marți, 26 octombrie 2021

Un an de viata pentru David, o noua victorie pentru terapia cu celule stem in Romania



Aniversarea primului an de viata este o bucurie enorma pentru intreaga familie si apropiatii unui copil. Acest moment marcheaza trecerea catre o noua etapa, in care copilul invata sa existe in lume, sa relationeze cu parintii si sa se bucure de dragostea lor. Pentru micutul David, celebrarea primului an de viata este impartasita si de cea de-a doua familie din prima parte a vietii: echipa multidisciplinara de medici din Spitalul Regina Maria Baneasa.

In urma cu un an, mama lui David se afla la un control de rutina cand dr. Hadi Rahimian, Medic primar obstetrica ginecologie si Director Medical al Spitalului Baneasa, a constatat ca fatul era in suferinta fetala intrauterina si ca viata lui era in pericol. In numai cateva ore, David a venit pe lume printr-o operatie cezariana de urgenta.

David s-a nascut pe 25 septembrie 2020, la numai 28 de saptamani de sarcina, iar la nastere medicii i-au acordat doar nota 3. Atunci cand un copil se naste prea devreme, inainte de saptamana 37 de sarcina, acesta cantareste mult mai putin decat nou-nascutii la termen si va avea probleme de sanatate importante, deoarece organele lui nu au avut suficient timp sa se dezvolte.

In cazul lui David, nascut prematur la doar 28 saptamani de sarcina, acesta cantarea numai 1.680 g si avea o stare de sanatate foarte grava, punand la incercare abilitatile echipei de neonatologie. Printre cele mai grave afeciuni se numara displazia bronhopulmonara severa care il facea pe micutul David sa ramana dependent de sistemele de ventilatie. 


David era mult prea mic pentru o lista lunga de diagnostice mari.

Inca de la inceput, echipa de medici din sectia de neonatologie a Spitalului Regina Maria Baneasa a fost alaturi de David si de familie, oferindu-i micutului ingrijirea complexa de care avea nevoie. Insa, dupa o luna de la nastere, starea lui generala continua sa se deterioreze.

Afectiunea pulmonara de care suferea David este o cauza majora de mortalitate si in prezent nu exista optiuni eficiente si sigure de tratament pentru bronhodisplazie. In aceasta situatie, medicii au propus sa intervina cu solutia medicinei regenerative de avangarda: terapia cu celule stem. 



Premiera medicala in Romania - Terapia cu celule stem a fost folosita prima data in 2020, in cadrul Spitalului Baneasa. De atunci continua sa salveze vieti.

Aceeasi echipa medicala multidisciplinara de medici neonatologi, ai Spitalului Baneasa si specialistii din laboratorul Bancii de Celule Stem Regina Maria au folosit terapia cu celule stem pentru prima data in Romania in septembrie 2020, in cazul unui alt bebelus nascut prematur cu suferinta pulmonara severa similara.
„A fost o colaborare extem de eficienta si fructuoasa. Faptul ca am fost oameni din domenii diferite care au colaborat, a contribuit cel mai mult la succes, altfel nu ar fi fost posibil acest rezultat. Cred ca in general succesul se construieste prin investitii constante: pentru dezvoltarea echipei, aparatura de ultima generatie si crearea unui mediu performant, ce ne da incredere, atat noua cat si pacientilor, de a accesa tratamente inovatoare.”, spune dr. Dana Zaciu, medic primar Neonatologie si Seful Sectiei de Terapie Intensiva Neonatala a Spitalului Baneasa.

Celulele stem sunt celule capabile de autoreinnoire, care pot juca rolul altor tipuri de celule, cum ar fi: celule pulmonare, cardiace, nervoase, hepatice, osoase, cartilaginoase sau epidermale, ceea ce le confera un potential imens de utilizare in medicina regenerativa.

In momentul de fata exista o multitudine de studii aflate in desfasurare si medicii spera ca in urmatorii ani sa afle cu certitudine care sunt afectiunile pentru care celulele stem au un rol benefic. 



Din fericire, parintii lui David au ales ca la nasterea lui sa stocheze celule stem, iar la varsta de doua luni, micutul a inceput terapia salvatoare.

Magda Dulugiac, Doctor in Biologie si Manager al Laboratorului Bancii de Celule Stem Regina Maria, cea care a coordonat pregatirea terapiei lui David spera ca „in viitorul apropiat sa existe protocoale terapeutice standardizate pentru administrarea celulelor stem mezenchimale in cat mai multe patologii. Este cu adevarat remarcabila evolutia acestui tip de medicina!”

Tratamentul a fost bine tolerat, fara efecte adverse.

Starea lui David s-a imbunatatit considerabil si dupa aproape 3 luni de la nastere, el nu a mai avut nevoie de suport ventilator. Dupa 101 zile de ingrijiri speciale, parintii au putut sa il ia pe micut acasa: cantarea aproape 3 kilograme, era hranit cu biberonul si tolera bine hrana. Acum David a implinit un an si impartasim bucuria alaturi de el, de familie si de echipa medicala care l-a ingrijit. 


Vindecarea lui David aduce o noua speranta copiilor nascuti prematur. Stocarea celulelor stem la nastere contribuie la deschiderea unor noi posibilitati ale medicinei regenerative, imbunatatind supravietuirea si calitatea vietii acestora.

Medicii Spitalului Baneasa, parte a Retelei de Sanatate Regina Maria, au realizat numeroase inovatii medicale in premiera in Romania, pentru ca micii pacienti sa paseasca cu bine in viata. Parintii care apeleaza la terapiile salvatoare sunt, in egala masura, eroii povestilor fericite. Curajul si puterea lor ii intaresc pe medici si ii insotesc in drumul catre vindecare.
„Eu cred foarte tare in viitorul medicinei regenerative si al evolutiei investigatiilor si interventiilor din domeniul geneticii. Acolo vom reusi sa mai modificam putin ce a ajuns in impas cu medicina clasica. O recoltare de celule stem poate fi salvatoare in orice moment, atat imediat dupa nastere, cat si la ani distanta. Este o zestre a noastra, a fiecaruia, pe care ar trebui sa o avem pusa undeva deoparte intr-un seif si sa o folosim daca vreodata avem nevoie.”, mentioneaza dr. Dana Zaciu, medic primar Neonatologie si Seful Sectiei de Terapie Intensiva Neonatala a Spitalului Regina Maria Baneasa.




Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search