Nu o data am jucat rolul propriului meu psiholog, folosindu-ma de o cutie cu vopsea de par. Probabil ca „lupul isi schimba parul, dar naravul ba”, insa in mod clar o femeie care isi schimba culoarea parului a incheiat o etapa a vietii sale si este pregatita pentru o alta provocare. Astfel, eu am trecut de la blond-argintiu la roz, de la roz la mov si apoi la saten, culminand cu perioada bruneta, in care constat ca ma simt confortabil.
In timp, am invatat sa-mi ascult gandurile, sa urmez calea pe care am simtit-o potrivita, sa-mi dau cele mai bune sfaturi si continui sa-mi fiu cel mai bun psiholog, iar vopseaua de par a fost de fiecare data una dintre „armele” cu care mi-am infruntat demonii si le-am intors spatele, lasandu-i sa-mi admire parul.
In perioada blonda eram doar un copil care se pregatea sa dea piept cu viata. Nu stiam mare lucru, nu ma cunosteam, nu stiam ce va urma si habar nu aveam ca viata poate fi atat de complexa. Eram senina, desprinsa din povestile cu zane, radeam mult si descopeream cat de repede poate bate inima atunci cand iti sunt mangaiate cu dragoste buclele cele argintii.
A urmat perioada roz. Cu adevarat roz in toate privintele. Parul meu, cel mai roz din Univers, atragea priviri si starnea zambete. Eram curajoasa, fericita, fara griji. Nu-mi pasa de nimeni si de nimic. Eram bine in pielea mea, aveam incredere in zambetele intalnite in cale, imi iubeam parul si ma iubeam cu totul. Si eram iubita. Si ataaaat de fericita!
In acea perioada, odata cu hotararea de a-mi colora parul in roz, am realizat cat este de important sa actionezi in sensul a ceea ce simti, sa-ti materializezi gandurile, sa-ti asumi deciziile, sa ai curajul de a trai asa cum iti dicteaza inima, sa nu-ti pese de ceea ce ar putea crede alti straini tie. Am realizat ca viata mea imi apartine si ca fericirea este un cumul de alegeri pe care le faci tu singura, nimeni altcineva.
„Collect moments, not things”!
Viata este despre „Collect moments, not things!”.
Fericirea sta in fiecare clipa in care ai fost tu, in fiecare amintire care ti-a facut inima sa bata tare, in fiecare moment la care te intorci cu emotie!
Fericirea este o destinatie, o traire continua a viselor si dorintelor uneori ascunse atat de bine in camara sufletului, incat ti-e greu chiar si tie sa le dai viata.
Dar am facut-o! Si nu doar o data! Iar parul acela fucsia mi-a fost martor si partener la inceput de drum, un drum pe care am calcat drept si apasat, cu hotarare si vant in plete, cu capul sus si privirea inainte, iar cine spune ca nuanta pe care avem curajul sa o purtam in par este intr-o stransa legatura cu personalitatea si ca spune multe despre bucata de viata pe care o traim la un anumit moment, chiar stie despre ce vorbeste!
Satenul a inseamnat pentru mine stagnare. Credeam ca am gasit ceea ce cautam si m-am oprit. Mi-era dor de roz, insa, asa ca am trecut la mov. Regaseam, astfel, franturi din mine cea pe care o lasasem adolescentei. Brunetul m-a definit ca femeie. Eram stapana pe mine, aveam o personalitate puternica, indrazneam mai mult decat pana atunci, nu-mi era teama de nimeni si de nimic. Cand am obosit sa fiu dura, mi-am permis suvite turcoaz. :)
Astazi? In momentul asta simt ca as putea sa-mi colorez parul in absolut orice nuanta din orice paletar inventat vreodata. Am ajuns intr-un moment in care ma cunosc foarte bine, imi asum orice ma defineste, stiu ce am de imbunatatit si de schimbat, stiu clar ce am de oferit si de primit.
As putea avea parul fucsia si as zambi in toate vitrinele care mi-ar iesi in cale. Daca ar fi turcoaz, i-as potrivi un ruj rosu si impreuna am face o echipa ce ar intoarce capete. M-as putea intoarce chiar si maine la blondul argintiu si in mod clar ochii mei verzi mi-ar multumi ca i-as pune, astfel, in evidenta. Rosul puternic? Oricand! Am folosit, la un moment dat, o vopsea semipermanenta de-un rosu exploziv si nicicand nu am primit mai multe complimente.
Be aLIVE!
Ce as vrea sa va mai spun este: Indrazniti sa purtati in par culoarea care va reprezinta, aveti curaj sa dati culoare personalitatii voastre, iesiti din zona de confort, priviti inainte, treceti degetele prin parul roz, sau turcoaz, sau argintiu, sau rosu, sau asa cum simtiti voi sa fie si zambiti!
Be aLIVE in orice clipa, iar campania „Collect moments, not things” demarata de Schwarzkopf LIVE fix despre asta vorbeste!
Gama de culori indraznete pentru par, Schwarzkopf LIVE, te ajuta sa ai curaj, sa dai frau liber imaginatiei, sa traiesti intens fiecare clipa, sa inspiri, sa zambesti, sa colectionezi amintiri, sa colorezi momente si sa nu uiti nici o secunda ca-ti apartii!
Roz-flamingo sau albastru electrizant?
Fii un trend-setter în grupul tău de prietene și inspiră-le cu cele mai îndrăznețe și deosebite nuanțe de la Schwarzkopf LIVE. Daca ele nu au curaj, ai tu! Imprumuta-le din curajul tau si poate veti bifa impreuna amintiri de neuitat!
Poți alege să te remarci cu un păr roz-flamingo sau albastru electrizant, iar impreună să vă bucurați de clipe minunate, de care va veti aminti cu drag peste ani! :)
Culorile puternice și vibrante sunt în vogă acum, mulțumită în parte și vedetelor care nu se sfiesc să strălucească și să transmită energie pozitivă! Cu gama Schwarzkopf LIVE, femeile cu personalitate, care trăiesc intens fiecare clipă, pot acum să-și exprime creativitatea și prin intermediul culorii părului. Nuanțele Pastel Apricot, Baby Blue sau Candy Cotton sunt tot atâtea opțiuni pentru a-ți exprima creativitatea fără limite! Cu Schwarzkopf LIVE vibrezi din momentul în care ieși pe ușă, iar vibrația ta se transmite tuturor celor din jur!
Te încurajez din suflet să-ți umpli fiecare zi cu clipe de emoție, iar principiul „Collect moments, not things” să fie regula numărul 1 după care te ghidezi in viata!
CONCURS
Schwarzkopf & PentruDive.com
Si pentru ca am vorbit despre viata si momente frumoase, despre depasit limite, trait clipa si colectionat amintiri, impreuna cu Schwarzkopf te invit la CONCURS si ti-am pregatit PREMIILE din poza de mai sus, pe care le poti imparti cu gasca ta de prietene:
🔺 Trei nuante semipermanente din gama Schwarzkopf LIVE ULTRA BRIGHT OR PASTEL si anume Shocking Pink, Purple Punk si Steel Silver.
🔺 O vopsea permanenta in nuanta Peach Blush – care este absolut superba!- din gama Schwarzkopf LIVE LIGHTENER + TWIST.
🔺 Un spray in nuanta Baby Blue din gama Schwarzkopf LIVE Pastel Spray, care ramane in par pentru trei spalari.
🔺 Un aparat foto Fujifilm Istax Mini 8 care va ofera in cateva secunde fotografii pe hartie cu dimensiunile 46 x 62mm, cu care sa imortalizati ulterior acea colectie de amintiri frumoase care sa va bucure peste ani.
REGULAMENT
Pentru a intra in jocul nostru, voi ar trebui sa:
1. Imi spuneti, intr-un comentariu pe blog sau pe Facebook, ce culoare doresti sa incerci din gama Schwarzkopf LIVE.
2. Dati like paginilor PentruDive.com si Schwarzkopf Romania, daca nu ati facut-o deja. Un share m-ar ajuta ca invitatia la concurs sa ajunga si la prietenele voastre.
NOTA
Perioada de desfasurare a concursului este 6 - 12 septembrie 2017, ora 24.00.
Pe 12 septembrie voi afisa castigatoarea premiului, aceasta fiind aleasa prin tragere la sorti, cu ajutorul random.org.
Vor fi luate in considerare atat inscrierile de pe blog, cat si cele de pe Facebook.
SUCCES!!!!
UPDATE
Premiul Schwarzkopf Live merge la Irimia Ioana. Va multumesc tuturor pentru participare si pentru ca ati fost atat de multi, am decis sa ofer si cateva premii de consolare, cate o nuanta preferata pentru 6 dintre voi. Asadar:
- Shocking Pink merge la Zona Mov si la Mirela Liliana Ion
- Purple Punk merge la Preda Laura
- Peach Blush merge la Amalia Dogaru
- Steel Silver la Stephanie Stef
- Baby Blue merge la Eniko Biro
Astept datele voastre pe mail sau intr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a blogului.
Felicitari!
xoxo
Astept datele voastre pe mail sau intr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a blogului.
Felicitari!
xoxo
Ce misto sunt nuantele <3
As testa bucurosa Purple Punk
Eu as incerca Purple PUNK!!!
sunt dementiale toate aceste culori, si acel PEACH BLUSH de care spuneai este la fel de atragator!!!
fb: nadia alina candrea
Eu as incerca Purple PUNK, <3
Eu am fost o cumintica in ceea ce priveste nuanta parului. Am crescut aproape militareste, tata e destul de strict si nu mi-a permis schimbari indraznete. Nu a fost singurul motiv, desigur. Am o nuanta naturala foarte frumoasa, am si fire blonde si fire aramii, iar in ansamblu e cand blond, cand coniac, cand cenusiu, in functie de lumina.
Cu toate astea, planuiesc o schimbare radicala a tunsorii in lunile ce urmeaza (sper sa raman la fel de hotarata ��) si mi-as dori un par movuliu. Mi s-a pus pata pe mov si macar niste suvite tot as vrea sa imi fac.
Pana una alta, parca as incerca sprayurile ce rezista trei spalari, sunt asa dulci si diafane! ❤
Inedite! As încerca steel silver.
As incerca Purple Punk, o ador❤
As incerca Purple Punk, o ador❤
Eu as incerca Purple PUNK, toate aceste culori sunt superbe.
Eu vreau spray ul baby blue. Vopseaua silver am sa o caut în magazine, chiar sunt curioasă.
As incerca nuanta Steel Silver <3 e minunata <3
Eu as incerca purple punk sunt superbe
As vrea sa incerc Steel Silver
Eu vreau spray-ul Baby Blue.
As incerca Purple Punk :) mov nu am fost pana acuma
Steel Silver e numai potrivit pt a acoperi portiunile de fire albe, iar culoarea e inca in trend. Invit pe Izabela Marrapodi, Laura Para, Mihaela Petcu
arata bine aceste nuante minunate
peach blush
As încerca steel silver.
As testa bucurosa Purple Punk
Eu îmi doresc două: roz și mov, și îmi face cu ochiul și spray-ul Baby Blue. Clară și hotărâtă, ca întotdeauna... :)
Share: https://www.facebook.com/andrea.chitic/posts/1770758662935311?pnref=story
Și acum mă duc să fac voodoo, să atrag norocul! :)
As încerca steel silver, este perfectaaaaaa❤
Peach Blush mi-as dori sa incerc
Îmi place foarte mult Purple Punk.
As vrea sa incerc Schocking Pink, n am mai fost roz de vreo 10 ani :D
Ma tenteaza Schocking Pink
Minunata campania celor de la Schwarzkopf „Collect moments, not things”,ne indeamna sa traim clipa,sa zambim mult mai mult si sa indraznim sa transformam visele in realitate !!
Mi-ar place sa incerc Schocking Pink,cum ar fi ?? Sau Peach Blush !!
As incerca Purple Punk . sunt superbe culorile, minunate !
AS INCERCA Schocking Pink
Eu vreau spray-ul Baby Blue
Peach Blush
Steel Silver
Steel Silver.
Trimiteți un comentariu