luni, 25 aprilie 2022

Jurnal de bord COSTA TOSCANA. Cum este mâncarea pe un vas de croazieră

 

Acum cât am proaspete amintirile croazierei din 1 aprilie, să vă arăt în câteva fotografii și ce am mâncat pe vasul Costa Toscana, în cele trei zile petrecute la bord! 

 

Asta pentru că o prietenă îmi spunea recent că a fugit mereu de croaziere pentru că auzise de la niște cunoștințe că mâncarea este oribilă. La modul că au avut doar fast-food și mâncare congelată, aceeași mereu, bleah la gust. Nu știu în ce croaziere au fost cunoștințele ei, nu contest că așa o fi - la urma urmei, "câte bordeie, atâtea obiceie" - dar pe Costa Toscana mănânci în restaurante de lux și super lux.

Sigur, dacă vrei pizza, ai pizza! Dar nu la felie, congelată și lipsită de gust. Pizza la cuptor, în restaurant dedicat iubitorilor. Sau burgeri, sau senvișuri. Sau de toate pentru orice gust. Chiar și aceste locuri nu îți dau impresia de fast-food făcut pe genunchi. 

 

Totul este luxos, super curat. Ah, și apropo: personajul poartă mască ffp2. Sau, cel puțin, în aprilie purtau toți angajații, fără excepție. Nu sub nas, nu sub bărbie. Mi-a fost milă de ei, ce să zic, știu că nu este ușor să faci asta toată ziulica, dar am apreciat respectul pentru turiști și pentru confortul lor psihic. Și turiștii purtau mască în interior, încă era obligatoriu atunci, in afara de restaurante, normal.




Costa Toscana are 16 restaurante și 19 baruri & lounge

 

La restaurantul Archipelago gătesc 3 chefi de renume mondial, Bruno Barbieri, Hélène Darroze and Ángel León și, prin urmare, găsiți aici 3 meniuri, fiecare fel de mâncare fiind însoțit de vinul său, recomandat de somelier.

Într-o seară am testat aici toate trei meniurile, împreună cu prietenii mei și am plecat abia mergand. 😀 Și cu părerea de rău că nu am putut mânca chiar tot din farfurie!



Totul la superlativ, totul mega gustos și o adevărată artă în farfurie. Aproape că îmi era milă să stric construcțiile din farfurie. Veți înțelege la ce mă refer din fotografiile de mai jos.













Nu stau bine cu memoria de scurta durată, așa că nu mai știu exact unde am mâncat preparatele următoare! 😀 Să fie L'Argentario sau Il Vigneto Osteria, dar nu are importanta neaparat. Daca ajungeti în croazieră, trebuie neapărat să testați mâncarea de peste tot. Ea este inclusa în pachetul de vacantă, iar accesul se face în functie de pachetul ales. La fel și băuturile de la baruri, cafenele, etc.

La imbarcare primiți un card și personalul de la restaurante/baruri vi-l scanează sau puteți scana chiar voi meniurile și aflați, astfel, dacă aveți acces gratuit acolo sau trebuie să plătiți ceva suplimentar. Pare complicat, dar nu este. Doar in primele ore este posibil să fiți ușor incurcați (eu, cel puțin așa am fost!), dar apoi totul este foarte simplu!

Cum ziceam, Costa Toscana are 16 restaurante: L'Argentario restaurant, Le Anfore restaurant, La Maremma restaurant, L'Uliveto restaurant, Bellavista restaurant, La Sagra dei Sapori, L'Oliveto restaurant, Archipelago fine dining restaurant, Teppanyaki resturant, Squok family restaurant, Sushino sushi restaurant, Pummid'Oro pizzeria, Food Lab, Green Healthy Food, Il Vigneto Osteria, Kiki Poke Bowl 

Mai are 19 cafenele și baruri: Salty Beach street food, Nutella cafe, Cafe Vergnano 1882, Kartell cafe, Gelateria Cioccolateria Amarillo, Amarillo ice cream counter, Heineken Star club & bistro, Gran Bar Leonardo, Campari bar, Spazio Bollicine Ferrari champagne bar, Aperol Spritz bar, Granducato bar, Il Mattino bar, Sports bar, La Spaggia beach bar, Infinity bar, Orrizonte bar.












 


 Nu cred că are rost să vă arăt micul dejun pentru că era bufet suedez oarecum clasic, cu branzeturi, mezeluri, fructe, patiserie, omlete... Totul super delicios! Așa că mai arunc aici niste fotografii de la cină! :)











 

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search