!


AS 2:  eşti mică pentru că eu aşa vreau să te ştiu! În mintea şi sufletul meu nu ai varsta pe care o ai, cu 7 în faţă. Mă sperie să ştiu asta! Pentru mine tu nu ai vârsta, tu eşti pentru totdeauna şi aşa vei rămâne! Eşti a mea pentru totdeauna, sufletul meu drag şi să nu îndrăzneşti să mă contrazici vreodată!


„Fericirea are chipul tau
Luminat de dragoste mereu
Ochii mi-au daruit
Cerul lor infinit
Pentru inima mea
Fericirea are chipul tau
Si-n privirea ta voi sta mereu...”

Eşti cel mai frumos om care poate exista pe pământ, cel mai iubit dintre pământeni, aşa cum ţi-am mai spus şi ţi s-au umplut ochii de lacrimi! Iar apoi mi-a părut rău că te-am făcut să lăcrimezi. Nu vreau să văd nici o lacrimă în ochii tăi, nici măcar de fericire! 
Cel mai sensibil şi mai curat suflet al tău este! 
Şi mă emoţionează atât de tare să scriu aceste cuvinte, abia dacă îmi mai pot aşterne pe hârtie aceste gânduri, atât de impaienjeniti de lacrimi ce-mi sunt ochii!

Sunt parte din tine şi eşti parte din mine, chiar dacă nu tu mi-ai dat viaţa!

Dumnezeu nu putea face o alegere mai bună când m-a trimis în viaţa ta şi când m-a lăsat în mâinile tale, în primii şi cei mai importanţi şapte ani din viaţa mea! Pe mama o ador până la Soare şi înapoi, dar pe tine de două ori pe atât!

Alături de tine am trăit cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele, draga mea, şi am termen de comparaţie până la cei 32 de ani!

De la tine am învăţat să fiu corectă şi cinstită pentru că m-aş înşela pe mine înşelându-i pe ei, să nu mint pentru că m-aş minţi pe mine, să respect pentru că astfel m-aş respecta pe mine şi nu mi-ar fi ruşine să mă privesc în oglindă! 
De la tine am învăţat că nu scoala te face om, iar tu, cu acea puţină carte învăţată, eşti cel mai inteligent şi deschis la minte om pe care îl cunosc, Frumuseţea mea!

Mi-ai spus tot timpul că nu trebuie să plec capul în fata nimănui. 
Să respect, dar nu să mă umilesc! 
Tu nu l-ai plecat şi te-am văzut alături de „oameni mari”, aşa cum le spui tu celor cu mai multă şcoală decât tine, dar ai fost dreaptă şi te-ai uitat în ochii lor când le-ai vorbit! 
Uneori ai privit în sus, de mititică ce eşti - doar la statură, însă- dar niciodata în jos!

M-ai învăţat să fiu generoasă! Cu vorbele frumoase, cu gândurile bune, cu faptele!

M-ai invatat ca trebuie sa am incredere in mine, sa ma iubesc pe mine ca sa-i pot iubi pe altii si ai suferit atunci cand mi-am criticat un defect fizic sau altul. 

Mi-ai spus atunci ca nu am voie sa rad de ceea ce adori tu! Si am zambit, dar abia mai tarziu am inteles ca eu, pentru tine, sunt la fel de importanta cum esti si tu pentru mine. Si eu n-as permite nimanui vreodata sa rada de ridurile tale, de mainile tale muncite, de parul tau alb, de orice-i al tau! Niciodata! Pentru ca m-ar rani enorm! 
Si atunci am inteles ce ai simtit atunci cand eu m-am criticat! Pentru tine sunt perfecta, asa cum si tu esti pentru mine! Si iarta-ma ca te-am facut sa suferi! 
Am promis atunci ca ma voi iubi mai mult! Si incerc in fiecare zi sa vad in oglinda ceea ce vezi tu privindu-ma!

Niciodată nu ai închis uşa unui om care ţi-a cerut o pâine! Te ştiu pregătind sacose întregi cu mâncare pentru ai mai amărâţi din sat! Ştiu cum aceştia, la rândul lor, îţi aduceau în poartă care ce putea, de la ciuperci la zmeură, te ajutau să tai lemnele, să strângi vacile şi gâştele. Şi nimeni nu i-a obligat să facă asta. Au făcut-o de drag, pentru sufletul tău bun. Pentru că le-ai fost de ajutor când iarna era grea şi nu aveau ce să mănânce. Şi ştiu că te bârfeau ţaţele cele rele de prin jur, că stai la vorbe cu ai mai urâţi şi mai bronzaţi din sat. Dar ce oameni frumoşi erau ei pe lângă ele! 
Niciodată nu ţi-a păsat pentru că tu, om bun şi frumos ce eşti, nu ai împărţit oamenii în buni şi răi după culoarea pielii sau grosimea portofelului! 
Şi de aceea toată lumea te iubeşte şi te respectă! 
Încerc să-ţi semăn, draga mea, sa imprumut din seninatatea gandurilor tale si curatenia sufletului tau!

Mi-e ciudă că nu pot să te am alături tot timpul, că viaţa a trasat o distanţă între noi, ca tu eşti acolo şi eu aici, că mâinile tale aspre nu-mi pot da zilnic cele mai catifelate mângâieri şi că nu mă pot oglindi în ochii tăi cei verzi şi calzi şi blajini decât atunci când dorul de tine mă arde şi las totul baltă şi vin să-ţi deschid poarta. 

Niciodată nu te-ai supărat când ţi-am promis că vin şi m-am răzgândit, dar am ştiut că te doare. Ştiu că numeri zilele şi orele şi minutele până să mă strângi în braţe. Ştiu că ziua în care îţi calc bătătura este cea mai fericită din luna aceea. Mi-ai zis mereu că ai răbdare, că asta-i viaţa, că trebuie să-mi văd de viaţa mea ca tu eşti bătrână şi eu trebuie să am alte priorităţi. Tu n-ai înţeles, draga mea cea dragă, ca tu eşti cea mai importantă prioritate a vieţii mele? Sufletul meu e plin de tine!

După fiecare întâlnire a noastră mă simt mai bună, mai frumoasă, mai fericită pentru că aşa mă văd în privirea ta! Ştii că de multe ori nu-ţi răspund la telefon atunci când mă suni după ce am plecat din poarta ta? Pentru că plâng! D-aia nu-ţi răspund! Pentru că imaginea ta stând în poartă, făcându-mi cu mâna, cu ochii înlăcrimaţi deja de dor şi gândul meu obsedant că ar putea fi ultima pe care o văd mă ucid! Mi-eşti dragă până la Dumnezeu şi doar acea fracţiune de gând că m-ai putea părăsi - doar în viaţa aceasta, să fie clar!- mă doare!

Om frumos şi bun, vreau să-ţi mulţumesc - şi ştiu că toate gândurile mele cele mai curate şi mai frumoase ajung negreşit la tine- pentru tot ceea ce sunt, pentru ceea ce gândesc, ce simt, ce trăiesc! Datorită ţie sunt ceea ce iubeşti tu!

Cea mai frumoasă parte a sufletului meu tu eşti!

Eşti serafimul meu aici, pe Pământ, Frumuseţea mea mică!

La multi ani!


L'Oreal mi-a facut o surpriza exceptionala, una dintre cele mai frumoase din viata mea si nu doar mie! Tuturor celor care ne-am strans pe 5 martie pentru a aniversa 30 de ani de Color Riche, rujul iubit deopotriva si de mamele noastre, si de noi, dupa ce am invatat alfabetul frumusetii, echipa L'Oreal Romania ne-a pregatit un material video extrem de emotionant: a strans poze cu noi si cu mamele, in cazul meu bunica, mesaje frumoase si a editat un filmulet pe care l-am urmarit toate, cu lacrimi in ochi!
Cel de mai jos este bucatica mea de filmulet, cu Frumusetea! :)





nota: in fotografia de mai sus este chiar mana ei :)


Camelia spunea...

Sa va bucurati una de alta cat mai multi ani de acum inainte!

Zuzele spunea...

Multumesc mult, Camelia! Sper din suflet ca asa sa fie! La multi ani tie si doamnelor tale dragi! xoxo

CarmenG spunea...

Ce frumos! Sa te bucuri si sa o faci fericita pe bunica ta multi ani de acum inainte.

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search